Andrei Chiliman, primarul sectorului 1 din Capitală, nu respectă hotărârile definitive şi irevocabile. Deşi instanţa a decis că dezvoltatorul Impact a construit ilegal prin pădurea Băneasa un drum, anulându-i PUZ-ul prin intermediul a două sentinţe, Chiliman nu vrea să anuleze planul. Acest lucru ar putea să-i aducă României o nouă pierde la CEDO.
Infringement şi plângeri la Comisia Europeană. Rapoarte ale ministerelor şi ale prefecturii. Toate indiciile arătau că drumul celor de la Impact prin Pădurea Băneasa, fond forestier ce aparţine Direcţiei Silvice Bucureşti-Ilfov, este ilegal. Dar ei nu şi nu, până când instanţa a spus definitiv şi irevocabil acest lucru.
“Primarul Sectorului 1 din Bucureşti, Andrei Chiliman, frizează absurdul încercând să îşi protejeze fosta cumnata Ioana Balaurea – fost Șef Serviciu Urbanism la Primăria Generala a Capitalei. Este evident că dl. Chiliman se substituie unui organism al Justiției invocând buna credință a celor de la Impact ? El nefiind de acord cu anularea PUD-urilor rezultate în baza PUZ-ului anulat în totalitate de instanța pe motive hilare. Trebuie să menționez că din cauza crizei nimic nu s-a construit pe raza acestui PUZ, iar motivația refuzului d-lui Chiliman de a pune în aplicare o hotărâre definitivă și irevocabilă arată o nesupunere în fața legilor. Trebuie să mai aduc aminte că dl. Chiliman a fost în permanență informat de subsemnatul de concluziile corpurilor de control al Primului Ministru; MDRT; Ministerul Mediului și concluziile specialiștilor de la RUR; ISC și deşi erau procese pe rol nu a vrut să le ia niciodată în considerare. Trei judecătoare de la Curtea de Apel au anulat PUZ-ul dar în mod paradoxal nu au luat în considerare daunele aduse oamenilor datorită imposibilității de a dispune de proprietatea lor de mai bine de cinci ani, iar acum întârzie redactarea soluției pentru a împiedica demersurile la CEDO în termenul de 6 luni”, arată o sursă apropiată cazului.
Sancționații penali
“Documentațiile ilegale aprobate cu largul sprijin al sancționaților penali Victor Manea și Ioana Balaurea, cumnata primarului Chiliman, și care beneficiază de protecția primarului Andrei Chiliman sunt rând pe rând desființate în instanță. Astfel, prin hotărârea definitivă și irevocabilă din 19.12.2013 PUZ Greenfield este anulat în totalitate .Toate documentațiile subsecvente PUD, autorizații de construcție sunt lovite de nulitate. Cu toată opoziția autorităților locale și de stat care caută în disperare soluții de a tergiversa anularea acestora fără a respecta decizia definitivă a instanței superioare. Iar prin hotărârea ICCJ din 13.03.2014 principala cale de acces pentru proiectul Greenfield, așa zisul drum prin pădure Vadul Moldovei (în realitate fond forestier), este anulat în totalitate. Reamintim faptul că rețeaua electrică a fost trecută ilegal prin pădure astfel comisia europeană a deschis împotriva României procedura de infringement. Cea mai mare speranță a SC Impact este să stoarcă ceva daune din banul contribuabilului clujean urmare a licitației trucate privitoare la cartierul Lomb”, arată o altă sursă.
Cumnata lui Chiliman, acuzata şi ea
Fosta cumnata a primarului Andrei Chiliman, Ioana Balaurea, arhitectul şef al municipiului Bucureşti, este şi ea implicata in dosarul legat de Impact. Motivele sunt desfiinţarea unui drum public pe baza unei documentaţii organizate “preferenţial”. Culmea este că drumul respectiv este chiar în administraţia Sectorului 1, unde primar este însuşi fostul cumnat al Ioanei Balaurea, Andrei Chiliman. Și acest drum este cel desființat de două hotărâri definitive și irevocabile. “Andrei Chiliman ar fi trebuit să depună o plângere penală, însă el ca administrator evident nu a vrut să îi strice socotelile cumnatei sale la vremea respectiva”, a declarat anterior o altă sursă.
