O sentinţă judecătorească emisă de Tribunalul Cluj reliefează extraordinar de bine modul în care funcţionează, pe de o parte, pârghiile instituţiilor administrative, dar şi cele ale instanţelor. Chiar dacă şi-a dat demisia, fostul şef al DRDP Cluj, Ion Pantelimon a dat în judecată Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri din România (CNADNR) pentru a fi “reintegrat” în postul la care a renunţat! Culmea este că a câştigat procesul, iar instanţa obligă prin sentinţă CNADNR-ul să îi plătească retroactiv salariul. Asta pentru ca, Pantelimon să declare că nu îşi vrea postul înapoi, ci doar că a vrut să demonstreze ceva!
După o serie de scandaluri la nivelul conducerii DRDP Cluj, s-a făcut o rocadă “mică” între şefii direcţiei clujene: Ion Pantelimon (PDL) a fost schimbat cu Eugen Cecan (PNL). Schimbările nu au fost făcute după criterii de competitivitate, ci politice.
Însă, la jumătatea lunii august, Ion Pantelimon a dat în judecată CNADNR, instituţia centrală care administrează Direcţia judeţeană de Drumuri şi Poduri, cu scopul de a demonstra că schimbarea lui a fost un abuz. De fapt, s-ar putea spune că Pantelimon a fost schimbat de două ori. Pe de o parte, el a demisionat din funcţie, iar, pe de altă parte, a fost destituit prin decizia 615/31.05.2012 a directorului CNADNR. După câteva luni de judecată, la sfârşitul lunii septembrie, Pantelimon câştigă procesul care s-a judecat la Tribunalul Cluj.
“Admite acţiunea formulată de către reclamantul PANTELIMON ION în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROM NIA S.A. Dispune anularea deciziei Directorului General al CNADNR nr. 615/31.05.2012. Dispune reintegrarea reclamantului în postul deţinut anterior emiterii deciziei, acela de director al DRDP CLUJ. Obligă pârâta la plata despăgubirilor egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate de care ar fi beneficiat reclamantul începând cu data încetării contractului individual de muncă şi până la reintegrarea efectivă în funcţie. Definitivă şi executorie de drept. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 30.09.2013”, arată soluţia sentinţei.
Nu eu, ci el!
Magistraţii i-au dat câştig de cauză lui Pantelimon, evaluând exclusiv decizia de revocare a şefului direcţiei clujene, fără a mai lua în calcul că, el însuşi, şi-a semnat demisia. „“Este normal sa fiu demis pentru că la fiecare schimbare de culoare politică directorii deconcentratelor sunt demişi. Însă, în privinţa raportului prezentat ministrului Silaghi, trebuie să spun că majorarea preţului centurii a fost făcută în 2008, când directorul DRDP Cluj era Eugen Cecan. De asemenea, majoritatea deciziilor legate de construcţia centurii au fost luate la nivelul CNADNR şi nu al regionalei clujene. Culmea este că cei care au aprobat licitaţiile şi costurile pentru centură au aprobat şi raportul care, cumva, îi contrazice. Nu este vorba de reîntoarcerea la DRDP, eu oricum am fost de acord să plec, însă modul în care s-a procedat a fost abuziv”, a menţionat Pantelimon.
El a fost demis după ce un control al Ministerului Transporturilor a venit la Cluj pentru a evalua motivele pentru care un segment din centura Vâlcele Apahida s-a surpat. În urma controlului, ministrul de anul trecut, Ovidiu Silaghi a declarat că îl demite pe Pantelimon.
“Conducerea DRDP Cluj a decis modificarea traseului variantei de ocolire Cluj – Est, fără a avea la bază o fundamentare corespunzătoare, în condițiile în care proiectul tehnic și indicatorii tehnico-economici erau deja aprobați prin HG nr.506/19.04.2006; a acceptat ca unul din cei doi antreprenori ai lucrărilor să renunțe la executarea lucrărilor aferente unui sector de drum, care avea probleme geologice; a organizat o procedură de atribuire neconformă, cu rezultate negative privind durata de execuție a lucrărilor. Urmare a deciziilor manageriale defectuoase, valoarea lucrărilor aferente investiției, respectiv de 77.682.250 euro, s-a majorat ajungând la valoarea de 142.991.786 euro. Aceleași decizii defectuoase au avut implicații negative majore asupra termenului de execuție al lucrărilor. Acesta era prevăzut inițial la 24 luni (începând cu octombrie 2006) însă nici până la data controlului – mai 2012, lucrările nu erau complet finalizate. Față de gravele abateri constatate, Corpul de Control a propus conducerii ministerului revocarea echipei manageriale a DRDP Cluj, măsură aprobată de ministru în data de 24.05.2012”, arată un comunicat al ministerului.
Cine a trasat centura!
Proiectantul centurii a fost societatea clujeană, DP Consult în acţionariatul căreia se găsea Mircea Pop, fost director al CNADNR, adică instituţia care a organizat licitaţia pentru acest proiect. Lucrarea de proiectare a fost făcută la cererea lui Emil Boc. În 2006, societatea DP Consult se ocupa de exproprierile terenurilor peste care urma să treacă centura Vâlcele Apahida. La data respectivă, DP Consult câştigase licitaţia pentru proiectarea centurii şi guvernul promisese că va da circa 45 de milioane de euro pentru construirea ei. În mare parte, Emil Boc a trasat această centură pe un studiu de fezabilitate comandat de Miron Mitrea pe vremea când acesta era ministrul Transporturilor şi PSD-iştii, care conduceau Clujul, îi cereau lui Mitrea să dea bani pentru acest proiect.
Fostul şef CNADNR cu centura lată!
Mircea Pop, acţionarul din cadrul SC DP Consult, a ocupat în urmă cu câţiva ani funcţii de conducere în cadrul instituţiilor de stat care se ocupă de reabilitarea şi construirea drumurilor. Spre exemplu, în 1998, Mircea Pop ocupa funcţia de director al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj. În acea perioadă, la adresa conducerii acestei direcţii, Curtea de Conturi a lansat o serie de acuzaţii de deturnare de fonduri, dar nu a fost făcută nici o plângere sau acuzaţie penală. După ce a plecat din acest post, în 2003 el a fost numit consilier pe probleme tehnice de infrastructură în perioada în care prim ministru era Adrian Năstase.