Municipiul Gherla are numeroase concesiuni în derulare, iar unele dintre ele sfidează orice închipuire: cea mai mică redevență este de 2 bani pentru un metru pătrat. Gazeta de Cluj vă prezintă începând cu acest număr o campanie intitulata „Terenurile concesionate din județul Cluj”, prin care încercăm să vă arătăm care sunt suprafețele concesionate de autoritățile locale către diverse persoane fizice sau juridice.

 

Chiria în ANL-urile din Gherla

În municipiul Gherla există mai multe concesiuni pentru tineri. Spre exemplu, 30 de persoane locuiesc în blocurile ANL de pe strada Apei de la numărul 20. Pentru o locuință de o cameră și 40,52 de metri pătrați o persoană plătește 95 de lei chirie, pe când pentru un apartament cu două camere de 54 de metri pătrați se plătește 135 de lei chirie. Două dintre cele treizeci de persoane sunt scutite. Un alt bloc ANL este cel de pe strada Parcului numărul 29-31 unde locuiesc 20 de persoane. Conform răspunsului celor de la Primăria Gherla unele persoane ar fi încheiat contracte pentru locuință pe 30.11.2015, deși mai sunt aproape doi ani până la acea dată.  Pentru un apartament cu o cameră de 39 de metri pătrați se plătește o chirie de 102 lei, pe când pentru o locuință de 53 de metri pătrați se plătește 135 de lei chirie. În cadrul acestei locuințe toate persoanele plătesc chirie. Un alt bloc de locuințe deținut de municipalitatea din Gherla este căminul de pe strada Victoriei de la numărul 9, unde locuiesc 52 de persoane în locuințe de câte 20 de metri pătrați. Prețul lunar al chiriei este de 40 de lei.

Un număr de 18 chioșcuri există pe domeniul public al municipiului Gherla, toate contractele fiind valabile pentru anul 2014. Prețurile variază între 3 și 6 dolari pe metru pătrat.  Chiriașii sunt următorii: Agropan Prodcom cu un teren de 11,4 mp cu o chirie de 33 de dolari în Piața Romana, DeniCris cu o chirie de 14 dolari pentru un teren de 4 metri pătrați în Piața Agroalimentară de pe strada Trandafirilor, Maxim Maria cu o suprafață concesionată de 7mp pentru o chirie de 21 de dolari pe strada Avram Iancu, Vușcan Monica Sanda cu un teren de 43 de metri pătrați pentru 130 de dolari pe strada Trandafirilor în Piața Agroalimentară, Apex Editare Difuzare cu patru chioșcuri de 1,8 metri pătrați având o redevență totală de 72 de dolari pe strada Avram Iancu, Romană, dar și Primăverii, Zapârțan Daniela Rodica, cu un teren de 18,2 metri pătrați pentru o redevență de 58 de dolari pe strada Trandafirilor, Gros Maria cu un teren de 24 de metri pătrați pentru 75 de dolari lunar în Piața Agroalimentară de pe strada Trandafirilor, Dar Silv cu un teren de 35 mp pentru 105 USD pe strada 1 Decembrie 1918,  Patena Construct cu un teren de 10 metri pătrați pentru 30 de dolari pe strada Dragoș Vodă, Pufaron SRL cu un teren de 22,5 metri pătrați pentru 64,5 dolari pe strada Liviu Rebreanu, Baias Adrian Emilian cu un teren de 4,5 metri pătrați pentru 12 dolari pe strada Romană, Baias Emilian cu un teren de 6 metri pătrați pe strada Romana pentru care se plătește o redevență de 18 dolari, Tincorina SRL cu un teren de 12 metri pătrați pentru 34,5 dolari pentru un teren de pe strada Stejarului, Pop Letiția cu un teren de 10 metri pătrați evaluat la 28,5 dolari pe lună pe strada Mihai Eminescu, Osztian Tiberiu cu un teren de 18 metri pătrați evaluat la 52,5 dolari pentru un teren de pe strada Parcului, Avista Comerț și Servicii cu un teren de 12 dolari evaluat la 36 de dolari pe strada Avram Iancu, Bal Adrian Ioan cu un teren de 6 mp pentru 18 dolari pe strada Liviu Rebreanu și Romtelecom SA, care plătește o chirie de 45 de lei/lună pentru o cabină telefonică de 1 metru jumate pe strada Liviu Rebreanu. 51 de parcele de teren au fost concesionate de municipiul Gherla în 1999 pentru dezvoltarea Cartierului Tineretului. Este vorba de o redevență de 14 dolari pentru o suprafață de teren de 300 de metri pătrați.

