Un neamţ spune că a fost înşelat de două clujence într-o afacere imobiliară. Pentru ca întreaga poveste să fie cât mai complicată, în scandalul sunt implicaţi avocaţi cu state de plată în PSD şi judecători. MATHBOUT MOHAMED MAHER, cel care spune că a fost înşelat de două clujence, a trimis şi o scrisoare către Consiliul Superior al Magistraturii, în care spune că Laura Pop, avocatul părţii adverse, ar putea influenţa procesul prin relaţiile de rudenie pe care le are în instanţele clujene.

MATHBOUT MOHAMED MAHER, patron şi administrator al firmei Mahercon a semnat o înţelegere, de tipul unei asociaţiuni în participaţiune, cu două clujence: Maria Adriana Trâmbiţas şi Cornelia Pripon. Concret, clujencele au cedat un teren din Feleac în suprafaţă de circa 2.500 de mp, iar MATHBOUT urma să construiască pe ele locuinţe. Pentru că asocierea în participaţiune nu s-a putut încheia la notar din cauza legislaţiei româneşti, a fost încheiat un contract de vânzare cumpărare prin care SC Mahercon cumpăra terenul pentru suma de 400.000 de euro, din care a plătit 50.000 de euro avans, însă contractul avea un rol fictiv, drept mărturie fiind o convenţie semnată de clujence şi Mathbout. Contractul şi convenţia au fost încheiate în 2007, în decurs de doi ani, neamţul a obţinut autorizaţiile de construcţie şi a început edificarea locuinţelor. Însă, în 2009, Trâmbiţaş şi Pripon au dat în judecată firma Mahercon cerând rezilierea contractului de vânzare-cumpărare, chiar dacă el a fost considerat fictiv de ambele părţi.

 

Au schimbat macazul

În momentul de faţă, MATHBOUT MOHAMED MAHER le-a făcut clujencelor o plângere penală în care le acuză pe Trâmbiţaş şi Pripon de înşelăciune în convenţii. “Atât cu prilejul încheierii contractului cât şi pe parcursul derulării acestuia, în mod voit am fost indus în eroare  pretinzând că sunt în continuare de acord cu înţelegerea noastră. Edificarea construcţiei care urma să revină făptuitoarelor s-a făcut sub coordonarea acestora, care au vizitat şantierul. Scopul special al infracţiunii de înşelăciune este acela de a obţine avansul de 50.000 de euro pe care l-am plătit şi să edific construcţiile din banii proprii, pe un teren pe care ulterior l-au revendicat ca fiind al lor, ca urmare a desfiinţării contractului de vânzare-cumpărare”, se arată în plângerea lui Mathbout.

În procesul care a urmat, cele două clujence au apelat la serviciile avocatului Laura Pop, membru important în cadrul PSD Cluj, şi fostul şef al organizaţiei de femei din cadrul filialei social-democraţilor clujeni. Mathbout spune că în cadrul procesului i s-au ridicat o serie de impedimente din cauza unei influenţe pe care avocatul clujean ar putea să o aibă în cadrul instanţelor clujene. Din acest motiv el a făcut o plângere la Consiliul Superior al Magistraturii.

“În timpul soluţionării cauzei la instanţa de fond a Tribunalului Cluj  am avut serioase suspiciuni legate de obiectivitatea instanţei. Nu mi-a fost acceptat nici un martor propus de avocatul ales, fiind  privat astfel de dreptul de a dovedi  natura  relaţiilor contractuale dintre mine, respectiv Mahercon în calitate de arhitect-constructor şi reclamante în calitate de contractoare. La  data  de 8.02.2013 cauza a rămas în pronunţare, pentru data de 15.02. 2013, în final pronunţarea având loc în data de 22.02.2013. La data de 1 martie 2013, am depus declararea de apel, hotărârea nefiindu-mi încă comunicată. În 4 martie 2013  mi-a fost comunicată hotărârea motivată la data de 1 martie 2013. La data de 7 martie 2013, înaintea expirării termenului de apel de 15 zile, care raportat la data comunicării hotărârii era 19 martie 2013, dosarul a fost înaintat Curţii de Apel Cluj. S-a fixat termen de judecată pentru data de 25 martie 2013. Deşi sunt un susţinător al soluţionării de celeritate a cauzelor, rapiditatea cu care s-a operat în această cauză mi-a creat suspiciuni. Suspiciuni care mi-au fost elucidate la data de 25 martie 2013, când avocatul meu mi-a comunicat că în cauză, unul din judecătorii din completul de judecată căruia i-a fost repartizat aleatoriu  dosarul, a formulat o cerere de abţinere – admisă de altfel – cerere prin care invoca afinitatea sa cu reprezentantul uneia din părţile din proces. Întrucât apărătorul meu mi-a comunicat că nu este afin sau rudă cu nici un magistrat din cadrul Curţii de Apel Cluj, era evident că această afinitate există între judecător şi reprezentantul reclamantelor intimate. În motivarea sentinţei în care s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară semnării acelui contract, instanţa  de fond a “uitat” să menţioneze cei 50.000 mii euro care trebuie  să-mi fie restituiţi de drept dar a detaliat ce presupune repunerea în situaţia anterioară – pentru reclamante”.

