Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai dă startul, în perioada 17-31 iulie 2014 la Cluj-Napoca, celei de-a șaptea ediții a proiectul „Junior Summer University”. Scopul proiectului este informarea elevilor clasei a XI-a cu privire la oferta educațională a Universității Babeș-Bolyai și asistarea lor in alegerea conștientă a unei viitoare facultăți și specializări.

Proiectul se adresează unui număr de 230 de elevi care au absolvit în acest an clasa a XI-a în România și care încă nu au o idee clară asupra domeniului în care își doresc să profeseze.

Ideea proiectului „Junior Summer University” vine în contextul creșterii ratei abandonului școlar, cauzat de alegerea unei facultăți în necunoștință de cauză. În fiecare an, tot mai mulți tineri se lovesc de problema incompatibilității aptitudinilor lor cu cele cerute de domeniul vizat, ceea ce îi determină să renunțe la studii.

Timp de 14 zile, elevii vor fi cazați în Campusul Hașdeu, vor participa la cursurile facultății pe care au ales-o în prealabil, iar la final, vor fi evaluați în cadrul unei sesiuni.

Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai (OSUBB) a fost înființată în data de 24 martie 1997, ca organizație non-guvernamentală, constituită la nivel de Universitate, în scopul reprezentării drepturilor și intereselor tuturor studenților din UBB. OSUBB este o organizație non-profit, independentă financiar de alte organisme și care își finanțează proiectele prin contribuția directă a partenerilor și a sponsorilor.

OSUBB este singura organizație din Universitate care are contact cu studenții din toate facultățile din UBB, atât prin deschiderea oferită de accesul necondiționat în facultățile din UBB,

1 COMENTARIU

  1. Rusu Claudia , cu domiciliul în mun. Iași, str. Ciurchi, nr. 121 A , Bl. H1, sc. B, et. 6, ap. 2

    Buna ziua. Sunt părintele unei eleve de clasa a XI-a de la Liceul Mihai Eminescu din mun. Iași. Am auzit de existenta acesteia organizatii cu mult timp în urma, de la fiica mea, care și-a dorit foarte mult să participe la cursurile de vara din cadrul universității dumneavoastră. Din nefericire pentru ea, dosarul nu i-a fost admis. Nu cunoaștem motivul, însă acest lucru contează mai puțin.
    Ca părinte care își iubește enorm copilul și care se preocupă de viitorul acestuia, m-am întristat când rezultatul primit din partea dumneavoastră a fost unul de negație. Mai alers că în acea perioadă, 17- 31. 07.2017, este și ziua fiicei mele, care împlinește 18 ani. I-am promis că de ziua ei îi fac cadou această iesire în frumosul oraș Cluj și în binecunoscuta dumneavoastră universitate, știind că își dorește acest lucru de mult timp. Recunosc că familia mea nu a reușit până în prezent să viziteze orașul Cluj, însă am fost de acord ca fiica noastră să aibă această posibilitate.
    Vin pe această cale să vă rog, dacă este posibil, în eventualitatea în care un elev, din varii motive, ar renunța la acest proiect, să o aveți în vedere și pe fiica mea la înlocuirea persoanei renunțătoare. Ne-ați face o imensă bucurie atât nouă părinților, cât și fiicei noastre.
    În speranța că șansa va fi totuși și de partea noastră, vă mulțumesc , măcar pentru îngăduința de a citi acest mesaj.
    PS . Numele fiicei mele este Rusu Ioana _ Raluca, născută la data de 22.07.1999 în mun. Iași, și este elevă la Liceul Mihai Eminescu din Mun. Iași. sectia filologie biling engleză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.