Primarul municipiului Dej, Morar Costan, a fost chemat săptămâna trecută la audieri pentru nerespectarea hotărârilor definitive şi irevocabile ale instanţei, conform unor surse din mediul judiciar. Traian Mureşan a câştigat de aproape un an jumătate procesul cu Primăria Dej şi dreptul de a fi repus consilier local, iar Morar Costan şi Consiliul Local nu votează pentru punerea în aplicare a unor hotărâri judecătoreşti. Conform surselor noastre, ancheta poliţiştilor dejeni urmează să fie închisă înainte să înceapă propriu zis. De altfel, Traian Mureşan a mai câştigat încă un proces pe civil cu toţi consilierii locali.
Costan recunoaşte vizita la IPJ
Primarul din municipiul Dej, Morar Costan (PSD), a fost săptămâna trecută la audieri la Poliţia din Dej. El nu a vrut să facă declaraţii prin telefon pe această temă, ci doar să trimită un mail. Ne-a confirmat în schimb că a fost la audieri alături de toţi colegii lui. El a spus că a explicat o dată de ce nu pune în aplicare acea sentinţă definitivă şi irevocabilă. Cu toate că a fost informat de reporterii Gazeta de Cluj că sentinţele definitive şi irevocabile nu se explică, ci se pun în aplicare, aceştia au refuzat în mod repetat punerea în aplicarea a sentinţei care cerea ca Traian Mureşan să fie numit din nou în funcţia de consilier local.
În ceea ce priveşte cealaltă pierdere pe care a survenit-o primarul municipiului Dej, precum şi consilierii locali, acesta a spus că va face recurs. Avocatul, atât al primarului, cât şi al consilierilor locali, este nimeni altul decât decanul baroului Cluj, Mircea Pop.
Pierzătorii de serviciu
“Respinge excepţiile tardivităţii acţiunii şi a prescripţiei dreptului la acţiune. Admite în parte cererea de chemare în judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17.07.2014”, arată sentinţa Tribunalului Cluj. Calitate de pârât în cadrul acestui dosar a fost pentru municipiul Dej, Consiliul Local Dej, primarul municipiului Dej, Marcel Trîmbiţaş, Dan Bonta, Axinte Bob, Viorel Federiga, Teodora Muncelean, Izidor Hategan, Vasile Călin Rusu, Nelu Anca, Nicolae Lazăr, Aurelian Mureşan şi Viorel Federiga.
Hotărârile definitive şi irevocabile nu se respectă
Consiliul Local Dej și primarul municipiului, Morar Costan (PSD), nu respectă hotărârile definitive și irevocabile ale Justiției. Cu toate că magistratul Anamaria Gabriela Călugăr de la Tribunalul Cluj a hotărât pe 10 decembrie 2012 că mandatul unui consilier local al municipiului Dej, Traian Mureșan, trebuie validat, consiliul local nu a respectat hotărârile instanței. Social-democrații dejeni se afundă în scuze, fără să uite că decizia irevocabilă a unei instanțe trebuie doar respectată, arătam anterior. Ne mirăm cum de organele abilitate ale statului, respectiv procurorii, nu au demarat cercetările în acest caz având în vedere că fapta frizează penalul.
Ce spune instanţa
“Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Mureșan Traian, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al municipiului Dej, cu sediul în Dej, str 1 Mai, nr 2, județul Cluj, astfel cum a fost precizată. Anulează în parte Hotărârea Consiliului Local al municipiului Dej nr. 54/29.06.2012, în ceea ce privește invalidarea mandatului de consilier local al reclamantului. Obligă pârâtul la emiterea unei hotărâri de validare a mandatului de consilier al reclamantului Mureșan Traian. Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 4,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință public din data de 10 decembrie 2012″, arată magistratul Anamaria Gabriela Călugăr de la Curtea de Apel Cluj.
Primarul se scuză
Primarul Dejului, pesedistul Costan Morar, se gândeşte că dacă a reuşit să îşi pună fiul şef de cabinet la Instituţia Prefectului Judeţului Cluj poate face el însuşi legea după bunu-i plac. Astfel, el recunoaşte că după doar 1 an de la primirea sentinţei a supus-o la vot în consiliul local.
“În 29 iunie când a fost validat Consiliul Local, domnul Mureşan nu a fost validat. În ianuarie 2013 a fost comunicată sentinţa prin care ni se cerea să îl repunem în funcţie. Partidul trebuia să vină cu o adresă că îi retrage sprijinul. Eu chiar când s-a votat consiliul local mi-am exprimat poziţia că aş vrea să îl voteze pe consilierul local Traian Mureşan dacă tot a fost pe listă. Nu m-au ascultat. Nu mă simt vinovat. Am făcut încercările normale, fireşti, de a restabili ordinea. Am pus pe ordinea de zi în urma cu 3 luni de zile sentinţa instanţei şi nu s-a aprobat în consiliul local. Cel care era de la PNG al doilea pe listă nu şi-a dat demisia. Am pus proiectul pe ordinea de zi. I-am pus să se pună de acord să cedeze unul pentru a-l putea pune pe Traian Mureşan. Ca să ocupi un post trebuie să fie liber. Eu chiar am discutat cu consilierul local respectiv. Am zis că haide să găsim o soluţie. Eu doresc oricând să revină în consiliul local că are dreptul să revină. E o chestie de acord ca în iunie va face pasul înapoi să revină domnul Mureşan”, a declarat primarul Dejului, Morar Costan.
Primarul e omul micilor intelegeri cu mari efecte. Pacifist convins, nu aplica amenzi la incalcarea: regimului constructiilor, circulatiei rutiere, curateniei in oras, incalcarii proprietatii publice, administrarii drumurilor, etc, etc. ca de altfel nu respecta legea nici in institutia patronata efectiv ca bun propriu.