Afacerea cu bizoni din Recea Cristur îl are ca administrator pe Alin Jeican, fiul unuia dintre fondatorii Băncii Transilvania, Constantin Jeican. Reprezentanţii unei societăţi care se ocupa tot de creşterea bizonilor şi administrarea unei ferme de agrement îl acuză pe Alin Jeican de delapidare şi spălare de bani. Clujeanul a fost administrator la SC Villa Tirol, o firmă din Bihor, iar bizonii care au fost aduşi la Recea Cristur, au fost “cazaţi”, iniţial, la această firmă. Culmea este că, după ce Jeican a plecat de la Villa Tirol pentru a deschide afacerea din Recea Cristur, l-au urmat şi bizonii!
În numerele anterioare, Gazeta de Cluj a prezentat o serie de aspecte privitoare la afacerea BT Wild Ranch din Recea Cristur. Este vorba de un business-ul în care se administrează o fermă de agrement unde se cresc bizoni şi se practiă, într-un ţarc special amenajat, vânătoarea. Afacerea beneficiază de protecţia lui Toma Rus, fost secretar de stat în cadrul Ministerului de Interne şi fost şef al BCCO Cluj, dar şi de cea a unor oameni de afaceri din cadrul grupului fondator al Băncii Transilvania. Însă, Alin Jeican, unul dintre cei care se ocupă de acestă afacere, este acuzat de un fost angajator de delapidare şi spălare de bani. Firma bihoreană Villa Tirol, care avea un obiect de activitate similar cu cel pe care îl derulează BT Wild Ranch, i-a făcut o plângere penală lui Jeican, acuzându-l că a luat bani din conturile societăţii.
“Societatea Villa Tirol nu deţine nici un contract cu aceste entităţi (este vorba de o serie de firme administrate sau deţinute de Alin Jeican, n.red.) şi nici nu s-au facturat servicii ce urmează a fi prestate de către aceştia, nu are nici o relaţie contractuală cu acestea şi nici nu poate solicita efectuarea unor eventuale servicii pe care, de altfel, nu le-a contractat şi care nu pot avea vreo legătură cu obiectul de activitate a societăţii Villa Tirol. Având în vedere că, cardul Visa cu care au fost achitate toate aceste sume a fost emis la solicitarea lui Jeican Constantin Alin, dânsului fiindu-i predat de către bancă cardul, nu se poate concluziona decât faptul că şi aceste sume au fost sustrase din conturile societăţii după o metodă tipică de spălare de bani – achiziţionarea de jetoane cu valoare nominală, achitarea acestora din conturile subscrisei, urmată de încasarea jetoanelor, cu consecinţa obţinerii banilor lichizi prin prejudiciere”, arată plângerea depusă la un parchet bihorean.
Bani la ruletă
În 2010, Jeican a fost delegat să reprezinte SC Villa Tirol în relaţia cu Raiffeisen Bank, fiind abilitat să efectueze o serie de operaţiuni bancare în numele firmei, cu excepţia contractării de credite, practic, clujeanul fiind desemnat administratorul de cont al firmei. după aceste decizii, Jeican şi-a deschis un cont şi şi-a comandat un card bancar. Ulterior, în numele acestei societăţi, Jeican a încheiat contracte cu furnizorii de utilităţi, a făcut angajări şi a reprezentat firma în relaţiile cu instituţiile publice.
“Începând cu luna ianuarie 2011, Jeican Constantin Alin a demarat o amplă şi complexă operaţiune de devalizare a conturilor societăţii, operaţiune care a avut ca rezultat însuşirea şi traficarea în folosul său şi a altor societăţi comerciale deţinute de acesta, a unor uriaş sume de bani, cu consecinţa producerii unui prejudiciu enorm în patrimoniul SC Villa Tirol. Însuşirea şi traficarea sumelor existente în conturile societăţii se realizau prin trei mijloace diferite. Ridicarea, din bancomate, de sume în numerar, fără ca acestea să fie folosite în interesul societăţii, sau să fie depuse în casieria societăţii (70.950 de lei). Efectuarea de viramente bancare, în conturile societăţii comerciale deţinute de Jeican Constantin, fără a exista vreun raport juridic sau vreo contraprestaţie în favoarea societăţii Vill Tirol (336.493,67 de lei). Însuşire sumelor de bani prin intermediul casinourilor (771.037,5 de lei)”, arată Friedl Christian în plângerea concretizată în dosarul 254/P/2012 aflat la procurorii bihoreni.
O comună liberală
Alexandru Rus, primarul comunei Recea Cristur, este unul dintre cei mai vechi liberali din Cluj, însă la un moment dat el a fost dat afară din partid. Primirea lui în rândurile liberalilor a fost făcută de Horia Uioreanu în 2006. De asemenea, Alexandru Rus a generat în urmă câțiva ani o situație atipică pentru România. El a “pierdut” un automobil pe care primăria din Recea Cristur îl primise drept donație din Franța. În 2005, autoturismul a fost trecut în inventarul școlii, iar de acolo mașina a fost pur și simplu radiată și a dispărut. Primarul din comună beneficiază de sprijinul lui Toma Rus, fostul șef al BCCO Cluj și fost subsecretar de stat, acum ieșit la pensie. În privința lui Rus, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a solicitat efectuarea de cercetări cu privire la un posibil fals în declaraţii, aparţinînd fostului subsecretar de stat de la Interne, clujeanul Toma Rus. ANI a sesizat Parchetul de pe lîngă Judecătoria Cluj-Napoca pentru efectuarea acestor cercetări, după ce, în februarie anul trecut, Asociaţia 22 Decembrie Baia Mare a sesizat, la rîndul său, Agenţia, cu privire la posibila nerespectare de către Toma Rus a dispoziţiilor legale referitoare la completarea şi depunerea declaraţiilor de avere din perioada 2004-2008, însă Toma Rus a fost găsit nevinovat de instanţe.
Jeican a recunoscut prejudiciul?
“Toate aceste fapte realizează conţinutul laturii obiective a infracţiunii de delapidare, în forma înşuşirii sumelor de bani gestionate şi administrate de Jeican Constantin Alin. De altfel, după descoperirea parţială a prejudiciilor aduse SC Villa Tirol, acesta a şi recunoscut săvâşirea infracţiunii. Astfel, la data de 30.11.2011, Jeican Constantin Alin a semnat o convenţie cu administratorul subscrisei, prin care recunoaşte că a ridicat suma de 826.000 de lei din conturile societăţii, obligându-se să o restituie în termen de 1 an de zile. Era vorba despre sumele ridicate în numerar şi despre sumele înşuşite prin casono-uri, la momentul respectiv subscrisa neavând cunoştinţă şi despre înşuşirea prin propriile firme a sumei de 336.493,67 de lei”, arată plângerea reprezentanţilor SC Villa Tirol.