Muzeele aflate sub autoritatea Consiliului Județean Cluj vor participa sâmbătă, 17 mai 2014, la Festivalul European Noaptea Muzeelor. Tematica celei de a zecea ediții a evenimentului ‘Noaptea Muzeelor’ este ‘Aceeași noapte, scenarii diferite’.

Cu acest prilej, Muzeul de Artă, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul ‘Octavian Goga’ Ciucea precum și Muzeul Apei ‘ Leonida Truța’ vor putea fi vizitate gratuit. Pe lângă expozițiile înscrise în programul lunii mai, muzeele și Școala Populară de Arte ‘Tudor Jarda’ pregătesc și evenimente special destinate acestei ocazii.

Astfel, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, palatul Reduta, publicul clujean va avea ocazia să admire, în intervalul orar 16.00-01.00, expoziția temporară ‘Rembrandt — apogeul artei gravurii’, expoziție care cuprinde un număr de 273 de gravuri originale obținute prin imprimare de pe plăcile lui Rembrandt.

De asemenea, în intervalul 16.30 — 18.00, Muzeul Etnografic va găzdui conferința Florin Stoiciu În Dialog Cu Rembrandt, precum și prezentarea cărții lui Florin Stoiciu, ‘Tehnici și maniere în gravură’. Proiecție video: Tehnici de gravură. Totodată, între orele 16.00 și 01.00, Palatul Reduta va găzdui o demonstrație de gravură cu NATURA PAPER.

Expozițiile permanente ale Muzeului Etnografic al Transilvaniei: ‘Cultura populară din Transilvania — secolele XVIII-XX’ (expoziția permanentă sistematică) ?i ‘Atinge și înțelege. Mesajul tactil al obiectelor țărănești tradiționale’ (expoziție permanentă pentru persoanele cu deficiențe de vedere) vor putea fi vizitate, de asemenea, gratuit.

Acestor evenimente organizate la Palatul Reduta li se adaugă altele două care vor avea loc în Parcul Etnografic ‘Romulus Vuia’: Ziua Balmoșului și un concert de muzică populară. Astfel, între orele 11.00 și 18.00, va avea loc cea de-a doua ediție a Sărbătorii Balmoșului Ardelenesc, eveniment organizat în colaborare cu Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Cluj și mai multe asociații ale crescătorilor de animale din județul Cluj. Între orele 13.00 și 17.00, Parcul Etnografic va găzdui un concert de muzică popular — Rapsodii de Primăvară, program artistic oferit de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj. Concertul va fi acompaniat de orchestra ‘Cununa Transilvană’, condusă de dirijorul Ovidiu Barteș.

Un alt edificiu muzeal aflat sub autoritatea Consiliului Județean, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, le pregătește vizitatorilor un program inedit intitulat ‘O noapte la palat cu valsuri, tablouri și ștrudel’.

Muzeul de Artă își propune să prezinte între orele 20.00 — 1.30 o suită de activități cultural-educative și de divertisment asociate palatului baroc în care acesta funcționează. Publicul va avea astfel ocazia să viziteze balconul Palatului Banffy, să întâlnească presonaje de epocă, să danseze vals și să participe la concursul ‘Cel mai bun ștrudel’.

Evenimentul ‘O noapte la palat cu valsuri, tablouri și ștrudel’ este realizat în colaborare cu doi jurnaliști clujeni la inițiativa cărora balconul muzeului, recent restaurat, care în istorie a fost vizitat și de împărații Francisc I și Franz Josef, va fi introdus în circuitul de vizitare pe durata sezonului estival.

Pentru reconstituirea atmosferei de epocă a palatului, cu ocazia Nopții Muzeelor, în sala de acces spre balcon, vor fi expuse portrete nobilare, inclusiv cel al împăratului Francisc I pictat de Barabas Miklos, portrete realizate în secolele XVII — XIX de Theodor Aman, Sava Henția, Gyárfás Jenö, Franz Anton Bergmann, Johann Frankenberger și alții.

Totodată, în cadrul Nopții la palat, publicul va putea vizita gratuit Galeria Națională și expoziția Sigmar Polke și, de asemenea, va avea prilejul să danseze vals, fiind organizate cursuri în acest sens pentru începători.

Muzeul ‘Octavian Goga’ din Ciucea, str. Principală, nr.2, jud. Cluj, va marca acest eveniment printr-un program special, desfășurat între orele 19.00 și 24.00. Programul, realizat în colaborare cu Școala Populară de Artă ‘Tudor Jarda’ (instituție culturală patronată, de asemenea, de Consiliul Județean Cluj) include un program artistic de muzică clasică și poezie, program realizat de către cursanții Școlii de Arte de la secțiile de canto muzică clasică, teatru, retorică, instrumente muzicale (activități care vor avea loc în Sala de muzică a Castelului Octavian Goga), un program de muzică populară realizat de către cursanții claselor de muzică populară ai Școlii Populare de Arte Tudor Jarda (activități care vor avea loc în incinta Expoziției de artă populară a Casei Albe), precum și o expoziție cu lucrările realizate în cadrul taberelor de arte plastice realizate de către Școala Populară de Arte, la Ciucea, în anii 2009 și 2010.

Totodată, pentru ca un număr cât mai mare de vizitatori să poată trece pragul Muzeului ‘Octavian Goga’ de la Ciucea și al expozițiilor permanente din clădirile Castel, Casa Albă și Casa Ady Endre, transportul clujenilor care doresc să viziteze acest obiectiv va fi asigurat în mod gratuit.

La rândul său, Muzeul Apei ‘Leonida Truța’ din localitatea Florești, administrat de Compania de Apă ‘Someș’ S.A., va avea porțile deschise pentru vizitatori între orele 20.00 și 1:30, clujenii interesați putând să folosească gratuit mijloacele de transport în comun, puse la dispoziția acestora începând cu ora 20.00, din oră în oră, plecarea urmând a se face din Piața Unirii, zona Muzeului de Artă. Programul va include vizualizarea exponatelor, un istoric al alimentării cu apă a municipiului Cluj-Napoca, prezentarea unor documente de la începuturile funcționării Uzinelor de Apă și Canalizare ale orașului Cluj, unelte specifice activității de asigurare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, precum și o colecție inedită de capace de canal din întreaga Europă. Organizatorii promit și alte surprize în cadrul programului.

Trebuie reamintit faptul că accesul la toate aceste muzee este gratuit, excepție făcând expoziția temporară ‘Rembrandt — apogeul artei gravurii’ din cadrul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, unde se percepe o taxă de 2 lei, considerabil diminuată față de taxa percepută în toate celelalte zile ale expoziției.

Noaptea Europeană a Muzeelor este un eveniment de succes inițiat de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța, aflat deja la a zecea ediție. Evenimentul este patronat, în mod tradițional, de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM). Noaptea Europeană a Muzeelor este pandantul nocturn al Zilei Internaționale a Muzeelor, care are loc întotdeauna pe 18 mai.

Încheiem prin a sublinia faptul că istoria și cultura sunt comori ale poporului și, implicit, ale Clujului, ele fiind cel mai bine expuse în cadrul muzeelor. După cum spunea istoricul Grigore Tocilescu ‘cu cât un oraș sau o țară progresează în viața intelectuală, cu cât simte îndată trebuință de un muzeu și de o bibliotecă, pentru că este în natura omului de a voi să cunoască punctul său de plecare și punctul său de popas’.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.