Pentru a scăpa şi a doua oară de o confruntare directă cu Traian Băsescu şi Crin Antonescu, Mircea Geoană a tras sforile, prin intermediul lui Viorel Hrebenciuc, cu şeful TVR. Sforarul şef din PSD, Viorel Hrebenciuc, a reuşit miercuri să arunce în aer dezbaterea prezidenţiabililor pe care staffu-rile principalilor cinci candidaţi au negociat-o la sânge timp de două zile.
Alexandru Sassu, directorul general al TVR, instalat în funcţie de PSD, a luat poziţia ghiocelului în faţa lui Hrebenciuc şi i-a executat ordinele, astfel încât Mircea Geoană să scape de confruntarea cu principalii adversari, Traian Băsescu şi Crin Antonescu.

În timp ce staffu-rile de campanie ale principalilor cinci candidaţi la preşedinţia României discutau aprins detaliile dezbaterii care urma să aibă loc miercuri seara, Viorel Hrebenciuc l-a convocat pe Alexandru Sassu la ordine, „convingându-l” să îi introducă pe uşa din dos pe alţi doi candidaţi la fotoliul de la Cotroceni, Corneliu Vadim Tudor (PRM) şi Gigi Becali (PNG), plus doi moderatori aparţinând altor două televiziuni comerciale – Antena 3 şi Realitatea TV.
Având în vedere că una a fost înţelegerea şi altceva s-a dorit a se pune în practică, rezultatul a fost unul de aşteptat – dezbaterea s-a anulat, patru dintre cei cinci candidaţi refuzând pur şi simplu jocul de culise pus la cale de pesedistul Hrebenciuc.
Deşi Traian Băsescu, Crin Antonescu, Sorin Oprescu şi Kelemen Hunor şi-au anulat participarea la aşa-zisa confruntare organizată de TVR, Geoană s-a proţăpit miercuri seară în faţa televiziunii publice şi a încercat să îşi acuze contracandidaţii de laşitate.

TVR dansează după cum cântă PSD

Pentru a dovedi românilor că nu se teme de o confruntare directă cu Traian Băsescu şi Crin Antonescu, Mircea Geoană a lansat marţi momeala, prin intermediul eternului Hrebenciuc, invitându-i pe cei doi la o dezbatere. Confruntarea ar fi urmat să aibă loc în studiourile televiziunii publice, urmând să fie preluată de Realitatea TV şi Antena 3, cu toate că PSD propusese iniţial varianta ASE, iar PDL şi PNL Palatul Parlamentului.
Dacă PNL şi PDL căzuseră de acord ca discuţia să fie în trei – Băsescu, Geoană, Antonescu -, PSD a insistat pentru o formulă de 2, 5 sau 7, mai avantajoasă pentru propriul candidat. În cele din urmă s-a ajuns la un compromis, staff-urile PDL şi PNL, acceptând varianta în cinci, în aceasta urmând să fie incluşi Sorin Oprescu, candidat independent, şi Kelemen Hunor – candidat UDMR.
Reprezentanţii celor cinci candidaţi au ajuns la un impas în momentul în care s-a discutat asupra numărului şi numelui moderatorilor acestei confruntări directe. Hrebenciuc a venit cu ideea ca, pe lângă Luca Niculescu, moderatorul TVR agreat de ceilalţi, să fie aduşi Emil Hurezeanu (Realitatea TV) şi Gabriela Vrânceanu Firea (Antena 3). Cum celelalte staff-uri s-au opus, Hrebenciuc s-a ridicat de la masă şi a rezolvat problema în stilu-i caracteristic, tratând pe după casa nănaşului introducerea pe uşa din dos a lui Vadim Tudor şi Becali. Astfel, după o oră şi jumătate, TVR a anunţat încheierea unui „acord cu Antena 3 şi Realitatea TV” pentru a organiza două dezbateri cu un format complet inversat – adică la oră de vârf urmau să intre primii şapte clasaţi în sondaje – Băsescu, Geoană, Antonescu, Oprescu Hunor, Vadim Tudor şi Becali.
În replică, staff-urile PDL, PNL, UDMR şi cel al lui Oprescu şi-au declarat „stupoarea” şi au spus, în lanţ, „pas” dezbaterii în noul format. „Nu mergem la o dezbatere în şapte organizată de domnul Sassu cu domnul Hrebenciuc. Nu participăm la dezbateri organizate de un partid şi de televiziuni, pentru că am convenit altceva. O soluţie ar fi ca domnul Sassu să-şi dea demisia”, a declarat Sebastian Lăzăroiu, consilierul politic al lui Băsescu, acesta precizând că, la ora 14.00, când a plecat de la discuţia cu staff-urile, Sassu spunea că nu are niciun acord cu alte televiziuni şi asigura că va fi o dezbatere în cinci.

