De anul acesta, pragul pentru achiziţiile publice directe a fost majorat de la 15.000 de euro la 30.000 de euro. Peste aceste sume trebuie făcută licitaţie publică. Cu toate acestea, Primăria Cluj Napoca a încheiat un contract prin atribuire directă, care depăşește pragul de 30.000 de euro, cu firma Net Brinel, patronată de Marcel Borodi. Această societate este “abonată” la contractele primăriei clujene, firma lui Borodi primind, tot prin aceeaşi metodă, un contract de aproape 70.000 de lei (fără TVA), pentru instalarea de antiviruşi în calculatoarele primăriei lui Boc. De asemenea, municipalitatea a dat aproape 8 milioane de lei pentru ca cei câțiva clujeni care accesează o extensie a site-ului primariaclujnapoca.ro să poată depune cereri și să își facă programări pentru a se căsători. Printre beneficiarii banilor – tot cei de la Net Brinel.
În 22.08.2013, Primăria Cluj Napoca a anunţat că are nevoie de “1-50 bucăţi calculatoare I5 cu monitoare 19” şi sistem de operare Windows 8 Profesional; se va oferta preţ per bucată exprimat în lei fără TVA; precizăm că valoarea estimată se referă la cantitatea maximă de 50 bucăţi; perioada de valabilitate a acordului-cadru 4 luni”. Pentru acest contract municipalitatea s-a arătat dispusă să ofere maxim 133.500 lei fără TVA, adică, potrivit cursului BNR ron/euro din acea dată, 30.133,4 euro. Deja, pentru această sumă ar fi trebuit sistată procedura de achiziţie publică prin atribuire directă şi organizată o licitaţie.
Conform legii, 193/2013, “Art. 19 – Autoritatea contractantă achiziţionează direct produse, servicii sau lucrări, în măsura în care valoarea achiziţiei, estimată conform prevederilor secţiunii a 2-a a prezentului capitol, nu depășeşte echivalentul în lei a 30.000 euro exclusiv T.V.A. pentru fiecare achiziţie de produse ori servicii, respectiv a 100.000 euro exclusiv T.V.A. pentru fiecare achiziţie de lucrări. Achiziţia se realizează pe bază de document justificativ”, arată actul normativ.
Cu toate acestea, primăria a “sărit” peste această prevedere pentru că SC Net Brinel a venit cu o ofertă de nerefuzat: din preţul afişat de municipalitate, cei de la Brinel au făcut un discount de 50 de lei şi au primit contractul pentru suma de 133.450 lei.
Această atribuire s-a făcut în situaţia în care, tot în luna august, cei de la Brinel au primit de la primăria clujeană un alt contract, tot prin atribuire directă, de 68.154 lei fără TVA. acest contract a fost atribuit pentru “o soluţie de securitate centralizată pentru asigurarea protecţiei împotriva viruşilor, a programelor spion, a mesajelor de tip spam, a tentativelor de fraudare de tip phishing şi a altor coduri periculoase pentru staţii de lucru, servere de fişiere si servere de mesagerie”. Cu alte cuvinte, cei de la Brinel le-au dat angajaţilor lui Boc calculatoare şi antiviruşi, un serviciu care în mod normal ar fi trebuit livrat la pachet. Însă, în această situaţie suma contractului ar fi depăşit cu mult pragul de 30.000 de euro, iar Primăria Cluj Napoca ar fi trebuit să facă o licitaţie publică. Însă, contractul s-a dat pe din două pentru ca SC Net Brinel să nu îşi piardă “abonamentul”.
Câinii latră, koala trece!
Însă, acestea nu sunt singurele contracte pe care municipalitatea i le-a oferit patronului Brinel, Marcel Borodi. Primăria Cluj Napoca a plătit bani grei pentru un simulacru de site care poate fi găsit la adresa www.portal1.e-primariaclujnapoca.ro.
