Horea Uioreanu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Cluj, afaceriştii Ioan Bene şi Vasile Pogăcean au fost arestaţi preventivede Curtea de Apel Cluj, decizie confirmată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Motivul: ei ar fi pericol public. Majoritatea politicienilor chestionaţi de Gazeta de Cluj consideră că nu ar fi vorba despre un pericol public şi că măsura arestului preventiv ar trebui să fie una extraordinară. Un senator şi un deputat au mărturisit că se vor interesa chiar de o iniţiativă legislativă care să dea o definiţie pericolului public pentru ca cetăţenii să poată fi cercetaţi şi în libertate, fapt stipulat chiar în noul Cod Penal.
Tişe are alte atribuţii
”Problema legată de Horea Uioreanu ţine de justiţie şi nu mă interesează şi nu am să fac un comentariu. De altfel nu am făcut niciun comentariu. În ceea ce priveşte derularea lucrărilor (n.r. întrebat fiind de lucrările de la Aeroportul Internaţional Avram Iancu din Cluj-Napoca) e simplu: ca în orice contract. E o licitaţie şi se derulează toată procedura conform aceluiaşi contract. În cadrul procedurii se spune cum se fac plăţile. Există totul prevăzut în contract. Toate aceste proceduri sunt conform legii şi se ştiu de la început. Nu exista un caz special pentru un contract anume. El mai suportă anumite modificări cu acordul părţilor.
Nu vreau să discut despre un caz special pentru că nu îl cunosc. Nu ştiu ce s-a întâmplat în ultimii doi ani la consiliul judeţean.
Corectitudinea unei măsuri e dată de un judecător. Nu am toate elementele şi nu sunt magistrat, sunt om politic. Trebuie să dăm credit justiţie şi să încurajăm ca toate instituţiile statului să îşi facă treaba. Nu mă pot pronunţa pe un caz concret. În general ştiu ce aţi scris voi, presa. În general nu am comentat situaţiile indiferent despre ce persoană era vorba. Judecătorul e singurul care poate aresta. Nu poţi să îţi dai seama. Nu ştiu ce este în dosarele respective. Părerea mea e că noi, politicienii, ar trebui să ne ocupăm de ale noastre.
Pericolul public e o chestiune pe care o apreciază instanţa din indicii, din probe, din atitudine, din comportamentul persoanei. Există şi în doctrina, dar şi în practica judiciară explicat în ce constă pericolul public. Nu e treaba noastră. Noi politicienii avem alte atribuţii.
Niciodată politicienii nu au toate argumentele, nu au toate motivele să îşi dea cu părerea despre un dosar. Noi ce trebuie să facem e să încurajăm instituţiile să funcţioneze, să încurajăm Consiliul Superior al Magistraturii şi să asigurăm un cadru legal, juridic pentru că instanţele, procurorii, să îşi facă datoria. Asta este treaba politicienilor. Dacă toţi s-ar ocupa de asta ar fi foarte bine. Nu poţi fi şi politician şi procuror. Este problema celor care au această meserie şi noi trebuie să reglăm asta. Asta înseamnă stat de drept, independenţa puterilor în stat. Noi suntem putere legislativă”, a declarat senatorul PDL Alin Tişe.
Nicoară vrea iniţiativă legislativă privind pericolul public
”Şi eu m-am gândit când am văzut că sunt reţinuţi pentru că ar fi pericol public. Nu cred că dânşii sunt pericol public că ies pe strada să te bată. Poate să existe indicii ca să nu altereze probe sau martori. M-am gândit şi eu că ar fi fost poate mai bine să se definească mai exact ce înseamnă pericolul public. Am vorbit cu colegii mei specialişti pentru a vedea cum am putea genera o iniţiativă legislativă care să clarifice aceste noţiuni. Nu ar putea fi pericol public în accepţiunea mea (n.r. Horea Uioreanu, Ioan Bene şi Vasile Pogăcean)”, a declarat senatorul liberal Marius Nicoară.
