Gazeta de Cluj prezintă situaţia posturilor ocupate în spitalele din judeţ, atât cele aferente personalului de specialitate, cât şi celui auxiliar (contabili, electricieni, tâmplari, portari etc). Conform datelor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Cluj, în majoritatea spitalelor din judeţ personalul auxiliar reprezintă circa o treime din numărul total al angajaţilor şi este ocupat strict cu “întreţinerea” acestor unităţi, întrucât eventualele lucrări de reabilitare şi/sau modernizare sunt externalizate. Gazeta de Cluj nu poate face aprecieri asupra oportunităţii menţinerii sau reducerii personalului auxiliar din spitale, ci se rezumă la prezentarea unor cifre oficiale.

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, declara la începutul lunii ianuarie că în sistemul sanitar nu este posibilă o reducere a personalului de specialitate (medici, asistente, infirmiere), întrucât domeniul este subnormat. În schimb, „disponibilizările în rândul personalului administrativ nu sunt excluse”, a declarat Cseke Attila, citat de cotidianul Gândul. Ministrul a anunţat că va “analiza serios reducerea acestei categorii de angajaţi”.

Spitalul Judeţean, meseriaşi cât pentru o fabrică

Campionul detaşat al numărului de angajaţi fără halate albe este Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj. Conform datelor furnizate de DSP pentru Gazeta de Cluj, aici sunt angajate 1.355 de persoane de specialitate medicală, iar posturile ocupate, la sfârşitul anului 2009, de personalul auxiliar ajung la 536, cât pentru o fabrică de dimensiuni medii. Banii alocaţi spitalului din bugetul asigurărilor de sănătate nu sunt suficiente, astfel că, prin capitolul ”Transferuri pentru cheltuieli de personal”, DSP Cluj a suplimentat în 2008 aceste fonduri cu peste 28 milioane lei (peste 7 milioane de euro). Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Octavian Fodor" are, la 547 de medici, asistente şi infirmiere, nu mai puţin de 320 de auxiliari. Efortul bugetar suplimentar pentru plata salariilor a fost, în 2008, de 9.351.940 lei, adică de circa 2,5 milioane de euro la cursul mediu al acelui an. În Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca activează 448 de persoane de specialitate medicală şi 181 de auxiliari, cu 141 mai puţini decât la unitatea de urgenţă pentru adulţi. Aici bugetul de stat a echilibrat balanţa de chletuieli de personal cu 9.873.292 lei.

Meşteşugari din belşug, criză de medici

Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie "Leon Daniello" Cluj-Napoca are 125 de angajaţi de specialitate şi 53 auxiliar, iar transferurile de la bugetul de stat s-au ridicat în 2008 la 1.851.491 lei (circa 500.000 de euro). Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj a primit suplimentări bugetare pentru salarii în valoare de 1.809.359 lei, pentru 316 angajaţi de specialitate şi 68 auxiliari,
Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca, a primit un bonus bugetar de 2.853.690 lei, la 282 persoane de specialitate medicală şi 120 pentru restul. Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca a primit în 2008 tranferuri de 2.276.730 lei, la 288 cadre medicale şi 122 auxiliari, Spitalul Municipal Turda a încasat de la buget un plus de 1.371.888 lei, pentru 260 medici, asistente şi infirmiere şi 128 auxiliari, Spitalul Municipal Câmpia Turzii a primit suplimentar 436.473 lei, pentru 99 personal medical şi 38 auxiliar, Spitalul Municipal Dej 1.251.290 lei, la 256 medical şi 108 auxiliar, Spitalul Municipal Gherla 534.530 lei pentru 88 medical şi 38 auxiliar, Spitalul Orăşenesc Huedin 266.032 lei pentru 62 medical şi 13 auxiliar, Spitalul de Boli Psihice Cronice Borşa, 5.662 lei pentru 65 medical şi 14 auxiliar. În fine, Serviciul de Ambulanţă Cluj are 164 angajaţi de specialitate medicală şi 169 auxiliari (specificul acestei unităţi presupune însă un număr mare de şoferi şi dispeceri, ceea ce explică ponderea însemnată a personalului auxiliar). Dacă spitalele din judeţul Cluj nu duc lipsă de angajaţi care ştiu să înşurubeze un bec, sistemul duce lipsă de personal medical de specialitate şi asta în pofida faptului că Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” este una dintre cele mai mari pepiniere de medici din România. Astfel, conform dr. Dorina Duma, director coordonator al DSP Cluj, “în ceea ce priveşte unele specialităţi medicale deficitare, la nivelul judeţului Cluj există un deficit de medici în specialităţile: Anestezie – Terapie Intensivă (Spitalul Municipal Gherla, Spitalul Municipal Turda, Spitalul Municipal Dej), radiologie şi imagistică medicală (Spitalul Orăşenesc Huedin, Spitalul Municipal Dej), medicina de urgenţă (Spitalul Municipal Dej, Spitalul Municipal Turda), medicina de laborator (Spitalul Municipal Dej, Spitalul Orăşenesc Huedin)”.

