Robert Cojan, social-democratul de la şefia pazei de stat a judeţului, pare să facă toate acţiunile de la conducerea Pază şi Protecţie Cluj în detrimentul societăţii şi pentru a o aduce pe aceasta cât mai aproape de faliment. Planul acestuia ar fi ca firma să fie preluată de către un apropiat de-al său, Teodor Pop Puşcaş, proprietarul societăţii PP Protect. Ultima acţiune a lui Robert Cojan a fost să dea afară o femeie de 57 de ani chiar în perioada în care era în concediu medical.

Pop Puşcaş Teodor este fostul comandant al Poliţiei convertit în director de firmă de pază privată. Culmea este că pe vremea când Poliţia din Turda nu avea sediu, instituţia ar fi stat în chirie într-un spaţiu deţinut de Robert Cojan. Pop Puşcaş este social-democratul care i-a întors favorul bunului său prieten.

 

Doamna Anna, dată afară la 57 de ani

Anna Haiduc este un agent de pază al Pază şi Protecţie Cluj. Datorită discriminării sexuale aceasta a fost dată afară, deşi era în concediu medical. Acest lucru este contrar legii, ca să nu mai vorbim de moralitatea acestui gest, dar directorului nu îi pasă. Mai mult decât atât, directorul Cojan nu i-ar fi plătit nici măcar concediul medical acestei doamne, care pare hotărâtă să acţioneze societatea în instanţă.

 

Expediată din cauza fustei scurte

Unul dintre şefii de la Pază şi Protecţie Cluj, Florentin Bulz, venit de la Valea Ierii, i-a sugerat Annei Haiduc că directorul de la Electrica nu o doreşte să asigure paza unităţii pentru că are fusta scurtă. Astfel, pe 31 mai a fost dată afară, deşi ea avea concediu exact în aceeaşi zi. Mai precis, Anna Haiduc a primit directivă de la Robert Cojan să meargă în concediu fără plată sau în pensie. Aceasta i-a răspuns lui să meargă în concediu fără plată, că el are 6.000 de lei salariu. De altfel, directorul a încercat să îşi dea afară propriul om de pază printr-un ordin datat pe 31 mai şi pus în aplicare pe 1 iunie 2013. Având în vedere că acest lucru s-a petrecut într-o sâmbătă, agentul de pază nu avea decât o scutire de la medic. În schimb, de luni încolo avea din nou concediu medical. Nici o zi din acel concediu medical nu a fost plătită. Suntem curioşi cum de nu se sesizează organele abilitate în acest caz, pentru că oficialii de la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) cel mai probabil au virat deja banii în contul firmei, fără ca aceasta să facă plata ulterior. Acest caz ar putea fi chiar în sfera penalului.

 

Alt proces pierdut

Acest proces nu ar fi primul pierdut de către Pază şi Protecţie Cluj, zilele actualului director fiind numărate, datorită unei decizii definitive şi irevocabile a instanţei care spune că fosta directoare trebuie repusă pe funcţiile de director şi administrator. Ea trebuie să primească şi 80.000 de lei. Surse din cadrul Pază şi Protecţie Cluj ne-au declarat că actuala conducere nu oferă salariile integrale angajaţilor, ci “pe porţii.” Poate actualul director nu doreşte ca societatea să aibă suficienţi bani ca să poată plăti sau poate doreşte ca firma să intre în insolvenţă şi să fie preluată ulterior de bunul său prieten Teodor Pop Puşcaş.

Daniel Mihiş, directorul adjunct de la Pază şi Protecţie, nu ar fi de acord cu “şmecheriile” lui Cojan. El ar fi spus angajaţilor că în ţara asta toate concediile se plătesc.

Ana Haiduc are 57 de ani şi lucrează de 10 ani la Pază şi Protecţie Cluj, dar are o experienţă de 36 de ani de serviciu.

 

CJ pierde procese în domeniul pazei

Oficialii Consiliului Judeţean Cluj, instituţie care controlează societatea comercială Pază şi Protecţie Cluj, au pierdut procesul cu fosta conducere a instituţiei subordonate. Noul director, Robert Filip Cojan, va fi cel mai probabil înlocuit de fosta conducere, Sabou Adriana Lucreţia. Partea cea mai urâtă a acestei poveşti e că noi toţi va trebuie să plătim salarii restante în valoare de 80.000 de lei pentru o greşeală a administraţiei judeţene. Chiar vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Ioan Oleleu, a spus că va cere un raport în privinţa acestor greşeli şi va găsi vinovaţii. Aceştia ar trebui să găsească vinovatul în mai puţin de un an de la începerea comisiei, într-o perioadă mai scurtă decât cea cât a durat decizia consilierilor judeţeni de a transforma hotărârea consilierilor judeţeni într-una legală.

„Se va găsi o soluţie. Hotărârea definitivă şi irevocabilă nu se discută, ci se pune în executare. Sper ca în scurt timp să găsim vinovaţii acestei hotărâri”, a declarat cu două săptămâni înainte vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Ioan Oleleu.

„Cu siguranţă că situaţia se va discuta. Se va verifica şi soluţiona problema cu respectarea prevederilor legale”, a declarat în aceeaşi perioadă Remus Lăpuşan, şeful consilierilor judeţeni ai PSD Cluj.

 

Cojan nu are experienţă

Paza şi Protecţie Cluj este o societate aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj care ar trebui să se ocupe de paza instituţiilor subordonate şi nu numai. Oficialii Consiliului Judeţean Cluj încearcă falimentarea societăţii prin numirea unui administrator fără experienţa şi fără avizele necesare. Cel mai probabil reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Romane (IGPR) ar trebui să treacă la măsuri foarte drastice şi să retragă autorizaţia firmei de pază, după cum arătam într-un articol anterior. Acest lucru nu s-a petrecut, deşi condiţiile pentru această situaţie au fost îndeplinite.

PP Cluj, respectiv Paza şi Protecţie Cluj, ale cărei cheltuieli sunt suportate din banul public, şi PP Protect, societate susţinută din banii publici, patronată de fostul şef al Poliţiei, sunt două companii care ar putea conduce protecţia Clujului, însă Pop Puşcaş Teodor îşi doreşte influenţă totală.

Potrivit unor informaţii din apropierea societăţii Paza şi Protecţie Cluj, noul conducător al instituţiei, Robert Filip Cojan, şi-ar fi scos cu întârziere autorizaţiile de la IGPR şi de la Serviciul Român de Informaţii (SRI).

Directorul Paza şi Protecţie Cluj, Robert Cojan, a spus că Anna Haiduc nu a fost dată afară în timpul concediului medical, ea a fost dată afară în 1 iunie, care a picat sâmbătă. În acea perioadă avea o adeverinţă medicală, deoarece medicul de familie nu are program şi sâmbătă şi duminică. Oamenii pot fi daţi afară timp de 365 de zile pe an, conform directorului. Doar nu contează adeverinţele pentru social-democratul Robert Cojan, ci doar “pilele.”

 

Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.