SECRETELE DOSARULUI „VALUTISTUL”

Multe stele ºi grade de ofiþeri au însemnat rãsplata
unor abilitãþi dovedite în menþinerea echilibrului dintre
cifrele raportate ºi cele ascunse statisticii. Fiindcã una
este criminalitatea declaratã oficial ºi alta este cea
realã, ºtearsã de sub nasul opiniei publice. La fel, nu
puþini dintre cei care au avut de suferit de pe urma unor
infracþiuni au primit drept „ajutor”, când au venit sã se
plângã la poliþie, un cãluº în gurã. Pus, e drept, cu
„delicateþe” (atâta de câtã e în stare instituþia), însã cu
fermitate. Efortul lor, al poliþiºtilor, se justificã, pentru
cã povara AN-urilor (infracþiuni cu autori necunoscuþi)
este indicatorul care apasã cel mai greu la bilanþuri. ªi
atunci, preventiv, e mult mai bine sã nu se înregistreze
reclamaþiile ori sã nu se raporteze infracþiunile ai cãror
autori nu sunt cunoscuþi. Dar „Totul are o limitã” e o
socotealã ce nu se poate aplica în cazul infracþiunilor
de omor. E greu, aproape imposibil, sã negi evidenþa ºi
sã minþi familiile victimelor, spunându-le cã nu e nimic
suspect în moartea celor apropiaþi. Aºa se face cã
omorurile se contabilizeazã sec, reprezentând domeniul
în care statisticile sunt cele mai apropiate de adevãr.
Din acest punct de vedere, Bihorul stã foarte prost,
având înregistrate 12 crime cu autori neidentificaþi,
„record” care plaseazã judeþul pe locul II în þarã, dupã
Bucureºti. Ceea ce înseamnã cã cel puþin tot atâþia
CRIMINALI NEDESCOPERIÞI SE PLIMBÃ ÎN LIBERTATE
prin Oradea, prin judeþul Bihor sau prin þarã!

