Oficialii Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa nu mai își recunosc cea mai importantă menire: de a ajuta la construcția noii piste a Aeroportului Internațional Cluj-Napoca. Aceasta cu toate că în repetate rânduri s-a scris că ei se vor ocupa de devierea pâraielor pentru construcția obiectivului. Astfel, ei neagă că devierea pârâului Nadăș se face pentru construcția unui obiectiv major, fără a oferi alte explicații. Devierea unui pârâu se face cel mai probabil de dragul cheltuirii banilor. Zona crepusculară pare mic copil față de lucrurile care se întâmplă sub „tutela” social-democratului Dănuț Dorel Canta, care semnează contracte inutile de 1,5 milioane de lei cu firme aflate în dizolvare. Contractele sunt acordate apropiaților lumii social-democrate.
Legea insolvenței se schimbă, însă fără să specifice că procedurile atribuite societăților care intră în insolvență ar trebui refăcute. Nici societățile aflate în dizolvare sau în faliment nu ar trebui din punct de vedere moral să participe la proceduri de achiziție publică. În schimb, nimeni nu îi oprește în România pe cei aflați la marginea prăpastiei să fie „ajutați” prin intermediul unor proceduri pseudo-transparente. Pseudo-transparentă este și atitudinea celor de la Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa, care nu oferă informații detaliate despre modalitatea prin care anumite firme au fost descalificate din cadrul unor proceduri de licitație publică.
Pârâul care oprește pista
Devierea pârâului Nadăș este necesara pentru continuarea lucrărilor la noua pistă a Aeroportului Internațional Cluj-Napoca. Este un fapt ultra-cunoscut, informația fiind confirmată în repetate rânduri de către conducerea Administrației Bazinale Someș-Tisa. Licitația pentru derularea lucrărilor a fost organizată de către Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa, condusă de social-democratul Dănuț Canta. Atribuirea a fost delegată societății Aquaproiect din București, care are în componența acționariatului o firmă în dizolvare. Mai precis, firmele care dețin calitatea de acționari ai societății Aquaproiect sunt Apa Proiect SRL și Distribution Oil, ultima dintre ele fiind în dizolvare, conform informațiilor de pe site-ul listafirme.ro. Administratorii societății sunt Liliana Ioana Drăgan, Dan Lucian Ilie, Sanda Deleanu, Ioana Iulia Drăgan. Culmea este că în cadrul procedurilor au participat șase societăți comerciale, însă doar trei dintre acestea au fost acceptate în etapa finală.
Preţul final pentru devierea pârâului Nadăș a fost de 1,5 milioane de lei, mai puțin de jumătate din valoarea estimărilor celor de la Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa, care se așteptau să cheltuiască pentru acest proiect 3,4 milioane de lei.
Conform caietului de sarcini, locul principal de prestare a activităților este “pe Valea Nadăș și afluenți, în județul Cluj, în zona localităților: Nadășu, Aghireșu, Bagara, Gârbău, Vistea, Rădaia, Suceag, Baciu și municipiul Cluj (n.r. probabil se referă la municipiul Cluj-Napoca).” De altfel, chiar și în caietul de sarcini se explică că acest proiect este doar de proiectare, dovadă fiind chestiunile cerute în cadrul procedurilor: „Studii de fezabilitate, servicii de consultanță, analize (Rev.2), dar și Servicii de proiectare tehnică pentru construcția de lucrări publice.”
Contractul de lucrări, proiectare, verificare proiect şi execuţie a fost adjudecat de către asocierea formată din SC Socot SA, SC Tehnodomus SA, SC Azimut COM SRL şi SC Aquaprociv Proiect SRL.
„„Amenajare râu Nadăş şi afluenţi, în judeţul Cluj” nu este un obiectiv de investiţii necesar pentru continuarea lucrărilor la noua pistă a Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca. Sunt lucrări de amenajare a râului Nadăş şi a afluenţilor în municipiul Cluj-Napoca şi în localităţile pe care aceştia le străbat. Procedura pentru atribuirea contractului de servicii de proiectare, prin licitaţie deschisă, a început cu publicarea anunţului pe SEAP, în data de 5 mai 2012. Deschiderea ofertelor a avut loc în data de 25 iunie 2012.
