Primăria clujeană riscă să se căpătuiască cu alte procese pe fond urbanistic. Patronii de la Grand Hotel Italia cer aprobarea unor documentaţii pentru a construi un mini cartier în zonă, însă vecinii se împotrivesc spunând că nu sunt respectate o serie de norme legale. Majoritatea acestor probleme sunt cauzate de faptul că Primăria Cluj Napoca nu este în stare să finalizeze proiectul Planului Urbanistic General (PUG) al Clujului care ar reglementa modul în care se construieşte în oraş.
Patronii de la Grand Hotel Italia, hotelul din cartierul Bună Ziua, au cerut municipalităţii avizarea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru a putea construi un mini cartier de locuinţe. În această afacere, municipalitatea este “momită” cu o grădiniţă, cunoscându-se apetenţa lui Emil Boc pentru inaugurarea unităţilor de învăţământ preşcolar.
Însă, dacă entuziasmul lui Boc nu va fi stăpânit, municipalitatea clujeană se va trezi asaltată de procese pentru că vecinii din jurul terenului pentru care este cerută avizarea Planului spun că vor da primăria în judecată pentru nerespectarea unor norme urbanistice şi juridice. La consultarea publică nu s-a prezentat nimeni, iar investitorii au fost reprezentaţi de arhitectul Flavius Muntean.
Una dintre firmele care pun la îndoială apariţia blocurilor respective este SC Omega Construct.
“Se propun două proiecte de PUZ, fiecare studiind parţial PUD aprobat prin HCL 868/2004. Nu se precizează ce se întâmplă cu PUD respectiv. Deşi sunt analizate două zone distincte, prin două documentaţii de urbanism separate şi promovate individual, în fiecare documentaţie se face referire la cealaltă, iar propunerile de modificare ale indicatorilor de urbanism se fac pe ansamblul terenului aferent PUD-ului din 2004, fără UTR – hotel. În final, dacă se vor aproba aceste documentaţii va fi neclar statutul urbanistic al zonei: vor fi două PUZ-uri distincte, care nu pot “funcţiona” decât corelate între ele şi în cadrul PUD din 2004. Corect ar fi să se propună o singură documentaţie de modificare a PUD-ului, aprobat prin HCL 868/2004, rezultând un singur set de reglementări valabile pentru întreg terenul aferent, aşa cum se modifică orice act normativ. O serie de parametri tehnici de detaliu nu sunt corelaţi sau chiar sunt modificaţi nejustificat: terenul aferent construcţiilor autorizate cu AC 337/2005 este lăsat în afara zonei studiate de ambele PUZ-uri, valorile menţionate în noul PUZ pentru Ac şi Acd aferent construcţiilor din AC 337 sunt mai mici decât cele aprobate prin PUD-ul aprobat în 2004 şi chiar AC 337. De asemenea, modificarea suprafeţelor construite în zonele studiate de noile proiecte, concomitent cu diminuarea suprafeţei atribuite construcţiei din AC 337, precum şi modalitatea propusă de separarea UTR 7 din PUD 2004 conduce la imposibilitatea încadrării construcţiei din AC 337 în indicii urbanistici aprobaţi la nivelul PUD 2004. În fapt, nici nu mai ştim care sunt indicii de urbanism aplicabili acestor construcţii: cei de ansamblu ai PUD 2004, cei avizaţi pentru UTR 7 vechi sau cei de ansamblu propuşi prin aceste noi proiecte”, arată reprezentanţii acestei firme.
Au greşit vecinii
Alături de cei de la SC Omega Construct, sunt nemulţumiţi şi cei din cadrul firmei Ambient proiect, precum şi câţiva locuitori din zonă.
“Proiectele de PUZ-uri nu au acordul proiectantului iniţial al PUD Bună Ziua Nord, aprobat prin HCL 868/2004. Pentru acelaşi teren a fost propusă spre aprobare anterior, de aceiaşi beneficiari, o altă documentaţie de urbanism, care acum face obiectul unei cauze civile la Tribunalul Cluj.
Având în vedere că noile PUZ-uri în discuţie nu rezolvă problemele de ansamblu şi creează disfuncţii de fond (juridice, funcţionale şi compoziţionale) modificând indicii urbanistici în toate UTR-urile şi pe ansamblu. Într-o situaţie similară, servicii de urbanism ale municipalităţii solicitau acceptul proiectantului iniţial în baza dreptului de autor, ceea ce în situaţia aceasta nu au făcut-o. terenurile pentru blocurile executate pe strada Vasile Conta cu autorizaţia de construire 337/2005 a format obiectul unui contract de vânzare cumpărare între părţi, prin care beneficiarii terenului se angajau la respectarea PUD-ului aprobat până la darea în folosinţă a celor două blocuri. Aprobarea PUZ-urilor înaintate ne creează prejudicii ce ne vor obliga să acţionăm în instanţă.
Nedeclararea corectă a vecinilor de către SAF Adria. Conform extrasului de carte funciară, vecini la terenurile pentru care s-au întocmit cele două PUZ-uri sunt SC Omega Construct şi SC Ambient Proiect”, arată plângerile respective.
Boc e amăgit cu preşcolari
Beneficiarul va ceda cu titlu gratuit către Primăria Cluj Napoca următoarele: suprafaţa de teren de 600 mp pentru amenajarea unui parc, lângă biserică şi 1000 mp pentru construirea unei grădiniţe, care după finalizare va fi cedată de asemenea. Nu vor fi recepţionate lucrările de construire a locuinţelor decât după recepţionarea şi cedarea grădiniţei, împreună cu terenul aferent de 1000 mp către Municipiul Cluj Napoca.
Autorizaţiile de construire pentru construcţiile propuse se vor emite după realizarea, în baza unor proiecte de specialitate a reţelelor tehnico-edilitare şi a reţelei stradale şi după cedarea suprafeţei de 600 mp pentru amenajarea parcului. Autorizarea construcţiilor se va face în paralel: construcţiile pentru locuinţe şi dotările cu caracter public. Se stabileşte perioada de valabilitate a documentaţiei până la aprobarea noului PUG, dar nu mai mult de un an de la aprobare.
Batani, de la chelner la hotelier
Grand Hotel Italia face parte din patrimoniul lui Antonio Batani, cunoscut şi sub denumirea de “Lordul Hotelurilor”, deţine 10 hoteluri cu 700 de angajaţi. Ultima achiziţie pe care a făcut-o înainte de Grand Hotel Italia din Cluj a fost “Grand Hotel Rimini”. Batani a început cariera în domeniul hotelier în Saint Moritz, Elveţia într-un hotel de cinci stele unde a locuit timp de șase ani ca şi chelner, apoi devenind manager la barul din tren. În 1957, la vârsta de 21 de ani, Batani s-a întors în Italia, unde a închiriat o casă de oaspeţi. Apoi acea casa a devenit un „vortex” cu 50 de camere după care a urmat achiziţia altor hoteluri: Hotel Beau Rivage, The Diplomatic, Gallia, Aurelia, Doge, Miramonti şi Palace Hotel.