Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii a prezentat în cadrul raportului său privind Drepturile Cetăţeanului pe anul 2012 o remarcă privind comportamentul ministrului clujean Ioan Rus. Aceştia au arătat în cadrul documentului oficial că fostul director al Arhivelor Naţionale din România, Dorin Dobrincu, a fost dat afară fără niciun motiv. Culmea este că cel care l-a înlocuit este un concitadin de-al ministrului, directorul Arhivelor Naţionale de la Cluj, Ioan Drăgan. Dobrincu a declarat că a fost dat afară la o “reuniune de socializare.”
Rus nu-i de acord cu publicarea istoriei Partidului Comunist
Ioan Rus este cunoscut pentru duritatea sa, dar faptul că a organizat întâlniri de socializare pentru a umili un director şi a-l anunţa că va fi dat afară este un pic ieşit din comun. Probabil din acest motiv, actualul vicepreşedinte regional al PSD a ajuns în atenţia departamentului de Stat. Mai precis, oficialii SUA susţin următoarele: “Pe 18 iunie ministrul de Interne Ioan Rus l-a dat afară pe şeful Arhivelor Naţionale, Dorin Dobrincu, fără nici o explicaţie. Dobrincu le-a dat acces nelimitat cercetătorilor externi la arhiva Partidului Comunist şi a comitetelor Partidului Comunist. După ce a fost dat afară, cercetătorii istorici au menţionat că accesul la acest tip de arhive le-a fost limitat şi că orarul accesului la documente a fost diminuat.” Ioan Rus a fost înainte de Revoluţia din 1989 preşedinte al Consiliului UASC din Centru universitar Cluj-Napoca şi membru în Comitetul Executiv al Consiliului UASCR, deci legăturile sale cu lumea comunistă au fost începute încă din studenţie.
Dat afară la un şpriţ
“Trebuie să menţionez că în seara zilei de 13 iunie 2012, la o aşa-numită „reuniune de socializare“, organizată de ministru, a avut loc o discuţie total neplăcută pentru mine. Erau prezenţi circa 30-40 de oameni (secretari de stat, secretari generali, şefi de inspectorate, directori generali, directori). La un moment dat, ministrul a venit şi la masa la care eram eu cu alte 6-7 persoane. Se discuta pe diverse teme, multe legate tot de serviciu. Mi-a spus foarte direct, în faţa celor care stăteau la masă cu mine: „Am să vă dau afară!“. Nedumerit, l-am întrebat: „Dar de ce, care sunt motivele?“. Mi-a reproşat că nu am gestionat corespunzător documentarea în cazul poetului Nyirő József, în jurul căruia fusese o dispută cu miză internă şi diplomatică la sfârşitul lunii mai. Am căutat să-i explic că în acea seară de 25 mai (vineri), după ce mă sunase pe telefonul mobil, eu aflându-mă în trenul Bucureşti-Iaşi, am mobilizat oamenii pentru cercetări în fondurile documentare deţinute de diverse servicii sau birouri ale Arhivelor Naţionale (la Bucureşti, Cluj, Harghita, Covasna), iar în doar câteva ore, în noaptea de 25/26 mai, documentele istorice privitoare la acest caz găsite la noi au ajuns la MAI. Domnia sa a decis că nu era adevărat”, arăta la acea vreme într-un interviu pentru Revista 22 Dorin Dobrincu, fostul şef al Arhivelor Naţionale.
Nici plagiatul lui Ponta nu scapă de americani
Chiar şi ministrul social-democrat Liviu Pop a intrat în atenţia americanilor după ce pe 29 iunie a demis membrii Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare(CNATDCU). “Criticii au spus că mutarea a fost făcută ca să reprime acuzaţiile privind plagiatul primului-ministru Victor Ponta în cazul lucrării sale de doctorat”, arată americanii.
Condamnarea lui Năstase, lăudată, cercetarea judecătorilor criticată
Condamnarea fostului prim-ministru Adrian Năstase a fost explicată chiar în începutul raportului: “Guvernul a luat măsuri ezitante să pedepsească oficiali care au comis abuzuri, incluzând condamnarea şi încarcerarea unui fost prim-ministru.”
Un alt social-democrat criticat în cadrul raportului privind Drepturile Cetăţenilor a fost Titus Corlăţean. Mai precis, oficialii americani vorbesc despre iniţierea unei cercetări disciplinare a judecătorilor care l-au convocat pe fostul prim-ministru Adrian Năstase. “Ca urmare a presiunilor presei această acţiune s-a oprit”, se arată în cadrul raportului.
Şova şi jocul de presiune
Departamentul de Stat al SUA a fost foarte atent la activitatea actualului ministru al Infrastructurii în Guvernul Ponta, Dan Şova. Mai precis, acesta a intrat în atenţia oficialilor americani cu două gafe: una în care a încercat să submineze libertatea presei şi una în care a negat existenţa Holocaustului.
“În iulie senatorul PSD Dan Şova a pus presiuni pe Radio România să retragă corespondentul de la Bruxelles Carmen Valică spunând că a dezinformat-o pe comisarul european pentru justiţie, Viviane Reding, în ceea ce priveşte turbulenţele politice din România prin intermediul întrebărilor unui interviu”, se arată în raportul Departamentului de Stat privind Drepturile Cetăţenilor. Norica Nicolai este singurul politician din PNL care a fost criticat în cadrul acestui raport pentru încercări de a pune presiuni asupra aceluiaşi corespondent al Radio România.
Fostul purtător de cuvânt al PSD, Dan Şova, a fost “remarcat” vis-à-vis de declaraţia acestuia privind neexistenţa Holocaustului în România. „Datele istorice arată că la Iaşi au fost omorâţi 24 de cetăţeni români de origine evreiască de soldaţii din armata germană (…) Nu au participat soldaţi români. Este un lucru lămurit istoric”, a declarat în luna martie 2012 senatorul şi purtătorul de cuvânt al PSD de la acea vreme, Dan Şova.
”Pe 5 Martie (n.r. 2012) purtătorul de cuvânt al PSD Şova a spus în cadrul unui emisiuni TV că “niciun evreu nu a suferit pe teritoriul românesc datorită mareşalului Antonescu (liderul pro-Hitler din timpul celui de-al doilea război mondial).” El a spus în continuare că datele istorice arată că 24 de evrei au fost ucişi la pogromul de la Iaşi. Institutul pentru studierea Holocaustului în România (Institutul Wiesel) a numărat 14.850 de evrei ucişi în timpul pogromului din Iaşi. […] Preşedintele PSD Victor Ponta l-a dat afară pe Şova din funcţia de purtător de cuvânt şi i-a ordonat public să plece în SUA ca să se re-educe de la staff-ul Muzeului Holocaustului”, arată departamentul de stat al SUA.
Tiberiu Hrihorciuc
Ioan Rus, a studiat la Academia Ștefan Gheorghiu și a fost unul din cei mai activi membri ai Uniunii Tineretului Comunist. Cristian Tudor Popescu despre Ioan Rus: “Un prost serios”.
Ion Rus, acest golan al politicii romanesti, ne-a lasat in sfarsit in pace. Iese din politica asa cum a intrat: pe usa din dos. A jignit o tara intreaga. Nu s-a uitat la propria familia, sa vada acolo golanii si curvele. Rus baci, uita-te si paste gard. No, hai!