Firma care deţine parkingul din cartierul Mărăşti a intrat în faliment. Tribunalul Comercial Cluj a acceptat, săptămâna trecută, cererea făcută de Banca Italo Romena unde societatea clujeană are datorii pentru un credit de circa 3,65 de milioane de euro. Firma respectivă este deţinută de Mircea şi Flavius Cherteş (tată şi fiu), de Costică Pocol, administratorul Pieţei Mărăşti, iar director este Ion Bondane, un clujean “uns cu toate alifiile”. De-a lungul timpului, aceste persoane au fost implicate în mai multe afaceri cu statul despre care Gazeta de Cluj a publicat anchete.
În 2004, fostul consilier al premierului Călin Popescu Tăriceanu, Mircea Cherteş, a deschis societatea Parking Mărăşti care este beneficiarul parcării din Mărăşti. Cherteş a făcut un împrumut la Banca Italo Romeno de circa 3,65 milioane de euro, bani pentru construcţia proiectului însă nu a mai achitat creditul.
Acesta este principalul motiv pentru care magistraţii clujeni au dispus începerea procedurilor de faliment.
“Dispune în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a depune raportul prevăzut de art. 54 din Legea nr. 85/2006 în termen de maximum 20 de zile de la data desemnării sale, cu obligaţia de a notifica debitoarea în cazul formulării unei propuneri de trecere a debitoarei în faliment în procedură simplificată. dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, sub sancţiunea prevăzută de art. 48 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, obligaţia de notificare revenind administratorului judiciar. Stabileşte în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a depune la dosar, în termen de maxim 40 de zile de la data desemnării sale, un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitoarei, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prevederilor art. 59 din Legea nr. 85/2006”, arată soluţia instanţei.
Conform bilanţului fiscal pe anul trecut, la o cifră de afaceri de 1,3 milioane de lei, SC Parking Mărăşti a înregistrat un minus de 1,6 milioane de lei, datorii de 18 milioane de lei. De remarcat este că de la deschidere şi până la faliment, această societate care administrează o parcare, adică o afacere sigură, a înregistrat într-un singur an profit, în rest a mers numai pe pierdere. În 2001, firma familiei Cherteş a avut un profit de 17.282, adică aproape 4.000 de euro!
Clujenii bazaţi fac afaceri proaste!
Acţionarul principal al societăţii, Mircea Cherteş, fost consilier al premierului Călin Popescu Tăriceanu şi fost vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare a fost acuzat că ar fi obţinut contractul pentru realizarea parkingului fără a fi respectat condiţiile legale. De asemenea, în cadrul Parking Mărăşti, administrator este şi Costică Pocol, patron al SC Center Star (firmă în faliment) care a realizat construcţia „lipită” de Parking Mărăşti. Legat de acest imobil, primarul Emil Boc, în stilul caracteristic populist, a declarat că va face o plângere penală împotriva lui Pocol pentru nerespectarea regimului construcţiilor, însă nu s-a întâmplat nimic.
SC Parking Mărăşti, societatea care a realizat parkingul, a fost înfiinţată cu doar câteva luni înainte de a participa la licitaţie. Mai mult, respectiva societate avea capitalul social minim şi nu a mai avut activitate. De asemenea, compania a finalizat cu o întârziere de un an realizarea construcţiei, obţinând derogări din partea municipalităţii pentru a finaliza lucrarea. Mai mult, chiar dacă lucrările au fost finalizate, profitul a întârziat să apară. Spaţiile comerciale nu au fost închiriate numai în proporţie de 40 %, iar cetăţenii au „evitat” să staţioneze în parking.
Cine a băgat firma în faliment are de primit bani!
Firma are datorii către mai multe societăţi şi companii, însumate depăşind suma de 700.000 de euro. În fiecare lună, societatea lui Cherteş ar fi trebuit să vireze în conturile Băncii Italo-Romena 40.000 euro, rată care nu a mai fost plătită. De asemenea, SC Parking Mărăşti mai are datorii şi către bugetul local, bani care trebuie plătiţi pentru impozitul pentru clădiri, taxele pentru teren şi majorările şi penalizările aferente întârzierii plăţii. Totuşi, cele mai mari sume de bani trebuie plătite asociaţilor de la SC Parking Mărăşti. Astfel, SC Parking Mărăşti este datoare lui Mircea Cherteş cu peste 800.000 lei, lui Tripon Teofil cu 220.000 lei şi lui Pocol Costică cu 37.000. De asemenea, Simona Ionescu trebuie să recupereze de la Parking Mărăşti peste 209.000 lei în timp ce în conturile SC Center Star SRL administratorii parkingului trebuie să vireze mai bine de 410.000 lei.
În cadrul acestei societăţi, unul dintre directori este Ion Bondane, un afacerist cunoscut pentru asocierea lui cu Mihai Chezan, un personaj urmărit pentru ţeapa imobiliară Tower.
Lacrimi de crocodili
Iniţial, cei din cadrul firmei clujene au cerut insolvenţa, însă nimeni nu a fost în stare să redreseze afacerile încurcate ale familiei Cherteş, aşa că magistraţii au dispus falimentul. Iniţial, administratorul companiei, Flaviu Cherteş, fiul lui Mircea Cherteş, a depus la Tribunalul Comercial Cluj o cerere prin care cere reorganizarea judiciară a societăţii pe motiv că societatea nu-şi mai poate permite să plătească ratele restante, contribuţiile la bugetul de stat sau cele aferente contractului de parteneriat dintre SC Parking Mărăşti şi Primăria municipiului Cluj-Napoca. În total aproape 700.000 de euro. În cererea adresată Tribunalului Comercial Cluj el susţine că din cei 4000 mp disponibili pentru închiriere, au fost închiriaţi doar 1600, chiria rezultată fiind insuficientă pentru a plăti datoriile. Mai mult, acesta a afirmat că nu mai deţine bani pentru a plăti restanţele către bugetul de stat, către bugetul local sau către ceilalţi creditori.
Răzvan Robu
[…] carora le-ar fi imputabila conform prevederilor art. 59 din Legea nr. 85/2006”, mentioneaza solutia […]