 

Cele mai mici redevențe din Gherla

Prețurile chiriilor pentru persoane fizice în municipiul Gherla sunt mai mult decât derizorii. Astfel, un proprietar ajunge să plătească și câte 2 bani pentru un metru pătrat de teren pe lună. În total oficialitățile locale au concesionate 88 de parcele de terenuri și clădiri la prețuri cât se poate de mici. Astfel, una dintre cele mai întinse suprafețe concesionate este cea acordată către Cornea Ilieșie și Rozalia pe strada Dragoș Vodă. Un teren de 126 de metri pătrați este concesionat pentru 18 lei pe lună în urma unui contract semnat în prima zi din 2013 și care expiră în 2017. Astfel, redevența pentru acest teren pe metru pătrat este de 14 bani pe lună. O altă concesiune evaluată la 14 bani pe metru pătrat este cea acordată lui Damo Iuliana și Damo Ileana, care au un teren de 198 metri pătrați pe strada Trandafirilor unde redevența lunară este de 28 de lei. Nemeș Ioana Flavia plătește și ea 13 bani pe metru pătrat pentru un teren de 146 mp pe strada Horea nr 9 Bis, unde redevența lunară totală este de 20 de lei. Una dintre cele mai mici redevențe este plătită în orașul Gherla de către Pastor Ana, care pentru o construcție de 24 de metri pătrați și un teren de 460 de metri pătrați plătește doar 30 de lei pe lună. Dacă am luat în calcul doar terenul de pe strada Luncii nr 6 ar rezulta costuri lunare de 6 bani/mp/lună, iar contractul semnat în prima lună din 2013 este valabil până în 2017. O altă concesiune aparent cu mult subevaluată este cea acordată lui Peter Vasile și Maria pe strada Fierarilor. Ei plătesc pentru un teren de 332 de mp doar 33 de lei pe lună. Gheorghe Rotar a primit și el o concesiune de 309 metri pătrați cu o clădire de 47 de metri pătrați pe strada Parcului pe care plătește 45 de lei pe lună. Indrei Rotar a primit o concesiune pentru un teren de 609 metri pătrați pe strada Parcului nr. 20, alături de o construcție de 48 de metri pătrați pentru care plătește 18 lei pe lună. Actul a fost semnat de fosta conducere a Primăriei Gherla în anul 2010 și este valabil până în 2014.  O altă concesiune a fostei conduceri este cea acordată către Ioan Sînboan care a primit un teren de 522 mp și o construcție de 29 de metri pătrați pe strada Luncii, unde redevența lunară este de 28 de lei. Un alt act semnat de fosta conducere este concesionarea unei parcele de 211 mp către Ștefan și Ildico Takacs. Fostul primar Ovidiu Drăgan a semnat o concesiune și pentru Cleopatra Tănăsescu pentru o clădire de 33 și un teren de 142 de mp pe strada Horea nr. 16, unde redevența este de 25 de lei pe lună. Pe strada Luncii nr. 6 s-au acordat două concesiuni către Vincze Irina și Susana: un teren de 526 și unul de 443 însoțit de o clădire de 29 și respectiv 24 de metri pătrați, unde redevența lunară este de 40, respectiv 35 de lei.

 

PNL îi fruncea-n Gherla

Partidele prietene actualei conduceri  a Primăriei Gherla au sedii închiriate de la municipalitate. Partidul din care face parte primarul Marius Călin Sabo, PNL, are cel mai mare sediu, iar cel mai inexistent sediu este al PDL, partidul din care face parte fosta conducere, care nu apare pe lista de suprafețe concesionate de la municipalitate. Astfel, liberalii dețin o clădire de 53 de metri pătrați pentru care plătesc 53 de lei pe lună pe strada Avram Iancu, iar PSD are un spațiu de 38 de metri pătrați pe strada Cloșca pentru care redevența este de 38 de lei. Partidul Alianța Socialistă are o locuință de 27 de metri pătrați pentru care plătesc 14 lei pe lună, iar UDMR are un sediu de 46 de metri pătrați în Piața Libertății unde redevența lunară este de 23 de lei. Oficialii Primăriei au anunțat că au concesionat terenuri către 22 de persoane juridice.

Alte 35 de suprafețe au fost concesionate în municipiul Gherla între 1993 și 2013. Cea mai mare redevență este de 2.432 de euro pe an pentru o clădire de 101 metri pătrați pe strada George Coșbuc închiriată către Voichița Perșa. Cea mai mică redevență este de 17 dolari pe an pentru un teren de 250 de metri pătrați pe strada Liviu Rebreanu, unde Grigore Feher are un act semnat în 1994 pe toată perioada construcției. Toate persoanele fizice și juridice care au concesiuni în municipiul Gherla pot fi consultate pe gazetadecluj.ro. Campania Terenurile concesionate din județul Cluj va continua în numerele următoare cu alte municipii și localități din județ.

primaria gherla

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.