Presa străină scrie că grănicerii ucraineni se pregătesc de o eventuală intrare în țară a trupelor ruse prin Transnistria, dar oficialitățile din Republica Moldova neagă că ar fi identificat agenți ruși în aeroporturile din Republica Moldova sau că trupe ruse ar fi staționate pe teritoriul statului.

 

Deutsche Welle scrie că grănicerii ucraineni au montat blocuri din beton armat şi sârmă ghimpată la punctele de trecere amplasate pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene, în încercarea de a împiedica un eventual atac din partea militarilor ruşi dislocaţi în regiunea transnistreană. De asemenea, la respectivele puncte vamale au fost dislocate echipe mobile de grăniceri ucraineni echipate cu tot arsenalul necesar pentru a respinge orice atac, scrie presa ucraineană. Asta după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, Ministerul ucrainean de Externe a anunţat că deţine informaţii potrivit cărora „în Transnistria ar fi antrenate bande de provocatori, de către forţele ruse de pacificare, pentru destabilizarea situaţiei în regiunea Odesa”. Fostul consilier pentru probleme de securitate al preşedintelui SUA, Zbigniew Brzeziński consideră că dacă NATO nu s-ar fi extins până la hotarul cu Republica Moldova, un nou conflict militar dintre Moldova şi Rusia, în momentul acesta, era iminent. Analistul american mai atenţionează într-un interviu că “un risc major constă în faptul că Rusia este condusă de un lider iraţional, lovit de grandomanie”.

 

Rușii vor rezolvarea problemei transnistrene

Ministerul rus de Externe a publicat marţi seara, pe site-ul său oficial, un comunicat în care cere Chişinăului abrogarea Legii cu privire la principiile de bază ale statutului juridic al localităților din stânga Nistrului, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova în 2005, şi anunță că numai după aceasta Rusia va negocia problemele incluse în aşa-numitul „al treilea coș” al tratativelor privind reglementarea conflictului transnistrean. De asemenea, Kremlinul consideră inoportune discuţiile privind acordarea unui rol de mediatori pentru Statele Unite şi Uniunea Europeană. Legea din 2005, votată unanim de Parlamentul de la Chişinău, prevede soluţionarea problemei transnistrene în strictă conformitate cu Constituţia Republicii Moldova. Conform acestei legi, Transnistria ar urma să obţină statut de autonomie în cadrul Republicii Moldova (după modelul autonomiei Găgăuze). Iar “al treilea coş”, la care se face referire în comunicatul Ministerul rus de Externe, vizează problemele de ordin politic şi statutar ca parte a negocierilor privind Transnistria.

 

Vicepremierul moldovean vrea să fie un bun vecin

”La moment putem vorbi despre evoluțiile din Ucraina și relațiile dintre statul vecin și Federația Rusă. Dar eu nu vreau să fac o legătură directă între presupunerile unora că această situație ar putea fi există și pe teritoriul Republicii Moldova. Noi încercăm să promovăm o relație corectă, egală de bună vecinătate atât cu Ucraina, cât și cu Federația Rusă. Nu aveam nici un fel de intenție care să conducă spre o înrăutățire a acestor relații cu vecinii noștri, fie din est, atât și din vest. Vreau să cred că Federația Rusă își va respecta în raport cu Republica Moldova, toate angajamentele care sunt stipulate atât în documentele bilaterale, acorduri, tratate, cât și în cadrul unor formate internaționale”, spune reprezentantul Guvernului în problema transnistreană.

Presa scria că în Transnistria au fost dislocați 700 de militari ruși. Această informație nu a fost însă confirmată de autoritățile de la Chișinău. ”Trebuie să menționez că în presă există foarte multă informație, o parte care este veridică, o parte care reprezintă anumite presupuneri sau idei ale autorilor. Până la această oră, nu s-a confirmat faptul că pe Aeroportul International Chișinău au ajuns soldații ruși. Noi vedem că evoluțiile din Ucraina creează dificultăți și acestea evident că ar putea să aibă repercusiuni și pentru statul nostru. Acestea ar putea fi și de ordin economic și de ordin de securitate, de infrastructură, transport, tranzit, călătoriile și securitatea cetățenilor care se deplasează de pe teritoriul unui stat, pe teritoriul altui stat. Evident că motive de îngrijorare nu pot să lipsească, dar trebuie să le analizăm cu minte rece”, e de părere Eugen Carpov, citat de RFI. Viceprim-ministrul moldovean susține că Republica Moldova nu are planuri să desfășoare acțiuni militare cu nici un vecin.

 

Obama, semne de susținere pentru Republica Moldova

Președintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, va efectua o vizită în Republica Moldova, a anunțat miercuri premierul Iurie Leancă, în cadrul emisiunii ‘Moldova în direct’ difuzată de postul public de televiziune Moldova-1, citat de Agerpres. ”Am inițiat un nou cadru de dialog strategic cu SUA. Cadrul de lansare a acestui dialog este foarte favorabil. Ne propunem să dezvoltăm relațiile cu această țară, în special dorim să atragem investitorii americani. Unul dintre subiectele discutate s-a referit la promovarea vinurilor moldovenești pe piața americană. În cadrul discuțiilor, Barack Obama a spus că va efectua o vizită la Chișinău până la finalul mandatului său”, a declarat Leancă, referitor la discuțiile avute recent la Washington cu liderul de la Casa Albă.

Obama

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.