În Bucureşti şi în mai multe oraşe de pe ambele maluri ale Prutului vor fi organizate mai multe evenimente, cu ocazia împlinirii a 96 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Totodată, în Capitală va fi organizată o horă şi se vor lansa 27 de lampioane tricolore. Lampioanele tricolore vor fi lansate concomitent în peste 40 de oraşe aflate pe ambele maluri ale Prutului, pentru a marca 96 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, după cum se anunţă într-un comunicat de presă.
În Bucureşti, susţinătorii reîntregirii naţionale se vor prinde într-o horă a Unirii şi vor lansa 27 de lampioane tricolore. Evenimentul va fi organizat în Piaţa Universităţii, joi, de la ora 19.00. „Semnalele pe care le primim tot mai des din partea populaţiei din Republica Moldova indică în mod clar dorinţa de a trăi demn într-un stat puternic, reîntregit. Considerăm că anii până la împlinirea visului tuturor românilor – Unirea Basarabiei cu Ţara-Mamă – pot fi număraţi pe degetele de la o mână”, după cum susţine Mihai Nicolae, reprezentant al Platformei unioniste Acţiunea 2012, citat de adevărul.ro.