Parlamentarul european nu comentează
”Nu vreau să comentez acest aspect în spaţiul public dat fiind faptul că sunt nişte sentinţe judecătoreşti date (n.r. dacă crede că cei trei arestaţi preventiv reprezintă pericol public). Nişte hotărâri judecătoreşti date astfel încât orice afirmaţie de a mea ar putea fi interpretată într-un fel sau altul. Instanţele au apreciat fiecare pas în parte. Nu au ce comenta despre acest fapt decât specialiştii în revistele de specialitate. Eu nu mă pot dedubla să spun că vorbesc în calitate de specialist. Chestiunea cu pericolul public e intens disputată. Cât timp există hotărâri judecătoreşti date, politicienii nu ar trebui să se pronunţe. Nu am făcut-o nici când au fost alţii, nu o fac nici acum când este o situaţie de acest gen. Este bine ca politicienii să se abţină în a comenta. Unde sunt 2 jurişti sunt 3 păreri”, a declarat europarlamentarul PDL Daniel Buda.
Itu: Nu sunt un pericol public
“Nu am toate datele, dar părerea mea e că nu sunt un pericol public(n.r. întrebat despre cei trei arestaţi preventiv: Horea Uioreanu, Ioan Bene şi Vasile Pogăcean). Cred că se puteau ancheta în libertate. Justiţia să îşi urmeze metodologia. Nu cred că reprezintă un pericol public. E regretabil ce s-a întâmplat. Punem o anatemă pe administraţia clujeană din nou. Este şi prezumţia de nevinovăţie care trebuie luată în calcul. Sper să nu mai ieşim în evidenţă cu fapte reprobabile pentru că Clujul e o capitala atât culturală, cât şi o capitală a IT-ului şi are o istorie deosebită. Lucrurile bune trebuie să iasă în evidenţă. Faptele sunt regretabile. Cred că ar trebui specificat mult mai clar ce înseamnă pericol public. Putea să nu fie judecaţi în detenţie şi să fie liberi cu anumite oprelişti. Cred că se putea ancheta astfel fără o problemă deosebită.
Comisia juridica, cei care sunt abilitaţi şi care sunt în domeniu trebuie să îşi spună clar părerea. În măsură în care această iniţiativă va fi corectă, sigur că şi eu voi participa la vot(n.r. întrebat de iniţiativa colegului său, senatorul Marius Nicoară). Până când nu o sa analizez şi eu o să îmi fac un punct de vedere . Este o viitoare iniţiativă care trebui dezbătută în cadrul organizat al grupurilor şi comisiilor. Se pot aduce amendamente care să fie constructive pentru cetăţean”, mărturiseşte deputatul social-democrat Cornel Itu.
Laszlo Attila nu îi crede pericol public
”Părerea mea este că o astfel de măsură este ceva excepţional din câte îi cunosc pe Uioreanu şi pe domnul Bene. Din ziar am citit de domnul de la Iclod. Pe cei doi îi cunosc şi nu ştiu ce a determinat instanţele să utilizeze o astfel de măsura. Mai ales în condiţiile în care văd că în conformitate cu noul cod penal sunt şi alte metode utilizate pentru astfel de perioade. Aici mă refer la arestul la domiciliu. Nu ştiu în ce măsura, cel puţin cum îi cunosc eu pe aceşti oameni, eu nu am auzit să nu se fi prezentat în faţa instituţiilor când au fost chemaţi. Vă spun doar de cunoştinţele mele(n.r. Horea Uioreanu şi Ioan Bene).
Îmi este foarte greu să mă exprim şi în calitate de senator. Când aud acest cuvânt de pericol public mă gândesc la unul care îţi dă în cap, la un bolnav psihic. La asta mă gândesc când vorbesc de un pericol public. Dar nu sunt jurist şi îmi cer scuzele de rigoare”, spune senatorul UDMR Laszlo Attila.
Deputatul care aminteşte de măsura de a nu părăsi ţara
”Nu comentez nicio arestare. Fiecare să îşi rezolve problema. Nu sunt comentator politic, sunt politician. Nu comentez nici ca avocat pentru că sunt şi politician. Când nu voi mai fi politician…
Din acest punct de vere(n.r. al arestului preventiv) noul cod penal nu este un pas în faţă în ceea ce priveşte legislaţia penală. Arestarea preventivă ar trebui să fie o măsura excepţională şi nu o măsura uzuală. Asta e instituţia arestării preventive în toată Europa şi mai ales în Franţa care se aplică aproximativ aceleaşi instituţii având sisteme similare cu cele din România. Măsura de a nu părăsi localitatea şi ţara este o măsură îndestulătoare pentru o anumită situaţie”, spune deputatul UDMR Mate Andras Levente.
