Locuitorii din Floreşti vor putea circula şi cu autobuze ale RATUC, în aproximativ două luni, a anunţat primarul comunei. „Mă străduiesc să aduc RATUC-ul în comună pentru că aceasta e dorința floreștenilor, exprimată de mult timp”, a declarat Horia Șulea.

Contractul de transport în comun, ce vizează principala rută care leagă Floreştiul de municipiul Clujn Napoca, a fost câştigat de firma Fany, însă legea nu-i intrezice administraţiei locale să lanseze şi alte trasee, pe care mai apoi să le includă în proiectul transportului metropolitan. În acest context, firma Fany va trebui să se obişnuiască cu prezenţa RATUC-ului în Floreşti.

Compania Fany nu se află în dispută doar cu RATUC ci şi cu o parte din operatorii privaţi de transport. „Programul de atribuire a acestor trasee s-a aprobat într-un fel, iar la licitaţie s-a procedat altfel. Noi eram pregătiţi să licităm pe grupe de trasee, aşa cum s-a prevăzut iniţial în program, numai că în timpul licitaţiei ne-am trezit că traseele au fost urcate separat pe site. Dacă ne uităm cine a câştigat majoritatea traseelor din Cluj înţelegem cum de s-a ajuns să se comită o astfel de ilegalitate”, a comentat Liviu Jişa din partea societăţii Tours Claus, citat de Ziua de Cluj.

Firmele de transport Feldiberc Trans, Tours Claus şi Auto Trust Corporation au depus o contestaţie la Instituţia Prefectului, cerând ca această Hotărârea Consiliului Județean de validare a licitației să fie atacată în Contencios – Administrativ. „Am semnalat ilegalităţile care s-au comis şi sunt convins că această Hotărâre va fi suspendată”, a spus Jişa.

”Noi am intervenit deja în procesul dintre Fany și Consiliul Județean, așteptăm să vedem ce va hotărî instanța. Îmi doresc să se țină cont de toate eforturile pentru constituirea Asociației Metropolitane de Transport, pentru că aceasta este voința locuitorilor. La urma urmei, există o strategie de dezvoltare în metropolă și trebuie să lucrăm împreună, chiar dacă suntem unități administrativ-teritoriale separate”, a declarat Horia Șulea pentru Gazeta de Cluj.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.