Sindicatele TESA se opun reducerilor

Cseke Attila , ministrul Sănătăţii, a declarat, citat de cotidianul Gândul, că vor fi luate măsuri de reducere a personalului auxiliar din sistemul sanitar, acolo unde este prea numeros, însă personalul de specialitate nu va fi afectat de această masură. "După analiza făcută, avem o lipsă de personal în sistemul medical în ceea ce priveşte specialiştii, cei care fac actul medical. La personalul auxiliar vom face analize, iar dacă sunt prea mulţi se vor lua măsuri", a declarat Cseke. Acesta a precizat că, la nivelul întregii ţări, există, în special, o lipsă de radiologi şi anestezişti, iar pentru remedierea situaţiei trebuie gândit un program pe termen lung, inclusiv în domeniul învăţământului de specialitate. Cseke a spus că în anul 2010 nu vor creşte salariile în sistemul sanitar şi că vor fi păstrate sporurile acordate în 2009, exemplificând sporul de gardă pentru sfârşitul de săptămână. Declaraţiile ministrului au fost făcute la Satu Mare, unde a avut întâlniri cu medicii şi conducerea Direcţiei de Sănătate Publică a Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate şi a spitalelor din judeţ. Ministrul mai are de trecut însă peste opoziţia sindicaliştilor pentru a putea demara aceste reduceri de posturi din sistemul sanitar. Aceasta întrucât încă din septembrie 2009 Biroul Executiv al Federaţiei Tesa ameninţa cu proteste în cazul în care ministerul va disponibiliza personal auxiliar din sistemul sanitar. “Federaţia Tesa nu accepta reduceri de personal sau de salarii şi va declanşa proteste de amploare la nivel naţional şi  greva generală în cazul în care se vor opera concedieri nejustificate numai în rândul personalului TESA”, anunţa în toamna anului trecut site-ul de internet al acestui sindicat.

Milioane de euro şi două mii de auxiliari

Conform datelor furnizate Gazetei de Cluj de către DSP, în 2008, au fost alocate transferuri de la bugetul de stat în valoare totală de peste 60 milioane lei (circa 17 milioane de euro la cursul mediu al acelui an) numai pentru cheltuielile de personal din spitalele clujene. Spitale care au 4.419 cadre medicale angajate şi 2.012 angajaţi ca personal auxiliar.

Dorin Petrişor

1 COMENTARIU

  1. asta este in toate spitalele din tara ! Sunt mai multi auxiliari decat personal sanitar ,si…nepotismul este la el acasa .Sindicatul TEsa obladuieste hotiile,din spitale si nemunca ,au un tupeu nemarginit fac de ras spitalele Poate acest ministru care vine din alt sistem nu stie dar ar trebui sa faca o analiza discreta sa infiltreze personal din anturajul sau sa vada dedesupturile mai ales in spitalele conduse de clientela politica si care nu sunt medici,e dezastru,acolo.tot interesul este cum sa fure

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.