Astazi, de la ora 11.00 are loc lansarea expozitiei Orașul Vizibil, care prezintă o serie de lucrări și intervenții artistice în spațiul public. Lansarea va avea loc în prezența d-lui primar Emil Boc și a curatorului expoziției, István Szakáts, în Piața Unirii și a Muzeului. La expozitie va fi prezent si Adrian Dohotaru, unul dintre cei mai activi protestatari din Cluj Napoca care militeaza pentru daramarea gardurilor care imprejmuiesc spaţiile publice din oraş. „Sloganul nostru este: „Noi suntem piticii de pe umerii uriașilor absenți”. Din cauza lipsei, vom revendica la vernisaj prezența uriașilor de bun simț prin: ridicarea porții instalată ilegal pe Canalul Morii, care nu respectă potrivit legii 2-3 metri de protecție de la albia apei, zonă de protecție care ar permite accesul publicului spre parc, realizarea unei oferte concrete de către primărie către UBB pt. a prelua unele cheltuieli de întreținere astfel încât Parcul Iuliu Hațieganu, cel mai mare parc al orașului, să fie cu acces general și gratuit pe alei și spații verzi (nu și în bazele sportive ale parcului), ridicarea gardurilor care blochează accesul spre malul Someșului și ridicarea garajelor care blochează accesul la Canalul Morii, astfel încât prin unirea Canalului de Someș prin cele două parcuri și prin alte spații din vecinătate să se realizeze cel mai important spațiu public al părții de vest a orașului„, spune Dohotaru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.