Într-o apariţie televizată de săptămâna trecută, Emil Boc a declarat că proiectul bike sharing nu poate continua până când în cadrul celor două comune din proiect, Floreşti şi Apahida, nu se începe marcarea pistelor. Însă, reprezentanţii localităţilor limitrofe Clujului spun că nu au nici o problemă şi totul decurge conform planului. Mai mult, municipalitatea clujeană este ordonatorul principal de proiect, iar acest contract a ajuns la o societate din camarila de campanie a democraţilor.

 

În urmă cu doi ani, Primăria Cluj-Napoca a organizat o licitaţie pentru o reţea de staţii de biciclete şi piste care să lege oraşul de Apahida şi Floreşti. În mod normal, acest proiect ar fi trebuit finalizat anul trecut, însă până în momentul de faţă s-au instalat staţiile, s-au cumpărat bicicletele şi restul a rămas în expectativă, chiar dacă pe acest contract o firmă a primit peste 17 milioane de lei.

Săptămâna trecută, Emil Boc a declarat într-o emisiune televizată că municipalitatea clujeană ar fi inaugurat de mult proiectul, dar acest lucru nu s-a putut întâmpla din cauza celor două localităţi limitrofe Clujului, Apahida şi Floreşti, incluse şi ele în proiect.

Însă, reprezentanţii celor două comune spun că nu au nici o problemă cu acest proiect şi că Boc nu a făcut altceva decât să “arunce pisica” în curtea vecinilor.

“Boc să se spele pe mâini cu declaraţiile lui şi cu tot ce spune! Noi avem instalate staţiile şi tot ce ţine de proiectul acesta decurge conform planului. Suntem în grafic cu totul şi, oricum, nu putem face mai multe pentru că Primăria Cluj-Napoca este ordonatorul principal de credite. Este proiectul lor!”, spune viceprimarul din Floreşti, Pop Victor Ticu. De cealaltă parte, reprezentantul comunei Apahida spune că, la fel, proiectul nu a întâmpinat nici o problemă.

“Noi avem trasat un plan de acţiune şi l-au urmat aşa cum a fost el făcut. Este o lucrare pe fonduri europene şi este încă în derulare. S-au făcut staţiile şi, conform proiectului, la noi urmează să se construiască o pistă, nu doar să fie marcată pista pe șosea. Din câte ştiu, construcţia pistei va începe să se construiască anul acesta”, explică Ovidiu Felecan, responsabil cu fondurile europene din cadrul Primăriei Apahida.

 

Licitaţii în tandem

Proiectul a fost atribuit unui grup de firme controlat de PDL-işti. Este vorba de Răzvan Bagiu, om de afaceri braşovean, cunoscut mai mult pentru activitatea lui din domeniul IT (prin intermediul firmei CS Vision), decât cel al construcţiilor. Însă, societatea VIACOR are marele atu de a fi cunoscută pentru “apropierea” de fostul SPP-ist Cristian Nedelcu, unul dintre membrii de bază ai democraţilor. Pe lângă faptul că timp de 10 ani a făcut parte din Serviciul de Pază şi Protecţie al lui Băsescu, Nedelcu este cadru militar în rezervă şi cavaler de onoare la nunta lui Vlad Stolojan, fiul lui Theodor Stolojan. De asemenea, numele lui a fost asociat de câteva ori cu cel a lui Liviu Luca, “locotenentul” lui Sorin Ovidiu Vântu. Pentru că relaţiile evoluează, Nedelcu a fost consilier la cabinetul lui Blaga, ulterior a fost numit consilier clasa I la ANOFM, pentru ca apoi ascensiunea lui profesională să facă o oprire la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, unde a lucrat ca secretar general adjunct. După această scurtă oprire, Cristian Nedelcu a trecut cu fluturaşul de salariu pe la Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, unde a încasat bani de la stat pentru munca intitulată “secretar general” la această instituţie.

Astfel, toate aceste cunoştinţe şi relaţii profesionale, acumulate de fostul SPP-ist PDL-ist l-au făcut, probabil, pe Emil Boc, un alt PDL-ist, să atribuie, din calitatea oficială de primar, cele câteva zeci de milioane de lei unei firme care… mă’nţelegeţi, merita!

 

Trasee văruite

Conform proiectului, constructorul ar trebui să realizeze, cel puţin între Floreşti-Cluj Napoca şi Apahida o pistă de biciclete, ca să nu mai vorbim de necesitatea pistelor din oraş. În momentul de faţă, pistele pentru biciclete din oraş sunt realizate prin îngustarea trotuarului sau a căilor de rulare pentru vehicule. Dacă se va păstra această situaţie, practic, cei 17,6 milioane de lei vor fi cheltuiţi pe 500 de biciclete, câteva staţii şi marcaje cu vopsea pentru trasarea unor piste suplimentare pe trotuare sau şoselele din oraş.

Conform site-ului itthon.transindex.ro, care a realizat o radiografie a acestui proiect, reţeaua de piste trasată în zona metropolitană a Clujului este imposibil de realizat: ”Cei care cunosc bine orașul își dau seama că harta ce se află la baza hărții cu traseele ciclourbane este învechită: cartierele construite recent lipsesc cu desăvârșire, și nici urmă de Iulius Mall, construită în 2007, construcție ce a adus schimbări semnificative în traficul din zonă.

Cei care au desenat harta au mai folosit un truc simplu: traseele existente și cele propuse au o culoare foarte apropiată (roșu, respectiv portocaliu). În acest fel, harta poate induce în eroare pe cei care nu sunt destul de atenți: ei pot credea că traseele propuse sunt de fapt trasee existente”.

 

Responsabilii de buna desfășurare a proiectului:

Manager proiect – Adrian Răulea (n.r. șeful Serviciului Strategie și Dezvoltare Locală din Primăria Cluj-Napoca)

Asistent proiect – Szabo Tamas

Responsabil achiziţii – Lucia Lupea (n.r. șeful Serviciului Achiziții Publice din Primăria Cluj-Napoca)

Responsabil financiar – Ioan Bogdan

Responsabil tehnic – Dorel Gurzău

Responsabil informare şi publicitate – Călin Forna

Responsabil asistenţă juridică – Alina Rus

1 COMENTARIU

  1. victor păi ori n-ai fost atent la text ori nu ştii engleza.a fost un demo, ce-ai vrea şi tu acum, full oipton? după ce-a terminat (de predat) să te ţină după ore, să-ţi deie şi meditaţii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.