Al doilea dosar penal
“În baza art.2781 alin.8 lit.b Cod procedură penală admite plângerea formulată de petentul Ioniță Florian în contradictoriu cu intimații Niță Liviu, SC Impact Developer & Contractor SA, Trif Georgeta Aurelia, Balaurea Ioana, Manea Victor, Simoc Cornel, Negru Sorin, Georgescu Mihaela Constanta, Dobre Constantin și Biroul de Arhitectură Dobre Constantin cu privire la ordonanța nr. 7847/P/2009 din data de 03.10.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București. Desființează rezoluția atacată și trimite cauză la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București în vederea redeschiderii urmăririi penale față de intimații: Negru Sorin, Georgescu Mihaela Constanta, Dobre Constantin, Trif Georgeta Aurelia, Simoc Cornel – pt. art. 258 Cod penal rap. la art. 249 alin.1 Cod penal, Balaurea Ioana și Manea Victor pt art. 249 alin.1 Cod penal și pentru continuarea actelor de cercetare față de Georgescu Mihaela Constanta, Dobre Constantin, Simoc Cornel și Negru Sorin sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 289 si art.291 Cod penal, față de Niță Liviu sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art.220 alin.1 Cod penal, art.258 rap. la art. 249 alin.1 Cod penal, art. 289 si art.291 Cod penal, față de Biroul de Arhitectură Dobre Constantin sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 289 si art.291 Cod penal, față de Impact Developer & Contractor SA sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art.220 alin.1 Cod penal, art. 289 si art.291 Cod penal. În baza art.192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Respinge ca neîntemeiată solicitarea intimaților Niță Liviu, Impact Developer & Contractor SA și Georgescu Mihaela Constanța de obligare a petentului la plata cheltuielilor judiciare efectuate în cauză, respectiv onorarii apărători aleși, cf. înscrisurilor depuse la dosarul cauzei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 04.04.2012”, se arăta într-un document citat anterior.
Vidul de 5 luni al lui Chiliman
În ansamblul Greenfield, cartier dezvoltat de Impact în Bucureşti, proiectantul general s-a trezit că SC Impact a construit cele 9 blocuri neconforme autorizaţiei care prevedea o cu totul altă soluţie a fundaţiilor pe baza unor dispoziţii de şantier, arătam într-un articol anterior. S-a dat o adresă prin care Andrei Chiliman le permite să modifice toate fundaţiile fără să schimbe autorizaţia doar pe baza dispoziţiei de şantier. Dispoziţiile de şantier şi lucrările corespunzătoare sunt datate în 17.05.2007, iar adresa primarului este din 28.09.2007, data la care lucrările legale erau terminate. E un vid de 5 luni din momentul în care s-a construit şi până Chiliman a dat hârtia aia pentru că oricum era o bătaie de joc. În aceste condiţii Inspectoratul de Stat în Construcţii era obligat să sancţioneze contravenţional Impact. Evident că nu s-a făcut pentru că problema principala problemă de politică internă a ISC peste tot în ţară este că recomandă investitorilor persoane de încredere în natura diriginţilor de şantier şi responsabili cu calitatea pentru ca să nu existe “disfuncţionalităţi”.
Interesant! Chiliman nu respecta hotararile judecatoresti, la Oradea, tot un primar liberal, Bolojan, impiedica sa se ajunga la asa ceva! Ambii favorizeaza aceeasi firma, IMPACT! La sector 1 Bucuresti Chiliman vorbeste despre buna credinta a IMPACT-ului, la Oradea Bolojan initiaza o TRANZACTIE cu IMPACT(votata de Consiliul Local)care favorizeaza chipurile…municipiul Oradea. Aiurea! Favorizeaza taman IMPACT-ul daca nu cumva mai mult!
Asa se scrie istoria in Romania legile sunt numai pentru prosti.
Cei mari si tari se fac ca ploua in fata deciziilor definitife si irevocabile a ale ICCJ si Curtea De Apel Bucuresti care anuleaza documentaiile ilegale si uita un principiu universal valabil (toate documentele obtinute subsecvent sunt nule de drept) nu se poate invoca o buna credinta inexistenta sau afectarea unor cumparatori de buna credinta atat timp cat documentatia de baza a fost obtinuta ilegal pe baza de date false.
Mare mizerie morala in capul acestui domn Chiliman.