Nepotismul continuă în cursul anului 2013 la cel mai înalt nivel. Fiul primarului social-democrat din Dej, Costan Morar, respectiv Ignat Morar, a fost angajat director de cabinet la prefectura condusă de social-democratul Gheorghe Vușcan. După ce fostul director de cabinet din Prefectură, Ana Maria Danciu, care înainte a fost purtător de cuvânt la Uniunea Social-Liberală, a intrat în concediu de maternitate, prefectul Gheorghe Vuşcan i-a căutat înlocuitor. Culmea că înlocuitorul directorului de cabinet este tot un social-democrat, cel puțin cu sufletul dacă nu cu carnetul de partid, respectiv fiul primarului din Dej, Morar Costan, conducătorul unui mic fief social-democrat în județul Cluj. Este vorba de Ignat Morar care, ca mai în toate angajările politice, nu are nici experiență în administrație și nici experiență de manageriat. Dar calitatea principală care “îl recomandă” este că este fiul tatălui său. Și că este avocat, unul dintre sutele de avocați din județul Cluj.
Reamintim că prefectul Gheorghe Vușcan a ajuns în funcție din rândul social-democraților și cu susținerea șefului PSD Remus Lăpușan, el fiind anterior consilier local social-democrat.
” Ignat Morar e un avocat respectabil. Am mai colaborat cu el. Trebuie să recunosc că am mai lucrat cu el când eram membru de partid. Experienţă în administraţie publică nu ştiu dacă are. Aici e o chestiune de manageriat. Este absolvent al facultăţii de drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai în 1999. Are master în drept, comunicarea afacerilor, dar şi un master în management, management politic, comunicare şi relaţii publice la institutul Ovidiu Şincai la Bucureşti. Din 2002 este avocat în Baroul Cluj. Nu a fost manager niciodată, a fost asistent universitar la Bogdan Vodă între 2000 şi 2002. Coincidenţa e că este fiul primarului din Dej. Eu l-am cunoscut şi a lucrat o bună perioadă în activităţile politice pe care le-am avut şi mi-a prezentat încredere. El va fi angajat până se întoarce Ana Maria Danciu din concediu de maternitate. Ea îşi doreşte să se întoarcă cât mai repede, respectiv în 4-5-6 luni. Ignat Morar va începe serviciul din această joi”, a declarat pentru Gazeta de Cluj prefectul Gheorghe Vuşcan.
Familia lui Morar Costan este cunoscută în municipiul Dej ca una dintre cele mai puternice, având drept rivali pe unul dintre colegii săi de partid, deputatul PSD Cornel Itu. Costan Morar a deținut patru firme dintre care una este radiată.
Firma Alpa Somes Comert a fost deținută de către Costan Morar, Simion Cociș, Laurențiu Câmpean, Ioan Roman, Marius Dorel Mînzat (actualmente consilier județean PNL), Cornelia Platon, Doina Maria Ungur, Pavel Pop, Alexandrina Man, Nicolae Bodea. Această societate este conexată cu alte firme cunoscute din Cluj cum ar fi Universitatea Cluj SA., cu Transarom, societate deținută printre alții de președintele Consiliului Județean Cluj Horea Uioreanu și fostul primar al municipiului Cluj-Napoca, Gheorghe Funar sau Electra Metal Distribution.
Altă societate deținută de către Costan Morar este Mara Agroind Moraru, societate care este administrată de soția acestuia, Silvia Morar. Societatea a avut în 2012 jumătate din cifra de afaceri pe care a realizat-o în 2011, respectiv 405.298 de lei, dar în schimb a realizat profit de 26.946 de lei cu aproape 100.000 de lei mai mult față de perioada similară a lui 2011. O altă firmă deținută de Morar Costan este Samlact, care nu a mai declarat activitate în ultimii șapte ani. Societatea Silcomar Prodimex, o altă firmă deținută de Morar Costan și nevasta acestuia, nu a mai declarat cifră de afaceri din 2006.
Cine este Morar Costan?
Membrii unui sindicat din cadrul primăriei dejene amenință că îi vor face plângere primarului Morar Costan și unui magistrat al Judecătoriei Dej pentru folosirea fără drept a unor calități oficiale și neglijență în serviciu, se arăta într-un articol anterior. Liderul sindicatului dejean, Daniel Ciascai spune că primarul a abuzat de calitățile lui oficiale. Pe de altă parte, edilul dejean spune că a acționat conform legilor și că nu a făcut altceva decât să protejeze banii contribuabililor.
”Autorităţile locale, Consiliul Local al Municipiului Dej și Primarul Municipiului Dej, fiind părți în procesele intentate de sindicatul nostru în anul 2007 pentru acordarea unor drepturi salariale, au fost somate de executorul judecătoresc Andrei Todoruț să plătească aceste sume salariaților, membri ai sindicatului, reprezentați în instanță de către Sindicatul ”Edilica”.
Primarul Municipiului Dej, Costan Morar, primind această somație, nu a adus-o la cunoștința Consiliului Local, formulând personal în numele consiliului local contestații la executare, fără a avea mandate de a introduce aceste acțiuni.
Acest demers se încadrează ca o uzurpare de calități oficiale. Justiția dejeană, fiind legată la ochi, s-a făcut că nu observă aceste nereguli și nici măcar nu a cerut mandatul juristei Pop Cristina, cum prevede legea referitoare la reprezentarea unei autorități publice în instanță.
Urmează ca sindicatul Edilica să facă plângere penală judecătorului pentru neglijență în serviciu, iar primarului și juristei Primăriei Municipiului Dej, care au făcut cereri în instanță în numele Consiliului Local, fără a avea mandate din partea acestei autorități publice, plângere penală de uzurpare de calități oficiale”.
Primăria dejeană, cea mai îndatorată municipalitate din țară
Pe de altă parte, primarul Morar Costan spune că nu a făcut altceva decât să protejeze interesele primăriei.
”Am pus la dispoziția Sindicatului Edilica, la începutul săptămânii trecute, suma de 2.269.370 lei, aferentă sporului de dispozitiv, rezolvând momentan situația generată de blocarea conturilor de funcționare ale Primăriei Dej. Situația trenează din anul 2008, încă dinainte de preluarea mandatului, când în urma procesului intentat Primăriei Dej s-au emis sentințe judecătorești definitive care obligau primăria să plătească salariaților spor de dispozitiv și indemnizație de concediu în valoare de aproximativ 3.600.000 lei.
Nemulțumirea mea este că s-a ajuns aici datorită unei defectuoase gestionări a banului public, astfel că la preluarea primului meu mandat de primar în 2008, pe lângă suma de 36 miliarde lei vechi, care reprezenta sporul de dispozitiv și indemnizație de concediu, aveam de plătit un credit deja angajat, în valoare de 315 miliarde lei, dar și datorii de 90 de miliarde lei (facturi neachitate). Toate acestea au adus Primăria Dej la cea mai mare datorie publică, pe cap de locuitor din țară. Din păcate, acum suportăm consecințele faptului că deși anterior anului 2008 s-a angajat un credit de 315 miliarde lei vechi, suma de 36 miliarde lei vechi, stipulată în sentință, nu a fost plătită, fiind nevoiți să achitam acum această sumă, în condiții de criză”, explică primarul dejean.
Tiberiu Hrihorciuc