Maya Rotaru si-a lansat prima sa carte intitulata “Psihoduh (jurnalul unei incomode)”, miercuri la Muzeul National de Arta, alaturi de o expozitie de pictura. Cei care au prezentat cartea au confirmat faptul ca lectura este una deosebita.
Miercuri, 25 iunie, a avut loc lansarea cartii “Psihoduh (jurnalul unei incomode)” a Mayei Rotaru la Muzeul National de Arta Cluj-Napoca. Lansarea a fost însotita de o expozitie personala de pictura care va fi deschisa din 25 iunie pâna pe 2 iulie. Maya Rotaru, psihoterapeut de profesie, se afla la debutul ei scriitoricesc. Lansarea a fost prezentata de editorul cartii Mircea Petean si de alti doi scriitori, Ovidiu Pecican si Jeno Vargha. Cartea este lansata la editura Limes, care dupa cum declara Mircea Petean, „este o editura care se instaleaza încet încet între editurile importante ale spatiului românesc”. Divinitatea este prezenta pe tot parcusul cartii, autoarea având un spirit nelinistit. Mircea Petean sustine: „În cariera mea de editor nu am întâlnit un autor mai dificil. Pentru ca literatura sa, destul de dificila, e greu de prins într-o formula. Ea nu vrea sa faca literatura, nu vrea glorie literara. Ea este o gânditoare care face tot ce-i sta în putinta sa depasesca limitele. Stilul ei este cel al razvratitului, al celui care încearca sa depaseasca limitele, dar cu ce pret numai ea stie”. Toti cei trei prezentatori au spus ca lectura cartii nu este una placuta sau usoara. „Cei care ati cumparat aceasta carte tineti în mâna o grenada”, marturiseste editorul. În aceasta carte, autoarea se cearta cu Dumnezeu, se razboieste cu slujitorii Lui. Ovidiu Pecican afirma: „Cartea nu se citeste cu usurinta, dar daca totul ar fi accesibil, ce-ar mai fi rezervat piscurilor, înaltimilor?” De asemenea, Jeno Vargha declara: „Maya a fost si va ramâne întotdeauna o incomoda. Ea vrea sa-si urmeze propria cale. Daca vrei sa o îndrumi pe poteci mai confortabile, esti luat în suturi”. La final, autoarea a luat cuvântul si a marturisit ca „Psihoduh” s-a nascut din incomoditatea sa ca sotie. „Cartea a luat nastere dintr-o cearta cu sotul meu si asa s-a si încheiat”. Prin aceasta carte, Maya Rotaru demonstreaza ca este o prezenta noua, dar vie între scriitorii români.
Andreea Mitrica