Gurzău nu comentează dar comentează
Deputatul Adrian Gurzău, afiliat PMP, spune că nu comentează deciziile instanţei, dar că populaţia aşteaptă picanterii din dosare. El a pus deja un verdict de vinovat asupra lui Horea Uioreanu, deşi nu s-a judecat decât arestarea preventivă a acestuia. Gurzău spune că Horea Uioreanu a făcut chestiuni mult mai grave decât Sorin Apostu, deşi în niciunul dintre cazuri nu s-a pronunţat o sentinţă irevocabilă.
”Îmi dau seama că Uioreanu e persoană publică, pe domnul Pogăcean nu îl cunosc, pe domnul Bene l-am întâlnit, dar nu am avut un fel de relaţie apropiată cu niciunul dintre ei. Dacă mă întrebaţi despre o chestiune de genul acesta(n.r. dacă cei trei sunt pericol public) e ca şi cum m-aş pune în situaţia să comentez una dintre deciziile luate de instanţă. Judecătorul a dat o decizie pentru reţinerea lor. E foarte greu pentru că nefiind de specialitate, nefiind avocat în cauză e foarte greu să te pronunţi. Cert este că pentru judeţul Cluj şi pentru oraşul Cluj-Napoca este o pată de ruşine. Clujul e iarăşi arătat cu degetul şi oamenii din Bucureşti îmi spun că nu suntem cu nimic mai buni ca ei, chiar mai josnici. Am primit reproşuri zilele acestea de persoane care nu au nicio treabă cu viaţa publică, ci sunt doar spectatori. Arată un grad preocupat al românilor de a se informa pe cazul acesta. Vor cât mai multe amănunte şi cât mai multe picanterii.
Este un lucru care s-a decredibilizat, ceea ce înseamnă că s-a creat o idee că toate licitaţiile sunt pentru anumite persoane. Nu poate concura cine vrea că se stabileşte dinainte. Contabilitatea şpăgii a devenit proverbială. Uioreanu a acţionat ca un cămătar. E o chestiune care duce în derizoriu. Ne descalifică şi avem pierderi colaterale foarte mari. Nici un lider politic local nu este interesat să condamne sau să găsească o chestiune. Cred că pot să meargă cu aceeaşi schemă, aceeaşi oameni, care sa reprezintă interesele de grup. Vorbim de nişte interese transpartinice, nu vorbim de o chestiune punctuală. E o chestie mult mai completă şi afaceri de zeci de milioane de euro. Justiţia să îşi facă datoria şi presa să relateze cât mai multe informaţii pentru că dacă vom fi informaţi vom reuşi să vedem de fapt cine ne conduce pe noi.
Pe orice dosar judecătorul este suveran şi orice am zice ar putea fi doar interpretat. Dacă judecătorul a decis că pot deveni un pericol, probabil că a avut mai multe elemente. Unul dintre elementele necesare arestării preventive e că pot influenţa actul de justiţie sau există elemente că poate influenţa. Acest lucru nimeni nu poate să îl nege. Indiferent că “uioreni”, alţii şi alţii au făcut câte au făcut rămâne un gol foarte mare al investiţiei în Cluj. Dacă românii şi-au permis să pună în funcţie oameni care au confundat tarlaua personală cu instituţia publică şi cu seninătate să recunoască că sunt bani pentru partid. Trebuie văzut inclusiv finanţarea acestor partide cum s-a făcut. Si nu doar la aceste alegeri. Vreau să întreb în campania din 2012 unde a candidat soţia dânsului(n.r. Elena Uioreanu, deputat, care între timp a divorţat de Horea Uioreanu) de unde au avut bani. Cum poţi tu ca om politic care nu eşti conectat la asemenea reţele să te lupţi cu baronii locali? Care e diferenţa dintre baronul Uioreanu şi alţi baroni? Cu ce e mai bun Uioreanu decât Mazăre sau alţii?
Asta este marea problema pentru noi. Ţin minte cât de vocal era Uioreanu şi cum ameninţa şi urla după Apostu. Ceea ce a făcut el au fost chestiuni mai grave “ ,a declarat Adrian Gurzău, deputat afiliat PMP.