Anul acesta Primăria Cluj-Napoca a mai atribuit un contract de câteva milioane de euro unor firme de casă ale PDL. Este vorba de asocierea firmelor Ramb Sistem cu CS Vision din Braşov, care ar trebui să implementeze un proiect finanţat, parţial, din fonduri europene care presupune instalarea unor automate de bilete pentru transportul în comun. După ce, iniţial, rezultatul licitaţiei a fost contestat de celelalte firme participante, primăria s-a judecat pentru ca rezultatul să fie acelaşi. Patronul firmelor, Răzvan Bagiu, a mai câştigat tot de la primăria clujeană şi contractul “îngheţat” al realizării unui proiect urbanistic pentru realizarea unor piste şi staţii pentru biciclete.
În 2011, Primăria Cluj Napoca a câştigat o serie de finanţări europene pentru realizarea proiectului “Modernizarea şi extinderea sistemului de transport public în comun în zona Metropolitană Cluj – etapa I”. Practic, în locul biletelor cu două călătorii vor apărea tichete magnetice cu diferite perioade de valabilitate, care vor fi eliberate de automate instalate în diferite staţii de autobuz.
“Proiectul Modernizarea şi extinderea sistemului de transport public în comun în zona metropolitană Cluj – etapa 1, în valoare totală de 39.967.064,92 de lei, din care 27.567.165,65 de lei reprezintă finanţare nerambursabilă, are ca obiectiv general reabilitarea infrastructurii de transport public şi îmbunătăţirea serviciilor de transport în comun în municipiul Cluj-Napoca. Proiectul constă în modernizarea a 1.130 mp de spaţii publice şi a 87 de staţii de transport public şi un sistem automat de eliberare a legitimaţiilor de călătorie. Durata de implementare a proiectului este 20 de luni”, arată prezentarea proiectului. De asemenea, vor dispărea şi actualele abonamente de linie şi se vor introduce abonamente cu cardul, cu un număr maxim de călătorii dus-întors. Abonamentul este de 60 de călătorii, iar preţul se va stabili după implementarea sistemului. Totul se va face cu cardul electronic care se va putea încărca şi consuma după cum doreşte orice posesor. 70-80% dintre cele 84 de puncte de eliberare a biletelor care există în municipiu vor fi desfiinţate şi doar la periferie se vor păstra chioşcuri deservite de personal.
Municipalitatea s-a “bătut” pentru firmele lui Bagiu
După ce primăria a ales firmele Ramb Sistem şi CS Vision din Braşov pentru implementarea acestui proiect, celelalte societăţi care au participat la această licitaţie au contestat rezultatul. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a rezolvat plângerea în favoarea contestatarilor, dar municipalitatea a deschis un proces împotriva soluţiei oferite de CNSC, iar magistraţii Curţii de Apel Cluj au judecat favorabil pentru primărie acest proces.
“Respinge plângerea formulată de SC R SRL. Admite plângerile formulate de autoritatea contractantă MCJ-N şi de SC R S SRL în calitate de membru al Asocierii SC R SRL – SC CS V SRL, împotriva deciziei nr. 1258/112 C7/748/764/988/1016 din data de 12.04.2013, pronunţată de CNSC, pe care o modifică în parte, în sensul că respinge în totalitate contestaţia formulată de SC U G SRL, în calitate de lider al asocierii SC U G – A Cj. Menţine restul dispoziţiilor deciziei. Obligă SC U G SRL, în calitate de lider al asocierii SC U G – A Cj, la plata în favoarea MCj-N, a sumei de 4,3 lei, cheltuieli de judecată. Definitivă”, arată soluţia Curţii de Apel Cluj emisă la jumătatea acestui an.
Cine l-a păzit pe Băse’, are grijă şi de Boc
Acest proiect a fost atribuit unui grup de firme controlat de PDL-işti. Este vorba de Răzvan Bagiu, om de afaceri braşovean, cunoscut mai mult pentru activitatea lui din domeniul IT (prin intermediul firmei CS Vision), decât cel al construcţiilor. Însă, societatea VIACOR are marele atu de a fi cunoscută pentru “apropierea” de fostul SPP-ist Cristian Nedelcu, unul dintre membrii de bază ai democraţilor. Pe lângă faptul că timp de 10 ani a făcut parte din Serviciul de Pază şi Protecţie al lui Băsescu, Nedelcu este cadru militar în rezervă şi cavaler de onoare la nunta lui Vlad Stolojan, fiul lui Theodor Stolojan. De asemenea, numele lui a fost asociat de câteva ori cu cel a lui Liviu Luca, “locotenentul” lui Sorin Ovidiu Vântu. Pentru că relaţiile evoluează, Nedelcu a fost consilier la cabinetul lui Blaga, ulterior a fost numit consilier clasa I la ANOFM, pentru ca apoi ascensiunea lui profesională să facă o oprire la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, unde a lucrat ca secretar general adjunct. După această scurtă oprire, Cristian Nedelcu a trecut cu fluturaşul de salariu pe la Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, unde a încasat bani de la stat pentru munca intitulată “secretar general” la această instituţie.
Investiţia de circa 21 de milioane de lei presupune modernizarea a 87 de staţii de transport în comun şi amenajarea a 61 de automate pentru legitimaţiile de călătorie, 74 de panouri de afişaj cu informaţii despre circulaţia mijloacelor de transport în comun. În mod normal investiţia ar trebui finalizată anul viitor.
Răzvan Robu