„În politică totul este relativ"
– Cum a ajuns doamna Ionela Bruchental Pop deputat în Parlamentul României?
– Am ajuns, aşa cum e normal să ajungă un om care se implică politic, prin poziţia pe care am ocupat-o pe lista de candidaţi ai Alianţei D.A. şi prin votul obţinut la nivelul judeţului Bihor. Sunt convinsă că acest lucru îl ştiaţi, mă gândesc că întrebarea se referă la cum am ajuns pe acel loc eligibil.
– Până la urmă, cum aţi ajuns în locul lui Octavian Bot?
– Mi-am depus candidatura ca şi toţi ceilalţi candidaţi, în faţa Biroului Permanent Judeţean al PD. Iniţial, locul meu era al patrulea pe lista Alianţei şi locul trei pe lista partidului. A fost un rezultat care pe mine m-a mulţumit. Am fost singura femeie. Modul cum au evoluat evenimentele ulterior a fost independent de voinţa mea sau de orice altă implicare a mea.
– Se spune că aţi fi protejata domnului ministru Vasile Blaga, este adevărat?
– Cine afirmă acest lucru înseamnă că nu mă cunoaşte nici pe mine, şi nici pe domnul Vasile Blaga. Ar fi ruşinos şi sub demnitatea mea să fac uz de relaţia mea, pe care o am cu dânsul, pentru a obţine avantaje sau poziţii politice. Este un subiect pe care niciodată nu l-am abordat cu domnul Vasile Blaga.
– Precizaţi care este situaţia soţului dumneavoastră.
– Eu zic că cel mai bine este să lăsăm instanţa să se pronunţe. Aşa este cel mai corect, iar în astfel de situaţii, eu, în calitate de soţie, să susţin nevinovăţia soţului meu, sau să înşir o poveste mult prea lungă despre dedesubturile acestui caz, nu mi se pare potrivit. Aceiaşi atitudine o aştept şi din partea altor persoane, inclusiv din partea presei şi anume să lăsăm instanţa să se pronunţe. Ceea ce decide instanţa, la urma urmei, este adevărul pe care îl vom accepta, indiferent de rezultat.
– Poziţia dumneavoastră în PD Bihor este una solidă? La probabilele alegeri anticipate vă vedeţi, în continuare, pe un loc eligibil pe listă?
– În politică totul este relativ. Eu mă simt pe o poziţie solidă în PD Bihor, gândindu-mă la relaţiile pe care le am cu membrii acestui partid. Oameni cu care întotdeauna am avut o colaborare foarte bună, alături de care am alergat în campania electorală şi pe care i-am simţit alături de mine, iar eu am fost alături de ei. De aici provine sentimentul unei poziţii solide în Partidul Democrat. Dacă vorbim de alegeri anticipate, fără să ne ascundem după deget, ţine şi de capacitatea de a-ţi face lobby. Un atu al meu ar fi modul în care eu îmi desfăşor munca de deputat şi dacă o voi face bine colegii mei vor aprecia acest lucru.
– La viitoarele alegeri din PD Bihor, veţi candida la o funcţie de conducere în filială? Poate chiar la şefia filialei?
– Mulţumesc pentru sugestie. Eu îmi cunosc limitele, sau, cel puţin, cred acest lucru. Pentru o astfel de poziţie, simt că ar fi cam devreme. Nu se ştie niciodată ce ne aduce viitorul, dar pentru funcţia de vicepreşedinte îmi voi depune candidatura. Asta depinde şi de viitoarea structură de conducere a partidului, care probabil va suferi modificări. În data de 7 mai, la Bucureşti, vom avea Conferinţa Naţională în care se va decide noua structură de conducere a partidului.
– Cum vedeţi conlucrarea parlamentarilor bihoreni pe probleme ce ţin de ansamblul judeţului: Suplacul de Barcău, drumurile judeţene?
– Privind problema de la Suplacul de Barcău, nu cred că este parlamentar de Bihor care să nu fi făcut demersurile necesare pentru rezolvarea situaţiei. Aş fi nedreaptă dacă nu l-aş menţiona pe deputatul minorităţilor slovacă şi cehă, Adrian Merka, care se preocupă foarte mult de această temă. Dacă e să ne referim la starea drumurilor din Bihor este o problemă despre care am vorbit şi în campania electorală. Nu am uitat de această problemă, vă mai solicit un pic de răbdare, pentru că, în acest sens, chiar am nişte proiecte pe care am de gând să le duc la bun sfârşit.
– Precizaţi trei proiecte care ţin de dezvoltarea judeţului, pe care le veţi promova în mandatul dumneavoastră de patru ani.
– În momentul în care eu le fac publice înainte ca ele să se petreacă eu, ca şi parlamentar, sunt pusă într-o poziţie mai delicată. Am să fac o concesie şi am să vă dau un exemplu, este vorba de drumul Oradea — Deva, care ştiţi că este într-o stare deplorabilă şi pentru această problemă am început nişte demersuri. Alături de mine va fi şi Prefectura Judeţului Bihor, domnul subprefect Traian Abrudan, inclusiv persoane din Ministerul Transporturilor.
– Doamnă deputat, mai aveţi viaţă privată?
