Directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Cluj, Dan Tămaș, a fost chemat de vicepreședintele cu atribuții de președinte al Consiliului Județean Mihai Seplecan să dea seama pentru dezvăluirile din ultimele zile, publicate de Ziar de Cluj, care arată cum își bătea joc de copiii din centrele instituției și cum profita de poziția sa de conducere. Acesta, în schimb, nu a dat niciun semn de viață, motiv pentru care este invitat să demisioneze.

”Am avut multe probleme ale Consiliului Județean în vizor în puținele zile de când sunt în funcție, dar am promis că voi face și o analiză a directorilor instituțiilor din subordine. Vom chema o comisie socială pentru a analiza situația domnului Tămaș. Eu sunt de părere că toată lumea merită o șansă, de aceea i-am dat ocazia să iasă în public și să aducă dovezi dacă ceea ce am aflat este fals. Și tăcerea e un răspuns. După ce se va pronunța comisia socială, dacă decizia este în defavoarea sa, vom chema o comisie de disciplină și probabil că va fi demis din funcție. Sper că va da dovadă de bărbăție să își dea singur demisia”, a declarat Mihai Seplecan.

Acesta a condamnat faptele de care este acuzat subordonatul său: ”Dacă e adevărat, să îi fie rușine că și-a bătut joc de acei copii orfani bătuți de soartă, cu un destin cu un pas în spatele celorlalți, cu un viitor mult mai greu, eu știu despre ce vorbesc pentru că am crescut orfan de tată de la vârsta de 9 ani. Indirect recunoaște acele fapte, și aș vrea să nu uite că de copiii orfani și de femeile văduve e cel mai mare păcat să îți bați joc. Îl îndemn să-și dea demisia. Eu am dat dovadă de îngăduire până acum, dar nu acest Tămaș eu nu mai vreau să lucrez la Consiliul Județean”.

Liderul CJ Cluj a mai precizat că un alt director cu care trebuie să aibă o discuție, și e posibil să îi ceară demisia, este Valentin Lungu de la Univers T. ”E membru PNL, dar trebuie să vedem cum și-a făcut treaba la Univers T. Nu vreau să se creadă că am ceva numai cu un director susținut de PSD, Dan Tămaș, eu nu fac politică la Consiliul Județean, fac administrație”, a spus Seplecan.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.