 

Acuzată că a luat bani şi a uitat de ei

Unul dintre liderii PSD Cluj, avocatul Laura Pop, a fost acuzat în trecut că nu a mai dat înapoi 10.000 de euro, bani pe care i-ar fi împrumutat de la o rudă. În replică, vicepreşedintele PSD Cluj a susţinut că nu are de returnat nici o sumă de bani şi că totul ar fi rodul imaginaţiei unei rude invidioase. Disputa s-a transformat într-un proces prezidat de judecătorul Ancuţa Ioniţă Grigorie care, la cererea Laurei Pop, a declarat şedinţa de judecată secretă.

Rudele din spatele ciocanului de judecată

În scrisoarea adresată către CSM, MATHBOUT MOHAMED MAHER spune că i se pare deplasat faptul că avocatul clujencelor cu care se judecă este “blindat” de relaţii în rândul judecătorilor. “Doresc să ştiu dacă prin faptul că avocata angajată de reclamante – d-na Laura Pop-membră PSD Cluj  (actuală Chiorean) îi are ca naşi de cununie pe d-na judecătoare Maria Augusta Chichişan (la completul căreia a căzut “aleatoriu” dosarul în Apel şi care s-a retras) şi pe domnul fost procuror de la ÎCCJ – Marius Foitos Dan, numit actualmente Judecător prin decret prezindenţial la data de 14.06.2013, a fost influenţat cursul acestui proces şi astfel mi-au fost lezate drepturile  prevăzute în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului”, spune Mathbout.

proiect imobiliar nochmal (3) Adriana Trambitas cu bluza rosie la santierul Mahercon, Delia,Mihai Google Earth1 nochmal

7 COMENTARII

  1. Acuma, ma uit si eu ca pr-ostul si ma intreb:
    1. oare chiar nu citeste nimeni Gazeta de Cluj?
    sau
    2. oare cei care citesc Gazeta de Cluj nu au nimic de zis vis-a-vis de acest caz?
    sau
    3. oare un fapt atat de grav a devenit un lucru atat de comun si de banal, incat nimeni nu se mai oboseste macar sa-si exprime parerea?

    Pentru mine e clar un lucru: romania (am scris intentionat cu litera mica) este, de departe, una din cele mai jalnice destinatii pentru investitorii straini. Daca ar fi sa aleg, mai degraba as investi in Ghana decat in romania.
    Pot si sa argumentez, ca sa nu fiu acuzat de subiectivism: legi invechite, depasite, interpretabile in functie de interese, fara aplicabilitate, sistem juridic corupt pana in maduva oaselor, in care termenul „conflict de interese” a devenit desuet, hilar chiar.
    Lista dezavantajelor unei investitii in romania poate continua la nesfarsit.
    Partea trista e ca nu se va schimba mare lucru, chiar daca naivii cred ca Europa monitorizeaza atent evolutia tarii asteia amarate. Nu e adevarat, Europa isi monitorizeaza doar propriul interes si mulge tot ce poate de aici. Putin le pasa ca romania colcaie de judecatori si avocati mai corupti decat inculpatii pe care ii judeca sau ii reprezinta.

    In concluzie, investitorul din Germania sa zica „merci” daca isi va putea recupera macar o parte de investitie, iar apoi sa incerce sa investeasca intr-un teritoriu cu un mediu de afaceri corect, unde sa nu se trezeasca talharit chiar de cei care sunt platiti sa-l apere.
    Rusine, bai „magistratilor”!

    • Ba da,o citesc, dar multi nu au curajul sa spuna ce face tampita asta pentru ca stiu pana unde i se intind picioarele, pardon legaturile……

      Piesa lui Timberlake: goes around goes around.Roata, stii? Dar unii sarmani cu sufletul cred ca sta pe loc! Da, stimabililor sunteti vesnici. A….hai sa vedem in ce vom masura vesnicia si nedreptatile crunte pe care le faceti!

  2. „Europa isi monitorizeaza doar propriul interes si mulge tot ce poate de aici. Putin le pasa ca romania colcaie de judecatori si avocati mai corupti decat inculpatii pe care ii judeca sau ii reprezinta.”
    Ai dreptate Valentin 🙂
    Dar pentru ca n-am cazut in sfoara o sa ne indreptam si catre alte organizatii ca nu exista numai CEDO si Strasburg. Iti ia mult timp sa te documentezi, multi nervi, energie dar dupa ce strabati luni intregi internetul e incredibil ce conexiuni interesante gasesti.

    Pe de alta parte, o atenta observare mi-a permis sa observ ca cetatenii nemti sunt mai bagati in seama de instantele europene (chiar daca firma e in Ro). Fara suparare, poate ca merita!

  3. Laura Pop = jegmaneala .Atentie cand aveti de a face cu aceasta doamna .Isi zice mediator dar nu-I in stare sa-si gestioneze propriile relatii cu ceilalti oameni cu care are de-a face in diverse situatii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.