Rezultatul procedurii a fost contestat la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (C.N.S.C.). Recomandarea C.N.S.C. în decizia dată a fost de a reevalua ofertele depuse. Ca urmare a deciziei C.N.S.C. s-a întocmit un nou raport al procedurii, comunicându-se participanţilor rezultatul acesteia.
În octombrie 2013 s-a finalizat procedura prin încheierea contractului cu societatea SC Aquaproiect SA Bucureşti.
Toate ofertele proiectului
Societăţi participante: SC Aquaproiect SA Bucureşti; SC Tractebel Engineering SA Bucureşti; SC Specialist Consulting SRL Bucureşti în asociere cu SC Acciona Ingineria SA; Institutul De Studii şi Proiectări Hidroenergetice SA Bucureşti; SC Aquaprociv Proiect SRL Cluj-Napoca; SC Aquacon Proiect SA Sibiu. Nu au fost îndeplinite cerinţele de calificare/ofertare în cadrul procedurii, aşa cum au fost solicitate prin documentaţia de atribuire (n.r. răspunzând la întrebarea de ce au fost descalificate anumite societăți). Vă rugăm să vă adresaţi societăţii SC Aquaproiect SA Bucureşti (n.r. întrebați de dizolvarea unei societăți din componența Aquaproiect SA)”, arată cei de la Administrația Bazinală Someș-Tisa într-un răspuns remis la solicitarea ziarului Gazeta de Cluj.
Dănuţ Dorel Canta, șeful Administrației Bazinale Someș-Tisa, nu a putut fi contactat în ciuda insistențelor reporterilor Gazetei de Cluj.
Cine este firma Aquaproiect?
Societatea Aquaproiect a fost privatizată cu „interes”, iar beneficiarul ar fi fost chiar unul dintre foștii ei proprietari. Cel mai mare institut de proiectare hidrografic se numea inițial Institutul de Cercetare și Proiectare în Gospodăria Apelor (ICPGA). Între 1990 și 1992 directorul societății a fost Aurel Constantin Ilie, care ulterior a devenit ministrul Mediului până în 1996. El a rămas și în această perioadă în Consiliul de Administrație al Aquaproiect și al Apelor Române. Privatizarea a fost efectuată chiar de către soția directorului, Leontina Ilie. Fostul ministrul al Mediului, Sulfina Barbu, acuzase societatea că ar fi primit contracte de proiectare în valoare de 137 miliarde lei vechi prin „încredințare directă” de la guvernul Adrian Năstase (2000-2004).
Familia fostului ministru al Mediului ar fi pus mâna pe cel mai mare institut de proiectare din domeniul hidrografic prin intermediul unei firme-căpușă, care există și în ziua de azi în cadrul acționariatului. Surse susțin că familia Ilie nu a fost interesată de proiectare, ci de terenurile și clădirile fostului institut, a căror valoare pe piață a fost foarte mare, conform Hotnews.ro. Societatea Apa Proiect a luat naștere în 2002, funcționând în primă instanță ca o „firmă-căpușă” a Aquaproiect. Acționari acestei societăți, Liliana Drăgan, actuala patroană a firmei și soția lui Marian Sterian, directorul general al societății Apasco, conform sursei citate.
Arhiva de lux a Aquaproiect
Proiecte de mare anvergura precum canalul Siret-Bărăgan și canalul Dunăre-București, care erau la un moment dat chiar în programul de guvernare al PSD în perioada 2000-2004, erau în portofoliul Aquaproiect.
Hrebe intră pe fir
Societatea Aquaproiect a fost întotdeauna în „cercul de influență” al PSD, Viorel Hrebenciuc intervenind în acționariatul societății, conform unor declarații făcute la sediul DNA, la acea vreme PNA. Mai precis, Ion Vrânceanu a declarat că a fost forțat de către Viorel Hrebenciuc și de Corneliu Iacobov să își vândă acțiunile din cadrul Aquaproiect.
Tiberiu Hrihorciuc
DUPA CATE CUNOSC EU NADAUL TRECE PRIN BACI PRIN SPATELE GARI SI SE VARSA IN SOMES UNDEVA IN SPATELE CARBOCHIMULUI POATE E VORBA DE PARAUL BECAS CARE TRECE PRIN UM DIN SOMESNI PE LANGA GARA DE EST