Mirciulică, spaima rivalilor

În timp ce în media curgeau declaraţiile celor patru candidaţi afectaţi de această diversiune a lui Geoană, acesta a început să pozeze în victimă. PSD a încercat, prin Victor Ponta, să acrediteze ideea că liderul PSD ar fi fost primul interesat ca dezbaterea să aibă loc. Ba mai mult, Geoană a făcut drumul până la TVR pentru a da declaraţii din curtea televiziunii, fiind informat deja de refuzul contracandidaţilor săi de a participa alături de Vadim Tudor şi Becali, impuşi de Hrebenciuc. „Azi a fost un exemplu de balcanism total. Lumea a văzut că există o frică de confruntare cu mine. Nu-i nimic, mergem mai departe”, a declarat Geoană, pozând în victimă.

A ieşit aşa cum s-a dorit

„L-am ascultat venind înspre dumneavoastră pe Traian Băsescu şi mi-a dat cheia pentru aceste două zile, pentru care am jucat un rol, pe care, cel puţin eu, nu-l înţelegeam. Cred că a ieşit aşa cum s-a dorit”, e declarat la Realitatea TV, în emisiunea „Ora de foc”, Victor Ponta (PSD).
Anca Alexandrescu, consilierul candidatului independent Sorin Oprescu, cotat cu şanse destul de mici la aceste alegeri prezidenţiale, a declarat în aceeaşi emisiune că de fapt PSD nici nu a dorit ca Mircea Geoană să participe la această confruntare. „Aş porni de la faptul a ceea ce a spus Victor Ponta mai devreme, că a ieşit cum s-a dorit. Da, are dreptate domnul Ponta, a ieşit aşa cum a dorit domnul Hrebenciuc şi domnul Geoană, adică să nu fie nicio confruntare”, a declarat Anca Alexandrescu. Dat fiind faptul că Victor Ponta a precizat la un moment dat că doar PSD l-a invitat la confruntare pe Sorin Oprescu, Anca Alexandrescu a dat replica: „Mă bucur din suflet că aţi făcut această precizare, deoarece eu am venit aici de la un alt post de televiziune, unde domnul Cosmin Guşă a spus că domnul Hrebenciuc şi domnul Ponta au participat la aceste negocieri chemaţi de noi, şi că ei de fapt nu au vrut să poarte aceste negocieri. Acest lucru a fost spus de Cosmin Guşă acum un sfert de oră pe un alt post de televiziune”.

Mogulul Sassu, subordonat lui Vântu şi Voiculescu

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, referindu-se la eşecul discuţiilor privind dezbaterea între candidaţii la Preşedinţie, că s-a dovedit că există un al treilea mogul, preşedintele director general al TVR, Alexandru Sassu, subordonat mogulilor Vântu şi Voiculescu.
Băsescu l-a criticat pe Sassu pentru acordul încheiat cu Antena 3 şi Realitatea TV legat de prezenţa unor moderatori de la aceste posturi la dezbaterea candidaţilor care urma să aibă loc la TVR.
„Noul Mogul Sassu poate să facă ce vrea, dar nu când este şef, preşedinte, director general al Televiziunii Române publice. Personal regret că prin comportamentul şi deciziile noului mogul Sassu publicul a fost văduvit de o dezbatere. Geoană nu poate supravieţui. Are nevoie pentru a intra în turul doi şi de susţinerea televiziunii publice, transformată în televiziune mogulizată şi în slujba unui candidat. Am cerut în acest sens reprogramarea pentru vineri a acestei emisiuni şi aştept să văd dacă Televiziunea Română publică este de acord cu această reprogramare. Deocamdată răspunsul televiziunii a fost un refuz şi mi s-a spus dacă vreau, să înregistrez”.

Adio PSD, dar rămân cu tine

Alexandru Sassu este director general al TVR din septembrie 2007. A fost deputat în legislatura 1992-1996, ales în judeţul Brăila pe listele Partidului Democrat. În legislatura 1996-2000 a fost deputat PD de Bucureşti, iar în legislatura 2000-2004 deputat de Timiş, ales de asemenea pe listele PD. Până în februarie 2003 a fost liderul grupului parlamentar PD din Camera Deputaţilor. În anul 2003 a părăsit PD şi a aderat la Partidul Social Democrat. Când a fost numit membru în consiliul de administraţie al TVR, Sassu a demisionat din PSD ca să nu mai fie vorba „de un politician care conduce o instituţie”. Până să demisioneze din PSD, Alexandru Sassu a deţinut funcţia de secretar executiv al partidului.

Liana Mureşan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.