– Este o întrebare foarte bună. Nu vreau să par că mă plâng, nu vreau să pară că exagerez, dar viaţa privată în acest moment este aproape inexistentă. Duminica la prânz mă urc în maşină şi mă duc la Bucureşti, joi după-amiază mă urc în maşină şi vin la Oradea. Nu folosesc avionul. Am o problemă cu avionul, din cauza asta trebuie să fac un efort suplimentar. Vineri şi sâmbătă îmi desfăşor activitatea aici, în Bihor, la cabinetele parlamentare. Încerc, împreună cu consilierii mei, să avem ieşiri cât mai dese în localităţile din judeţ. Mai rămâne duminica, până la prânz, când mă pregătesc pentru a pleca iar la Bucureşti. Este un program greu, dar obişnuinţa este a doua natură a omului, , iar dacă am intrat în horă trebuie să joc şi să joc bine.
A consemnat Daniel Meze

Care este activitatea în teritoriu a deputatului Ionela Pop Bruchental? Cum se desfăşoară audienţele parlamentare? Care sunt problemele oamenilor care vin în audienţe? Cum sunt ajutaţi aceşti oameni? Ce rol joacă consilierii parlamentari?
Activitatea în teritoriu a deputatului Ionela Pop Bruchental se împarte între cabinetele parlamentare de la Oradea, ªtei şi Marghita. În curs de inaugurare este un cabinet de la Tinca. Pe lângă audienţele care se ţin vineri şi sâmbătă, deputatul are programat, la fiecare sfârşit de săptămână, „o baie de mulţime”, într-una dintre localităţile judeţului, unde încearcă să ia pulsul problemelor locale.
După cele declarate de deputatul PD, principalele probleme cu care vin oameni în audienţe sunt legate de împroprietăriri de terenuri. Problema proprietăţii este una acută în România. Altă problemă este cea a justiţiei, care funcţionează greoi, deseori soluţiile date de instanţă nu sunt aplicabile sau, în alte cazuri, nu sunt aplicate. În fiecare săptămână, deputatul adresează un teanc de memorii ministerelor Justiţiei, Administraţiei şi Internelor, dar şi CSM-ului. Problemele sociale sunt la ordinea zilei. La audienţe vin oameni cu condiţii materiale precare.
Agitaţie mare la cabinetul parlamentar înainte ca doamna deputat să sosească. Oamenii, care vin la audienţe, aşteaptă cu nerăbdare să sosească parlamentarul. Nerăbdător este domnul Paşca Gheorghe, veteran de război, care vine în audienţă pentru a i se rezolva o problemă mai veche, pe care o are cu un hectar de pământ. Paşca Gheorghe este beneficiarul unui hectar de pământ, conform Legii 44/1994, prin care se prevede împroprietărirea veteranilor de război decoraţi cu un hectar de pământ arabil. Este din Hidişelul de Sus şi îl acuză de rea credinţă pe primarul Bucurean Petru, care „face ce vrea şi nu-ţi dă nici un răspuns la problemele pe care le ai”; totodată, veteranul de război crede că „la Hidişel este mare mafie, primarul nu vrea să îmi dea pământul care mi se cuvine… Primarul pesedist este om avut, pe el nu îl interesează problemele mele, el are case, blocuri, se zice că are şi farmacie”.
Răspunsul deputatului nu se lasă aşteptat. Cabinetul parlamentar a făcut o adresă oficială Prefecturii, prin care se solicită rezolvarea acestei probleme. Totuşi, problema e mai complexă, domnului Paşca se pare că i s-a pus la dispoziţie un teren, dar el ar fi vrut să primească despăgubirea în bani. În final, domnul Paşca acceptă să fie împroprietărit, „dar nu cu un lot undeva departe… este destul pământ în Hidişel” — spune veteranul.
Următorul „caz” pe ordinea de zi îi pune faţă în faţă pe primarul Dumitru Dacin, din Copăcel, şi Cioară Floare, prezenţi amândoi la această audienţă. Disputa dintre cei doi se desfăşoară chiar în cabinetul parlamentar. Mărul discordiei este tot pământul. Terenul în cauză este revendicat de Cioară Floare, care beneficiază de o hotărâre a instanţei prin care trebuia împroprietărită. Primarul susţine că are dosarul de împroprietărire în cauză, realizat de către inginerul din comună. Cioară Floare susţine că primarul nu are bunăvoinţa să îi acorde pământul. Pentru a-şi face o opinie imparţială despre această problemă, deputatul îl contactează telefonic pe inginerul agronom din comună, care îi explică cazul. Se pare că problema este complicată, pentru că hotărârea instanţei de judecată nu poate fi pusă în aplicare, datorită particularităţilor zonei.
O altă situaţie este cea a lui Lazăr Laurenţiu. Acesta, în iniţiativa sa de a organiza un congres internaţional al Societăţii Naţionale de Scleroză Multiplă din România, a întâmpinat probleme în a închiria o sală a Casei Poporului din Bucureşti. Soluţia la această problemă este mai simplă. Un telefon dat de un deputat poate să rezolve multe lucruri, care unui om obişnuit îi sunt, deseori, refuzate.
Pe planul de lucru a mai existat inaugurarea cabinetului parlamentar de la Tinca, dar inaugurarea a fost amânată.
Un rol important în organizarea audienţelor îl joacă şi consilierii deputatului, Aurelia Bogdan şi Cosmin Sabău, care preiau, pe parcursul săptămânii, problemele oamenilor şi îi programează la audienţe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.