Afacerile transpartinice sunt la ordinea zilei în Cluj. Nu contează partidul, important este să iasă banul! Şeful PDL Satu Mare, Petre Mureşan, este, în afară de un adept al valorilor democratice, un baron local. Printre alte societăţi, deţine firma Prodexim, o firmă cu afaceri de multe milioane de lei care “zburdă” în afacerile pe bani publici. În momentul de faţă, administraţia locală se dă “fată mare” în adjudecarea unei licitaţii de vreo 4 milioane de lei la care firma Prodexim este favorită, însă, în urmă cu câteva zile, firma baronului sătmărean a tras lozul norocos de 6,3 milioane de lei de la primăria comunală din Cîţcău. Aici sforile administraţiei sunt trase de PNL prin mâinile edilului Călin Mureşan. Astfel, se demonstrează că, pe lângă faptul că sunt inodori, banii n-au culoare politică.
Primăria Câţcău a pus la bătaie un contract de peste 6,3 milioane de lei. Este vorba de o serie de servicii de proiectare şi asistenţă tehnică pentru lucrări împotriva inundaţiilor (Servicii de proiectare faza PT+DE+DAAA, servicii de asistenţă tehnică din partea proiectantului pe perioada derulării lucrărilor şi execuţie de lucrări pentru proiectul “Îmbunătăţirea infrastructurii de prevenire şi protecţie împotriva inundaţiilor în comuna Cîţcău”). Printre alte societăţi, la licitaţie a participat şi societatea Prodexim din Satu Mare, firma lui Petre Mureşan, liderului PDL din nordul ţării. În acelaşi timp, Primăria Cluj-Napoca a desfăşurat, în toamna anului trecut, o licitaţie pentru proiectul “Centrul multifuncţional de servicii sociale integrate pentru persoane vârstnice nr.1” în valoare de patru milioane de lei. Şi la această licitaţie s-a înscris Prodexim, firma şefului PDL Satu Mare. Însă, la conducerea municipalităţii clujene este Emil Boc, până de curând PDL-ist, acum doar un membru într-o fundaţie poreclită “Albă ca zăpada”, astfel că toţi ochii sunt aţintiţi pe decizia Primăriei Cluj Napoca: primeşte sau nu şeful PDL Satu Mare lucrarea de patru milioane de lei. Motiv pentru care, de câteva luni, Primăria Cluj Napoca tot amână desemnarea societăţii care să construiască centrul de vârstnici în centrul oraşului.
Contract şi plâng, mănânc!
Însă, licitaţia de la Câţcău a fost atribuită firmei Prodexim, în pofida faptului că primarul comunei, Călin Mureşan, face parte din PNL Cluj. Această atribuire, lipsită de ranchiună politică, este dovada echitabilităţii care guvernează instituţiile publice care fac licitaţii. Însă, fair-play-ul din politica neaoşă merge mai departe. Conform unor informaţii, afacerile lui Petre Mureşan din nordul ţării merg în tandem cu afacerile liderului PSD, Ioan Rus. Legătura lui Rus cu Satu Mare constă în ginerele lui, Vasile Puşcaş, un om de afaceri sătmărean care se numără printre fericiţii noi proprietari ai terenului de la fosta fabrică de bere Ursus.
În 2011, compania de construcţii Prodexim a avut o cifră de afaceri de 17 milioane de lei, în 2012, de doar 16,7 milioane de lei. Majoritatea banilor au venit din contracte cu statul, în special din lucrări de canalizare şi introducere a reţelelor de apă în comunele din Maramureş, Sălaj, Satu Mare şi acum Cluj. Din 2007 până în 2012 firma şefului PDL Satu Mare, Petre Mureşan, a încheiat 14 contracte cu statul (peste 8 milioane de euro). Mureşan a încheiat contracte cu administraţiile locale din Târna Mare, Dragu, Viile Satului, Odoreu, Vârfurile, etc. Anul trecut, SC Prodexim a câştigat 7 milioane de lei pentru lucrări de alimentare cu apă în comuna Sărmăşag din Sălaj. Peste toate acestea, Liderul PDL Satu Mare îşi găseşte timp şi de declaraţii politice în care arată cu degetul acuzator spre fostul Guvern USL. Printre licitaţii, patronul de la Prodexim îşi face loc şi pentru lacrimi. “Cred că Guvernul ar trebui să aducă lumină în casele oamenilor, să aducă asfaltul în bătătură, bunăstarea, apă-canal, pentru că avem cel mai oropsit popor din Europa. De fiecare dată când merg la sate, îmi vine să plâng”, plânge Petre Mureşan.
Afaceri de ginere de fost Ministru de Interne
Ginerele lui Rus deţine de mai mulţi ani controlul afacerilor cu salubritatea din Satu Mare, împreună cu tatăl lui pe care îl cheamă tot Vasile Puscaş şi a fost inginer la această SC Florisal, şi cu mama lui, Ileana Maria Puscaş. Din 2011 el a reuşit să controleze şi salubritatea din Baia Mare. La sfârşitul lunii mai, SC Florisal SA a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni al societăţii Drusal SA, firma care face serviciile de salubrizare pentru Baia Mare. În Satu Mare, SC Florisal nu se ocupă doar de salubrizare ci şi de construcţii.
Contestaţii respinse
Pentru că licitaţia din Câţcău presupunea mulţi bani, în cadrul procedurii s-au făcut şi contestaţii. Spre exemplu, SC LAURENTIU H SRL, în calitate de lider al asocierii SC LAURENTIU H SRL – SC AQUA PROCIV PROIECT SRL, firme care au participat la licitaţie, au cerut “anularea comunicării rezultatului procedurii, transmisă prin adresa nr. 3259 din 20.09.2013, „ca netemeinic, nelegal şi abuziv”; – anularea raportului procedurii în partea dedicată contestatorului, ca netemeinic şi nelegal, şi a tuturor actelor subsecvente; – modificarea rezultatului procedurii de evaluare şi stabilirea ca admisibilă a ofertei depuse de contestator, „în sensul efectuării unei corecte evaluări a documentelor depuse şi a lămuririlor date (lămuriri concludente)”; – constatarea îndeplinirii de către contestator a „obligaţiilor de a transmite în perioada precizată de comisia de evaluare, a clarificărilor/răspunsurilor solicitate, şi considerarea lor ca fiind concludente”; – „obligarea autorităţii contractante de a relua procedura, după soluţionarea tuturor contestaţiilor formulate”, însă CNSC a respins contestaţia.
Boierii locali nu s-au cam platit peschesul, si nu sunt agreati. Altii seriosi ce vin cu plocon, prind incredere.
Domnul Mureșan ar trebui sa își închidă afacerea, că doamne ferește dacă câștiga și el vreo licitație vorbesc ziarele vrute și nevrute.
Dacă ar fi câștigat altcineva, ați fi scris despre altcineva.