În parkingul construit de primăria Cluj-Napoca în spatele Bibliotecii Centrale Universitare există un singur loc de parcare rezervat, pe numele domnului Damian Mircea. Acesta a câştigat în instanță dreptul de a beneficia de un loc de parcare la prețul unui loc de parcare de cartier. De asemenea, o nouă cerere așteaptă rezolvarea prin birourile primărie, care însă nu o va rezolva decât dacă va fi pusă, ca prima dată, la plată.

 

Așa cum vă prezentam în numărul trecut al Gazetei de Cluj, în 2005, Primăria Cluj-Napoca a hotărât să construiască un parking în curtea vechii Școli de Coregrafie situată în spatele Bibliotecii Centrale Universitare (BCU) ”Lucian Blaga”. Primăria deținea terenul pe care urma să fie edificată construcția, dar nu deținea căile de acces dinspre strada Clinicilor. Pentru a ajunge la parking, primăria avea nevoie de o parcelă de teren care aparținea BCU și de curtea imobilului de pe strada Petru Maior nr. 6-8. Primăria și-a apropriat, fără mustrări de conștiință, parcela bibliotecii, a luat în primire curtea imobilului de pe Petru Maior nr. 6-8, care îi aparținea de drept ca urmare a modului de aplicare a legii 112/1995, legea care permitea desfacerea amprentei clădirii de terenul din jur, și a demolat gardul ce împrejmuia curtea respectivă.

 

Povestea gardului v-am spus-o în numărul trecut al ziarului, așa încât revenim la curtea imobilului. Cum primăria și-a luat în primire terenul, demolând garajele locatarilor de pe strada Petru Maior, aceștia nu au mai avut loc pentru a-și parca mașinile. În regulamentul de închiriere a terenului pentru parcări, garaje sau copertine aflate pe domeniul public sau privat al municipiului Cluj-Napoca, aprobat prin Hotărârea  Consiliului Local nr. 238/2010, la capitolul 1 art. 1. se arată că ”locurile de parcare vacante din parcările publice construite de către stat vor fi atribuite pe bază de abonament, cu prioritate persoanelor fizice care au domiciliul stabil în apropriere (imobilele adiacente parcajului) și care au în proprietate un autoturism cu inspecția tehnică în perioada de valabilitate și nu mai dețin alt loc de parcare sau garaj”. Art. 3 al aceluiași regulament prevede că ”Abonamentele vor fi emise pe baza referatului aprobat de către primar, care cuprinde solicitanții în ordinea numărului de înregistrare a cererilor”. Regulamentul a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 25 din 26 ianuarie 2010. De asemenea, conform Hotărârii 473 din 20 decembrie 2011 a Consiliului Local, tariful pentru ocuparea unui loc în parkingurile situate în cartiere este de 110 lei/an, pentru persoanele fizice riverane.

 

Ca urmare a faptului că primăria a revendicat curtea imobilului de pe strada Petru Maior nr. 6-8, locatarii acestui bloc au rămas fără loc de parcare, așa încât, Mircea Damian,  cu hotărârile de consiliu amintite în mână a făcut primăriei o cerere pentru un loc de parcare în parkingul proaspăt construit. El solicita închirierea unui loc de parcare în condiții similare cu cele ale parkingului din Mănăștur, cel de pe strada Primăverii. El a arătat că zona în care locuiește, strada Petru Maior face parte din cartierul Central al Clujului, așa cum se arată în planul de urbanism al orașului, iar  în regulamentul de exploatare a parkingurilor din cartierele municipiului Cluj-Napoca se precizează că ”prioritate în alocarea unui loc de parcare vor avea persoanele fizice și juridice care au deținut parcări cu abonament, parcări garaje”, adică exact celor aflați în situația lui Mircea Damian.  Primăria clujeană refuză să îi dea un loc de parcare, așa că se ajunge în instanță, unde prin sentința civilă nr. 3527/R/2013, definitivă și irevocabilă, Mircea Damian primește dreptul incontestabil de a închiria, exact în condițiile consiliului local, un loc de parcare în parkingul de lângă BCU.

 

”Năzdrăvăniile” păguboase ale subordonaților lui Boc

În dulcele stil mioritic, deși sentința e irevocabilă și definitivă, primăria clujeană refuză să pună în aplicare sentința, informând cu încăpățânare solicitantul că poate acorda loc de parcare doar cu 210 lei/lună. Ca urmare, lui Damian nu îi rămâne decât să ceara unui executor judecătoresc să silească primăria să pună în aplicare sentința. Așa încât, primăria sfârșește, plătind încăpățânarea cu 60.000 de lei – din banii noștri, pentru că niciun funcționar public nu va fi tras la răspundere – prin a acorda domnului Damian locul de parcare solicitat în condițiile prevăzute la art. 1 din HCL 238/2010.

 

Ulterior, Ciprian Oltean, vecin cu Mircea Damian, a solicitat și el primăriei un loc de parcare în același parking, în aceleași condiții. Bineînțeles, în încăpățânarea ei tâmpă, primăria refuză, deși există un precedent clar, câştigat irevocabil în instanță.

 

”Singura modalitate de plată pentru o perioadă de staționare mai mare de o zi în parkingul Moților este abonamentul la tariful de 210 lei/oră…Taxa de parcare și modul de exploatare a parkingului Moților sunt diferite față de cele ale parkingurilor din cartierele municipiului Cluj-Napoca”, se arată în răspunsul semnat de directorul serviciului public pentru administrarea parcărilor, Florin Bugnar, și de către șeful serviciului, Lavinia Postolache. ”HCL 238/2010 reglementează modul de exploatare a parkingurilor din cartierele municipiului Cluj-Napoca situate pe domeniul public”, o țin una și bună, în același răspuns, angajații primăriei, ceea ce dovedește că ei nu cunosc faptul că în planul urbanistic local este definit și delimitat, printre cartierele Clujului, și Cartierul Central, din care face parte și strada Petru Maior. Așa cum poate vă așteptați, scenariul se va derula, din acest punct la indigo:  domnul Oltean va câștiga și el abia în instanță dreptul de a deține un loc cu abonament  la tarif de riveran în parcarea Moților, loc pe care primăria nu i-l va acorda până când nu va fi obligată prin executare silită.

2 COMENTARII

  1. Legea bunului plac…aplicata pe banii nostri.Contribuabilul va plati din nou cheltuielile de executare silita intrucat cineva il ia in brate pe ”nu vreau…!”
    Asteptam un punct de vedere si din partea Primariei Cluj-Napoca.
    Poate ni se explica de ce confunda angajatii primariei curtea gradinitei cu o institutie publica,la urma urmei si salariile lor provin din taxele si impozitele noastre.

  2. Se pare ca la Cluj avem cel putin doua legislatii?!… una romaneasca si alta… „primareasca” (sic!). Si tot asa se pare ca, cea „primareasca” o ia mereu peste bot! (boc). Ce ne facem insa cu cheltuielile aferente? Pana cand vom suporta sa ne fie trecute pe „nota” noastra „de plata”? Cand, in sfarsit, cei cu adevarat vinovati vor plati? Bravo, dl Demian!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.