Cristina Pocora, purtătorul de cuvânt al PNL, a declarat, sâmbătă că sesizarea Curţii Constituţionale pe modificările aduse Legii referendumului de către preşedintele Traian Băsescu reprezintă o încercare de sabotare a reformei constituţionale promovată de USL.
„Demersul lui Traian Băsescu de a sesiza Legea referendumului la Curtea Constituţională este unul strict politicianist şi complet inutil în condiţiile în care Curtea Constituţională s-a pronunţat deja pe acest text în urmă cu trei luni. A decis deja că noile prevederi impus în Legea referendumului sunt constituţionale (…) În spatele demersului preşedintelui se regăseşte intenţia de a tergiversa promulgarea unei legi constituţionale cu scopul de a sabota amplul proiect de reformă constituţională”, a mai declarat Pocora.
Purtătorul de cuvânt al PNL a mai precizat că Parlamentul a pus deja în acord legea referendumului cu decizia Curţii din iunie, fiind preluată în text inclusiv amânarea cu un an a organizării unui referendum pe noile prevederi.