Fostul candidat pentru un fotoliu de senator pe listele ARD din partea PDL, consilierul local din Câmpia Turzii Cristian Ionel Haiduc,  a concesionat un teren de 3 hectare de la un coleg de-al său de partid. Contractul a fost încheiat pe 24.08.2007, iar redevența este problematică. Deși pe răspunsul oficial al comunei Petreștii de Jos, unde primar este colegul lui Cristian Ionel Haiduc, democrat-liberalul Ioan Pîrv, este stipulată o redevență de 14,22 lei/mp, edilul spune că ei plătesc doar 6.300 de lei pe lună, ceea ce ar reprezenta 0,21 de lei/mp. O altă concesiune a unei celebrități în această comună este Guo Jin Hui, una dintre acționarele depozitului “Dragonul Roșu” din București. Gazeta de Cluj continuă campania intitulată “Terenurile concesionate din județul Cluj.”

 

Primarul comunei Petreștii de Jos a lansat o procedură de licitație pentru trei hectare de teren din comună. La licitație au participat trei societăți, iar câștigătoare a ieșit firma democrat-liberalului Cristian Haiduc, colegul primarului de partid. Bunul public la coleg de partid trage pare să fie o expresie inventată în PDL. Ofertele, conform informațiilor oferite pe e-mail de oficialii comunei Petreștii de Jos, au fost: Gossner (n.r. firma deținută de Cristian Haiduc) – 14,22 lei/mp, Ada Prodcom (n.r. deținută de farmacistul Doru Cristinel Becheanu) – 13,63 lei/mp și Publirom Media Grup (societate care nu apare în lista firmelor). Primarul spune că ei plătesc o concesiune de doar 6.300 de lei pe lună, ceea ce ar fi o valoare mult mai mică decât 35.550 de lei cât ar fi calculul după datele furnizate pe e-mail. Culmea este că nevasta consilierului democrat-liberal Cristian Haiduc, Adelaida Florina, face și ea parte din domeniul farmaciei. Cristian Haiduc este acum doar consilier local în Câmpia Turzii, deși el a fost chiar director la Agenția pentru Implementarea Proiectelor și Programelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii pe vremea guvernării PDL. Haiduc a câștigat și el un proiect pe fonduri europene, care poate fi pus sub semnul întrebării.

 

Toate firmele pedelistului Cristian Haiduc

Cristian Haiduc este unicul acționar al societății Gossner. Firma este administrată de către Otilia Stupariu. INDAGRA TRANSILVANIA este o altă societate deținută de Cristian Ionel Haiduc, alături de Adelaida Florina Haiduc. Obiectul de activitate al societății este “comerț cu ridicata al produselor chimice.” Firma a realizat în 2012 venituri de 608.842 lei și un profit negativ de -49.131 de lei. O altă firmă a democrat-liberalului este Gossner Club, care este în întrerupere temporară de activitate. Firma este deținută de Ioan Cristian Haiduc și Adelaida Florina Haiduc, nevasta consilierului local din Câmpia Turzii. Firma are ca obiect de activitate “restaurante”, iar în 2012 a avut cifră de afaceri de 27.273 de lei și profit de 11.876 de lei.

O altă firmă deținută de Cristian Haiduc este Old Mob, iar celălalt acționar este George Iorgoaia. Ei se ocupă de fabricarea de mobilă și au avut în urmă cu doi ani o cifră de afaceri de 178.571 de lei și profit negativ de 231.687 de lei. O societate deținută de ambii membri ai familiei Haiduc este intitulată Reeafarm. Firma a avut afaceri de 740.855 de lei și profit de doar 7.499 lei. Nevasta consilierului este acționară la două firme: 21 Iris Farmacie, unde este acționar majoritar alături de Maria Chirilă, dar și Depagro Transilvania, societate care nu a avut venituri în 2012, ci doar un profit negativ de -6.456 de lei. Prima firmă a avut în urmă cu doi ani o cifră de afaceri de 2,5 milioane de lei și profit de 324.951 de lei.

 

În topul fondurilor europene

Culmea este că Cristian Haiduc a reușit să primească prin intermediul firmei sale, Gossner SRL, un contract pe fonduri europene, pe vremea când partidul din care face parte era încă la putere. Scopul l-ar fi reprezentat “dezvoltarea activității desfășurate de către SC Gossner SRL prin achiziționarea de echipamente.” Acest proiect este al doilea ca valoare din mediul privat în acea selecție de oferte lansat de ADR-NV după cel câștigat de societatea Cris-Dav din Șimleul Silvaniei. Culmea este că firma respectivă a avut un proiect de 1,5 milioane de lei din care 787.414 lei valoare nerambursabilă, iar cifra de afaceri în acel an a societății a fost de 103.583 lei. Cifra de afaceri pe anul următor a aceleiași firme a fost de 139.318 lei așa că suntem curioși unde sunt cei 1,5 milioane de lei.

 

Profitul negativ vine după câștigarea fondurilor europene

Nici societatea lui Cristian Haiduc nu am putea spune că nu ridică semne de întrebare în ceea ce privește evoluția contabilă. Deși firma democrat-liberalului a câștigat acel proiect de 1.102.506,85 din care valoarea nerambursabilă este de 889.118,43, succesul a venit doar în anul câștigării proiectului, iar anul următor a realizat un profit negativ. Societatea a realizat în 2011, anul câștigării proiectului de la ADR-NV, o cifră de afaceri de 1,4 milioane de lei și profit de 278.518 lei, iar în 2012, ultimul an în care bilanțul e public, a avut venituri de doar 677.827 de lei, iar profit negativ de 88.099 de lei.

 

Chinezii intră și ei pe fir

Un alt contract de concesiune, care are numărul 16 din 23.03.2008, este atribuit lui Guo Jin Hui pentru 0,032 lei/mp/lună. Suprafața terenului este de 20 de hectare. Ceilalți doi participanți, Manuel Bercu și Zhang Jin, au fost descalificați pentru că nu au respectat documentațiile de atribuire. Guo Jin Hui, care deține naționalitate română, este acționara societății “Agenția de Turism Dragonul Roșu” alături de Guo Zhenzhong.

 

Primarul comunei despre concesiune

“Comuna Petreștii de Jos are la această dată (06.02.2014) două concesiuni de teren în derulare după cum urmează:

1.         Contract nr. 16/23.08.2013, încheiat cu Guo Jin-Hui pentru înființarea carieră de piatră, contract încheiat pentru o perioadă de 25 de ani fără posibilitatea de prelungire sau cumpărare și care afectează o suprafață de 20 de hectare. La procedura de licitație publicată în Monitorul Oficial al României nr. 112/12.2.2008 cât și în presă au participat următorii: Guo Jin Hui, câștigătoarea a licitației, Bercu Manuel și Zhang Jin, a căror oferte a fost necâștigătoare.

2.         Contract nr. 12/24.08.2007 încheiat cu SC Gossner SRL pentru desfășurarea de activități economice, contract încheiat pentru o perioadă de 25 de ani fără posibilitate de prelungire sau cumpărare și care afectează o suprafață de 3 hectare. La procedura de licitație publicată în Monitorul Oficial al României nr. 521/13.7.2007 partea a VI-a cât și în presă au participat următorii: SC Gossner SRL-câștigătoare a licitației, SC Ada Prodcom SRL și SC Publirom Media Grup SRL a căror oferte au fost necâștigătoare”, arată primarul Pîrv Ioan, primarul democrat-liberal din comuna Petreștii de Jos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.