Gazeta de Cluj vă prezintă modul în care acţionează relaţiile cultivate de politicienii clujeni în teritoriu. Fostul şef al Consiliului Judeţean Cluj, Horia Uioreanu, avea oameni în fiecare localitate clujeană care puteau activa la alegeri mase de alegători. Toată această reţea este susţinută, în paralel, şi de relaţiile de rudenie cultivate între politicieni şi cei din teritoriu. Astfel, naşul Uioreanu le oferea protecţie finilor, care făceau legea în satele şi comunele unde locuiau. În contrapartidă, în caz de alegeri, finii se ocupau de strângerea voturilor şi angrenarea maselor de aplaudaci.
După ce procurorii au început să îl supravegheze pe Horia Uioreanu, s-a demonstrat că în jurul lui se dezvoltase o adevărată reţea de oameni de încrederi, dublată, ca în clanurile ţigăneşti, de legături de rudenie. Dacă Răzvan Pop şi-a turnat naşul, adică pe Uioreanu, o sursă spune că un alt fin de-a liberalului clujean închis preventiv pentru corupţie i-a construit lui Uioreanu o casă de vacanţă la Beliş. Moneda de plată a fost ”povăţuirea” unei mase electorale de romi cum să voteze la europarlamentare.
Aş vrea să vă informez că acest Vâtcă Sorin din comuna Iara, sat Cacova Ierii, este unul din cei mai mari evazionişti fiscali din zonă! L-am cunoscut în anul 2010, înainte de a deveni rudă cu Horia Uioreanu. Acest Vâtcă Sorin se ocupă cu distribuirea materialului lemnos pentru foc şi tot ce defrişează acest individ vinde fără acte legale.
”Înainte de alegerile Europarlamentare din anul 2012 acest Vâtcă Sorin mi s-a lăudat că ştie cum pot fi fraudate alegerile prin metoda ”Suveică”.
După aceste alegeri am aflat că Vâtcă Sorin s-a implicat în alegerile Europarlamentare de la secţia de votare din Masca, un sat cu populaţie majoritară de etnie rromă. Ştiu acest lucru de la sora şefei secţiei de votare din acea localitate. Astfel am aflat că majoritatea votanţilor nu au vrut să intre la vot până nu vine Sorin Vâtcă să stea de vorbă cu ei. Vă daţi seama că nimeni nu avea curaj să facă vreo plângere în acest sens în condiţiile în care acest Vâtcă Sorin se laudă cu relaţiile sale de rudenie”, spune o sursă.
Pe de altă parte, Sorin Vâtcă spune că oamenii sunt invidioşi şi spun orice.
”Cred că glumiţi!Cred că glumiţi! acum, bine, dacă-s finul lui Uioreanu lumea poate spune ce vrea!Eu nici măcar n-am fost la cabana de la Beliş!”, spune Vâtcă.
Uioreanu avea planuri cât judeţul Cluj
Sursa Gazetei de Cluj povesteşte cum Vâtcă i-a destăinuit planurile pe care naşul lui le avea înainte de a ajunge şef al administraţiei judeţene.
”În luna septembrie 2010 s-a căsătorit iar unul dintre naşi a fost Horia Uioreanu care la acea data era deputat în Parlamentul României. La câteva luni după nuntă, în urma unei vizite a naşului Uioreanu şi al şoferului său Răzvan Pop, care la rândul lui este şi el fin al lui Horia Uioreanu, am avut o discuţie cu Vâtcă Sorin, discuţie în care i-am spus acestuia că naşul său o să ajungă mare în Guvernul României. Acesta mi-a spus că naşul său vrea să ajungă la Consiliul Judeţean pentru că acolo sunt banii…”, se arată în turnătoria care îi vizează pe Vâtcă şi Uioreanu.
”Vâtcă Sorin ameninţă pe toată lumea cu relaţiile lui suspuse. Astfel, a avut nenumărate certuri cu poliţiştii din comună. În acea perioadă acesta circula pe drumurile publice cu un camion şi cu un utilaj TAF, fără ca acestea să fie înscrise în circulaţie. Ştiu că acel utilaj TAF a fost efectiv furat de la un asociat al lui Vâtca Sorin. Am înţeles că a existat şi o plângere penala în acest sens dar Vâtcă Sorin lucrează şi acum cu acest utilaj fără a avea acte de provenienţă.
Chiar şi sora acestuia Vâtcă Genţiana ameninţă colegii de serviciu cu relaţiile lor suspuse. În anul 2013 aceasta a susţinut un examen de titularizare pentru obţinerea unui post de învăţătoare la o şcoală din Turda. A picat acest examen cu medie sub şapte şi a făcut contestaţie iar după o săptămână, stupoare! Nu numai că a obţinut notă peste şapte, dar i s-a scos post în organigrama şcolii. A avut certuri şi discuţii cu directorul şcolii, dar aceasta a ameninţat să nu se pună nimeni cu ea dacă vor sa le fie bine!”, se arată în informaţiile primite de reporterii Gazeta de Cluj.
Finul vrea ca naşul
Gazeta de Cluj a publicat în exclusivitate cum consilierul lui Horea Uioreanu Răzvan Pop s-a molipsit de năravul şefului şi a profitat, la rândul lui, de şpăgile primite la Consiliul Judeţean. Potrivit unor informaţii obţinute de Gazeta de Cluj, Pop şi-ar fi construit o cabană la Beliş, pe un teren cumpărat cu 600.000 de euro, la fel ca Horea Uioreanu, care are o cabană la Giurcuţa.
Cabanele ar fi fost construite de un alt liberal, Sorin Vâtcă, consilier local în comuna Iara. Acesta apare şi în declaraţia de avere a lui Pop, potrivit căreia consilierul preşedintelui CJ i-ar fi dat un împrumut cu titlu personal de 50.000 de lei. Sursele noastre arată însă că legătura dintre cei doi era şi mai strânsă. Cabana de la Beliş a fost construită cu lemnul lui Vâtcă, iar acesta ar fi fost plătit pentru materiale şi servicii cu banii din şpaga colectată la Consiliul Judeţean, în acest sens făcând mai multe drumuri la sediul instituţiei, pentru a-şi ridica plata. Sorin Vâtcă este finul lui Horea Uioreanu şi ar fi ajuns în funcţia de consilier local cu sprijinul acestuia.
Scara şpăgilor de la Iara la Bucureşti
Senatorul social-democrat Liviu Marian Pop confirmă într-o scrisoare dezvăluirile făcute de Gazeta de Cluj încă din 2 iunie: şpaga lui Horea Uioreanu mergea către Crin Antonescu. De altfel, acesta oferă mai multe informaţii care confirmă ipoteza lansată de Gazeta de Cluj, în schimb spune că retragerea lui Crin Antonescu de pe scena politică a fost în urma unei înţelegeri făcute de acesta cu Traian Băsescu. Redăm în continuare conţinul scrisorii:
Scrisoare deschisă către cuplul Băsescu – Antonescu
Fiecare minciună are termen de valabilitate, iar fiecare adevăr iese mereu la iveală. Avem informaţii clare că preşedintele Băsescu a avut o întâlnire de grad zero în data de 10 februarie anul curent cu domnul Antonescu, în care conducătorului liberalilor i s-au adus la cunoştinţă că există probe şi înregistrări incriminatoare referitoare la mita de la preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu. Scopul a fost unul singur, se pare că Băsescu i-a cerut lui Antonescu să se retragă de la prezidenţiale, vehiculând varianta Ponta – preşedinte, Antonescu – premier, scenariu care reiese din declaraţiile lui Băsescu de a doua zi.