În 2011, când primar era “pupilul” lui Boc, Sorin Apostu, administraţia locală a demarat proiectul “Sistem informatic integrat pentru servicii online oferite în Municipiul Cluj-Napoca”. Valoarea totală a proiectului a fost de 6.896.012,00 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă reprezintă 5.450.074,00 lei. Din valoarea asistenței financiare nerambursabile, 4.448.350,40 lei sunt din FEDR (Fondul European de Dezvoltare Regională), iar 1.001.723,60 lei sunt finanţare de la bugetul naţional. Co-finanţarea din partea Primăriei Municipiului Cluj-Napoca a fost de 2% din valoarea totală eligibilă a proiectului.
Practic, banii europeni au fost daţi pentru ca cerşetorii, câinii comunitari, maşinile abandonate şi gunoaiele depozitate ilegal să poate fi reclamate pe site-ul portal.e-primariaclujnapoca.ro. Pe acelaşi site, care a costat aproape 8 milioane de lei, pot fi sesizate parcometrele nefuncţionale, pot fi rezervate datele pentru oficierea căsătoriilor şi primăria îşi afişează diferite acţiuni. Interfaţa site-ului arată de parcă ar fi fost creată de un amator în IT.
“Este o măgărie pe faţă ce s-a întâmplat acolo! Site-ul acesta ar fi putut fi realizat pe gratis de câţiva studenţi de la informatică pentru că mare lucru nu face. Dar ştim cu toţii care lucrăm în acest domeniu de ce Apostu şi Boc îi preferă pe cei de la Brinel… Acestor domni le plac sponsorizările, mai ales în particular”, spune Popicu L., asociat în cadrul unei societăţi IT.
Asociere împotriva naturii politice
Licitaţia pentru proiectul “Sistem informatic integrat pentru servicii online oferite în Municipiul Cluj-Napoca” a fost câştigat de consorţiul NET BRINEL (50.96 %), Software Development Consulting (36.49%) şi CP Consultant Services SRL (12.55 % ).
Pentru mulţi poate părea că acest consorţiu este o asociere împotriva naturii în care se scaldă domeniile politic şi de afaceri din România: pe de o parte, firma Net Brinel, pe lângă competenţele din domeniul IT pe care le posedă, este “preferată” de autorităţile PDL, pe de altă parte, mândrindu-se cu aceleaşi competenţe profesionale, cei de la Omnilogic “joacă” mai mult pentru echipa PSD-iştilor, această societate bucurându-se chiar de protecţia, printr-o serie de interpuşi, a fostului premier Adrian Năstase şi a omului de afaceri Alexandru Bittner. Mai mult, cea de-a treia societate din consorţiu, CP Consultant Services, este controlată, prin interpuşi, de Petrescu Dan Gabriel, unul dintre foştii acţionari ai SC Petroserv, societate “agăţată” la brâul lui Liviu Luca, unul dintre locotenenţii lui Sorin Ovidiu Vântu.
Însă această asociere atipică este rezultatul unui singur imbold: toţi au poftit la “caşcaval” şi, în virtutea tradiţiilor româneşti, fiecare a primit câte ceva.
Anul trecut, SC Net Brinel, firma de IT a clujeanului Marcel Borodi, a câştigat de la Ministerul Justiţiei, condus pe atunci de Cătălin Predoiu, un contract de 4,1 milioane de lei. Firma lui Borodi se numără printre societăţile care au mare succes la licitaţiile publice, prin acestea furnizându-se servicii, calculatoare sau altă tehnică de calcul către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, diferite universităţi din România sau alte instituţii de stat. SC NET Brinel a finalizat un contract cu Universitatea Babeș-Bolyai pentru realizarea unui portal de e-learning la care vor avea acces peste 40.000 de studenţi şi profesori. Compania lui Borodi colaborează cu HP, Microsoft, Cisco, IBM, Oracle, Intel, Citrix. Grupul Brinel numără în momentul de faţă peste 500 de clienţi activi şi un număr de 150 de angajaţi.
Răzvan Robu