Lupta pentru putere este principalul motor care-i ghidează pe oamenii politici. Dovada cea mai elocventă este actuala formulă prin care este guvernată România. O guvernare bazată pe două partide aflate pe paliere diferite în eşicherul politic, actuala alianţă de guvernământ s-a format în principal din dorinţa celor două formaţiuni de a controla anumite segmente ale administraţiei centrale şi implicit locale. Odată ce ambele partide au pus mâna pe „ciolanul” guvernării au început luptele interne, pentru „ciolanele” mai mici, adică pentru posturile din ministere, regii, direcţii şi societăţi comerciale aflate în subordinea statului. Dacă în PDL, partid cunoscut prin disciplină spartană, discuţiile şi certurile au rămas ferite de ochii presei, la PSD lucrurile sunt mult mai pe „faţă”. Cel mai elocvent exeplu este cel al lui Gabriel Oprea, proaspăt demisioanar din funcţia de ministru al Internelor. Demisia lui Oprea de conducerea internelor are ca principală cauză lupta dintre grupurile de interese din cadrul partidului.
Povestea unei demisii
Bătălia pentru putere din interiorul partidului condus de Mircea Geoană se poartă în principal între celebrul Grup de la Cluj condus de fostul ministru de interne, Ioan Rus şi de fostul ministru al informaţiilor, Vasile Dâncu şi Mircea Geoană, fostul protejat al acestora. În momentul de faţă relaţia dintre cei trei este mai mult decât rece, mai ales după demisia celor doi din Biroul Permanent Naţional al PSD. Mai mult, în momentul de faţă, cei doi, principali exponenţi ai Grupului de la Cluj nu mai deţin decât funcţia de membru al PSD, neavând nicio altă calitate publică. Chiar şi aşa, rolul celor doi „grei” ai PSD nu s-a diminuat considerabil, chiar dacă, la prima vedere, s-ar putea spune că cei doi s-au retras de pe scena politică. În momentul de faţă ei mai controleazeă, indirect, prin apropiaţi mai multe ministere. Victor Ponta, Cristian Diaconescu sau Ilie Sârbu sunt doar trei dintre miniştrii apropiaţi de Grupul de la Cluj care deţin posturi cheie la Palatul Victoria. Singura problemă este că Rus a reuşit să impună un alt ministru, dar jocurile politice au făcut ca acesta să fie nevoit să renunţe la demnitatea publică. Gabriel Oprea, fostul ministru al internelor, deminitarul cu cel mai scurt mandat în fruntea unui minister din istoria României, a fost forţat să demisioneze din funcţie în urma scandalului Ardeleanu.
Marul discordiei
În PSD bătălia continuă pentru putere a făcut săptămâna trecută prima victimă colaterală. Gabriel Oprea, fostul ministru de interne şi apropiat grupării clujene din PSD a fost nevoit să îşi prezinte demisia, atât din fruntea ministerului cât şi din cea de membru al PSD. Cauza principală: numirea lui Virgil Ardeleanu în fruntea Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, serviciul secret din cadrul Ministerului de Interne. Numirea lui Ardeleanu în respectiva funcţie a explodat spiritele în partid, majoritatea liderilor social-democraţi grăbindu-se să critice decizia lui Oprea. Totuşi, tot mai multe voci au afirmat că decizia de numire a lui Ardealeanu în fruntea DGIPI nu a aparţinut exclusiv lui Oprea. Totodată, nici numirea lui Toma Rus pe postul de adjunct al Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică, post echivalent cu cel de sub-secretar de stat nu i-ar fi aparţinut exclusiv fostului ministru de interne. Din sursele noastre, decizia de de numire a celor doi i-a aparţinut lui Ioan Rus acesta „sfătuindu-l” pe Oprea să înainteze propunerile premierului Emil Boc. Demisia lui Oprea din fruntea Ministerului de Interne înseamnă o lovitură gravă pentru Grupul de la Cluj. Grupare cunoscută pentru relaţiile bune cu Emil Boc şi Traian Băsescu, Grupul de la Cluj nu este agreat de o parte importantă a conducerii PSD, mai precis de grupul Ion Iliescu – Marean Vanghelie. Între cele două grupuri din PSD există o stare de tensiune constantă,
Urmează Toma Rus
După demisia lui Oprea şi plecarea lui Ardeleanu din fruntea DGIPI, o altă demisie este aşteptată şi anume cea a lui Toma Rus. Este posibil ca în următoarea perioadă acesta să părăsească funcţia deţinută în cadrul Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică, la scurt timp după ce a fost numit. Şi avansarea în grad a lui Toma Rus de pe postul de director general al Direcţiei Generale de Combatere a Criminalităţii Organizate (DGCCO) pe postul de adjunct la Ordine Publică este tot o parte a jocurilor politice. Astfel, în momentul de faţă Toma Rus este anchetat de către DNA pentru săvârşirea mai multor fapte de corupţie. Mai mult decât atât, Rus este cunoscut ca un apropiat al PNL. Totuşi numirea lui în funcţie, se pare că a fost orghestrată de acelaşi Virgil Ardeleanu împreună cu Ioan Rus, „Vulpea” fiind un prieten de nădejde de-a lui Toma. Or, în condiţiile în care Ardeleanu a părăsit „vizuina” DGIPI, este probabil ca în următoarea perioadă şi Toma să fie înlocuit din funcţie. Mai mult, Toma nu este agreat de conducerea PDL, exact pentru legăturile strânse pe care acesta le are cu PNL şi pentru micile „favoruri” pe care acesta le-a făcut diverşilor membri ai partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu.
Vaca de muls
Funcţiile de conducere din serviciile secrete sunt unele dintre cele mai dorite deminităţi pe care orice grup de interese şi le doreşte. În momentul de faţă SRI este controlat de Grupul de la Cluj, clujeanul George Maior aflându-se la conducerea celui mai mare serviciu de informaţii românesc. Maior este un apropiat fidel al lui Ioan Rus şi implicit a „membrilor” Grupului de la Cluj, acesta fiind şi naşul copiilor lui Victor Ponta şi a Dacianei Sârbu, ambii apropiaţi ai grupării conduse de Rus. Totuşi, dintre toate serviciile secrete, DGIPI este cel mai dorit serviciu de informaţii, din pricina statutului şi a obiectului său de activitate. Astfel, în momentul de faţă, DGIPI este singurul serviciu de informaţii care nu poate fi controlat de nicio instituţie sau organism de control. Dacă, în Parlament există comisii formate din senatori şi deputaţi care monitorizează activitatea celorlalte servici de informaţii, până în momentul de faţă DGIPI nu este urmărit de nimeni. Mai mult decât atât, DGIPI este principalul serviciu care adună informaţii despre demnitari, politicieni sau ziarişti, gurile rele afirmând că acest serviciu secret deţine aparatură de ascultare mult mai performantă chiar decât ce a SRI. Mai mult, metodele folosite de DGIPI nu sunt tot timpul în limitele legii, acest serviciu fiind acuzat de mai multe ori că ascultă telefoanele unor persoane publice fără a avea un ordin judecătoresc în acest sens. Miza acaparării serviciului este una imensă, mai ales că grupul de interese care va reuşi să-şi propulseze un om fidel în fruntea acestui serviciu va avea acces la imensa bază de date a DGIPI, plus o serie de informaţii despre adversarii politici, atât de utile în negocierile pentru diverse „afaceri”.
Augustin Stanciu
