Nevasta lui Remus Lăpușan, liderul PSD Cluj-Napoca, Maria Emanuela Lăpușan, și-a făcut lucrarea de disertație cu Cristina Ciumaș. Fostul candidat la funcția de rector face parte din gașca de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) alături de Irimie Emil Popa, consilier local PSD și angajat de Remus Lăpușan la Uniqua. Între timp, Remus Lăpușan și-a depus o nouă declarație de avere în care își ascunde veniturile de la compania la care lucrează.

 

Ciudățenii în familia Lăpușan. Declarația de avere nu a fost completată nici de această dată cum scrie la carte. Nici în acest an Remus Lăpușan nu și-a trecut averea pe declarația de avere.

UPDATE: Remus Lapusan a transmis ulterior o informare legata de aceasta tema. Gazeta de Cluj va va prezenta noi dovezi care arata ipocrizia lui Lapusan pe care v-o redam in continuare in integralitatea ei:

„Informația prezentată de dumneavoastră în privința subsemnatului este una incorectă. Este regretabil să comentezi greșit și malițios viața privată a unui om politic, în absența vreunei probe” Remus Lăpușan.

 

Asociat cu fiica de ministră

Remus Lăpușan a văzut-o pe Aurelia Cristea ca pe o femeie de viitor și din acest motiv s-a asociat cu fiica ei încă din 2004 în cadrul societății CMB Tour. Firma este în lichidare momentan și nu a mai declarat activitate din 2006. Remus Lăpușan mai este asociat și în firma Agro Plus, alături de Remus Gabriel Lăpușan, fratele lui și de Maria Lăpușan. Societatea a avut o cifră de afaceri de jumătate de milion de lei și un profit de 145.093 de lei. Firma are ca obiect de activitate creșterea bovinelor de lapte. Remus Lăpușan a împrumutat firmei respective 300.000 de lei.

 

Episodul LEJEA

Remus Lăpușan a fost implicat tangențial în scandalul Sorin Apostu, dar a scăpat ca prin urechile acului. Un episod amuzant s-a petrecut în fața instanței de judecată, unde Remus Lăpușan a spus că face numai ce spune legea. Faptul că el a votat bugetul Primăriei Cluj-Napoca, iar din buget au ajuns bani la firma unde lucrează Remus Lăpușan, asta îi partea a doua. Faptul că procurorii au închis ochii în acea chestiune ridică semne de întrebare neelucidate nici după trei ani.

 

Judecător: Cine aprobă cazurile speciale?

Remus Lapuşan: Lejea. Noi nu facem decât ce spune lejea.

Judecător: Nu vă impută nimeni nimic. Vrem doar să vedem care e situaţia.

Remus Lăpuşan: Nu cunosc condiţiile speciale care au fost acordate RATUC.

 

Elevul lui Lăpușan, Jerremy

Unul dintre cei mai cunoscuți ”elevi” în șmecherie ai lui Remus Lăpușan este consilierul local Irimie Emil Popa (PSD). El este unul dintre capii proiectelor europene de la FSEGA, iar colegii săi Cristina Ciumaș, Răzvan Nistor și Dumitru Matiș se bagă reciproc în proiecte pe fonduri europene. Cel puțin s-au băgat până când s-a putut.

Remus Lăpușan l-a băgat și pe Irimie Emil Popa în poziția de candidat pentru deputăție în 2012. A fost singurul candidat la deputăție la USL din Cluj-Napoca care nu a ajuns în Parlamentul României.

Consilierul local PSD şi conferenţiarul de la Facultatea de Studii Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA), Irimie Emil Popa, este suspect de un nou conflict de interese în marea ”Famiglie” de la Economice. A scăpat ca prin urechile acului să fie exclus din consiliul local în urma unei scutiri semnate de către colegul său Răzvan Mustaţă, mâna dreaptă a decanului Dumitru Matiş. Legătura bolnăvicioasă dintre Irimie Emil Popa şi Răzvan Mustaţă este chiar nevasta celui de-al doilea, Carmen Bonaci, pe care social-democratul a “sprijinit-o” în cadrul comisiei doctorale. Mai precis, Popa a făcut parte din comisia doctorală a soţiei lui Răzvan Mustaţă.

Irimie Emil Popa, cunoscut ca „Jeremy”, scapă de toate problemele la limită, arătam într-un articol anterior. A scăpat de prima incompatibilitate cu propria asociată prin intermediul unei “fiţuici” pe care colegii lui au trimis-o conducerii universităţii. Nici nu vrem să ne gândim cât de uşor a reuşit Jeremy să scape de acea problemă a sa având în vedere prietenia pe care o are în rândul colegilor săi pe care i-a “introdus” în cadrul proiectelor pe fonduri europene sau cărora le-a fost în comisia doctorală.

Legătura dintre toţi oamenii de la Facultatea de Studii Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) pare să fie una “de sânge.” Dacă nu de sânge, una de familie. Soţul şi soţia scriu articole împreună, iar decanul îi acompaniază ca un mare dirijor. În toate proiectele trebuie să fie băgat Dumitru Matiş, care pare să îl succeadă la grandomanie pe fostul rector Andrei Marga. De exemplu titlul “Strategies in optimizind the output of financial reporting: project for a national perspective” este semnat de către Dumitru Matiş, Carmen Giorgiana Bonaci, Răzvan V. Mustaţă.

 

Crescută de propriul soţ

Carmen Bonaci pare să fie genul de femeie care a crescut în umbra propriului soţ. Au scris numeroase articole împreună şi a înaintat rapid în ”straiele” universitare. Articolele au început să fie semnate de cei doi înainte de căsătorie, care a avut loc în anul 2011. Din 2010 au început să împartă şi colegialitatea în cadrul proiectelor pe fonduri europene, respectiv proiectul POSDRU/89/1.5/s/59184, unde instituţia care derulează proiectul este Academia de Studii Economice. De asemenea, alt membru al acestui proiect este şi decanul Dumitru Matiş. Carmen a fost în perioada 2009-2011 asistent, în perioada 2011-martie 2013 a fost lector, iar de mai puţin de o lună a devenit şi conferenţiar. Când ai familia mare, dragostea e şi mai mare…

Cristina Ciumas mai mic

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.