Una dintre cele mai vechi competiții internaționale ale atletismului, Campionatele Internaționale ale României, ajunse la a 59-a ediție, se vor disputa vineri, 6 iunie, pe splendida Cluj Arena, având la start, pe lângă cei mai buni sportivi din țara noastră, și atleți și atlete din Albania, Armenia, Bulgaria, Turcia, Ucraina, Republica Moldova, precum și, sub rezerva confirmării de ultimă oră, Rusia, Belarus și Cuba, anunță Federația română de atletism.

Ceremonia de deschidere este programată la ora 16,30, urmată de primul start la ora 17,00, în proba de aruncarea discului la feminin, FRA asigurând și premii în bani în sumă netă de 28.100 de euro, o parte dintre cele 26 de probe fiind recompensate, în ordinea podiumului, cu 300, 200 și 100 de euro, altele cu 800-500-300 euro sau 500-200-100 euro, în funcție de valoarea competitorilor participanți.

O serie de probe, în care învingătorii sunt distinși cu premii speciale, vor avea și sume mai importante, cea mai bine dotată din acest punct de vedere fiind proba de triplusalt masculin (2.500-700-500 euro), precum și înălțime băieți (Premiul special Ioan Soter, acordat de Fundația Atletismului Românesc, cu 1.000-500-200 euro) și 400 m garduri feminin (1.000-500-200 euro), concursuri în care, au apreciat organizatorii, se vor înregistra, conform înscrierilor cu sportivi de certă valoare, rezultatele cele mai bune.

Vor fi, de asemenea, acordate Premiul special „Maria Cioncan”, din partea Fundației Atletis — Boulder Wave, pentru cursa feminină de 1.500 m, dar și tradiționalul de acum Trofeu memorial „Lia Manoliu”, pentru disc feminin, din partea Comitetului Olimpic și Sportiv Român.

De la crearea lor, în 1948, Internaționalele de atletism ale României, la startul întrecerilor de la București, Constanța, Poiana Brașov și Pitești, iar, acum, în premieră de pe splendida arenă clujeană, unul dintre puținele stadioane nou construite din țară în care a fost realizată pistă de atletism, au avut la start nu mai puțin de 22 de campioni olimpici, 34 campioni europeni, 35 de deținători ai recordurilor lumii, nume de referință în sportul olimpic numărul 1. De altfel, la Internaționale au fost stabilite, în timp, 6 recorduri mondiale și 9 europene, numeroase alte performanțe de valoare, competiția românească bucurându-se de un prestigiu bine stabilit în arena atletică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.