GAZETA de Oradea a realizat o evidenþã
proprie a acestor fapte abominabile, demarând
o vastã anchetã, pentru a veni, cu mijloace
specifice profesiei de gazetar – care s-au
dovedit eficiente în foarte multe cazuri, în sprijinul
organelor competente, plãtite din bani
publici sã îi identifice pe autori ºi sã îi trimitã
acolo unde îºi meritã locul. Fiindcã, se ºtie,
cine a luat o datã viaþa unui semen de-al sãu
poate oricând sã repete fapta, fiind un pericol
extraordinar pentru toþi. Începând din acest
numãr, GAZETA de Oradea va reaminti
bihorenilor dosarele de omor rãmase înregistrate
ºi acum la poliþie cu pecetea celebrului
„AN”. Toþi cei care pot sã vinã cu informaþii noi,
despre care nu au fost întrebaþi sau pe care nu
au avut curajul sã le ofere la timpul potrivit, vor
avea prilejul sã înþeleagã cã nu pot fi singurii
depozitari ai unor indicii ce pot conduce la
identificarea criminalilor. De asemenea, autoritãþile
responsabile vor trebui sã realizeze
cã nu frica de statistici reale le obligã sã ºteargã
din când în când praful de pe aceste dosare,
ci rãspunderea imensã ce apasã asupra
conºtiinþei lor de profesioniºti. Dorim ca
demersul nostru sã fie interpretat ca o mânã
de ajutor pentru cei care, cu adevãrat, vor sã îi
gãseascã ºi sã-i dovedeascã pe criminali.
Pentru început, vã prezentãm culisele bine
ascunse (pânã acum) ale unui caz care a fãcut
mare vâlvã la timpul sãu: lichidarea prin
împuºcare a valutistului orãdean Ovidiu Iancu.
L-AU „LINIºTIT”
ÎN PLINÃ STRADÃ
În dimineaþa zilei de 31 martie 1999, aºa
cum fãcea de câþiva ani aproape în fiecare zi,
Ovidiu Iancu a plecat de acasã cu maºina sa,
un microbuz MERCEDES VITO, în care aveau
acces doar persoanele foarte apropiate lui. De
obicei, Iancu era însoþit de o gardã de corp ºi
avea un pistol asupra sa. Aceastã prudenþã se
justifica prin marile sume de bani în numerar
pe care orãdeanul le avea în orice moment la
el, pentru a putea rãspunde prompt oricãrei
oferte de schimb valutar. În acea zi de miercuri
ce i-a fost fatalã, Iancu îºi învoise bodyguardul.
ªi nici de armã nu se mai putea folosi, cãci
îi fusese ridicatã de poliþie încã din noiembrie
1998, chiar dacã avea autorizaþie de port-armã
ºi în ciuda faptului cã nu i s-a putut imputa
nimic ilegal.
La ora opt ºi un sfert, dupã ce ºi-a lãsat
fiul cel mare, în vârstã de cinci ani ºi jumãtate,
la grãdiniþã, Ovidiu Iancu rula liniºtit pe strada
Spitalului (acum Louis Pasteur) din Oradea. În
dreptul Centrului de Recoltare a Sângelui,
orãdeanul a observat cã este semnalizat cu
farurile de un autoturism de culoare roºie, care
venea din sens opus. Cu certitudine, a
recunoscut autoturismul sau pe cele douã
persoane din maºinã, pentru cã a oprit. Din
automobil a coborât bãrbatul din dreapta
ºoferului, care a fost primit în Mercedesul
victimei. În acest timp, autoturismul roºu a
fãcut manevrele necesare pentru a-ºi schimba
sensul de mers ºi a opri în spatele maºinii lui
Ovidiu Iancu. Ulterior, martorii au declarat cã,
în timp ce se aflau în autoturism, între criminal
ºi victimã ar fi avut loc o scurtã îmbrâncealã,
dupã care ºoferul Mercedesului s-a „liniºtit” ºi
a rãmas fixat în centura de siguranþã, într-o
poziþie nefireascã, cu capul rãsturnat.
GRÃMADA DE BANI
În realitate, Ovidiu Iancu fusese împuºcat
de vizitatorul neaºteptat cu 6 gloanþe de
calibrul 5,6 mm. Când trecãtorii ocazionali au
ajuns lângã microbuz, valutistul încã nu
murise, dar era clar cã nu s-a mai putut împotrivi
jafului care a urmat agresiunii. Din
datele anchetatorilor rezultã cã Ovidiu Iancu
avea asupra sa mai mult de 100.000 DM, bani
care i-au fost luaþi din geanta aflatã în maºinã.
Autorul crimei, împreunã cu complicele sãu,
ºoferul autotursimului de culoare roºie, au
pãrãsit apoi rapid locul faptei, fiind totuºi
vãzuþi de mai mulþi martori, care i-au descris
mai apoi, subliniind cã „semãnau, iar asasinul
era un bãrbat bine fãcut, cu pãrul lung”.
Victima a mai avut puterea sã lase geamul jos
ºi sã spunã cu glasul stins: „M-au împuºcat!”…
Deºi a fost dus de urgenþã de un prieten
care trecea prin zonã, Ovidiu Iancu a murit
chiar înainte de a ajunge la spital.
Doctorul Gheorghe Bumbu, aflând de
prezenþa la „reanimare” a lui Ovidiu Iancu, ce
îi era prieten, a încercat, alãturi de ceilalþi
medici, sã-l resusciteze. A fost în zadar. Medicilor
nu le-a mai rãmas decât sã constate
neputincioºi decesul valutistului.
Legiºtii au stabilit, dupã întreaga tevaturã,
cã moartea bãrbatului de 33 de ani a fost
violentã ºi s-a datorat „hemoragiei interne ºi
externe, cu lezare de organe toraco-abdominale,
leziuni ce au fost produse prin împuº-
care”. Cu ocazia autopsiei ºi a examinãrii
hainelor victimei, s-a constatat cã în buzunarul
cãmãºii lui Ovidiu rãmãseserã 35.000 DM, în
bancnote de câte 1000 DM, pe care criminalul,
în graba sa, nu-i dibuise. Banii au fost înmânaþi
imediat tinerei vãduve, la sediul Laboratorului
de Medicinã Legalã din Oradea. Meritã însã
urmãrit traseul lor ulterior.Au trecut aproape patru
ani de la asasinarea orãdeanului
Ovidiu Iancu. Cazul
„VALUTISTUL” a fost uitat
demult. De parcã o crimã de
asemenea „calibru” ar fi trebuit
sã fie un fapt extrem de
banal. Cine are interes ca aceastã
poveste sã fie ºtearsã
cu buretele ignoranþei
din memoria opiniei publice?
Câþi dintre indivizii trecuþi
în agenda datornicilor
lui Iancu, printre care, potrivit
surselor, 42 de poliþiºti,
nu s-or fi gândit sã-l mãtrã-
ºeascã? Cui însã îi miros
visele a sânge?

Deºi la locul crimei s-au deplasat de îndatã
procurorul criminalist Florian Demian ºi
ofiþerii judiciariºti, în mod ciudat, dosarul „Ovidiu
Iancu” a ajuns la Serviciul pentru Combatere
a Crimei Organizate din cadrul Inspectoratului
de Poliþie al Judeþului Bihor, condus la
acea datã de controversatul locotenent-colonel
Radu Mihuþ, decedat ºi el un an mai târziu.
Din echipa care s-a ocupat de elucidarea
cazului au mai fãcut parte ofiþerii Cantemir Ursuþa,
Romeo Paºcu, Gheorghe Pãtrãuº ºi Pavel
Cristea. Explicaþia oficialã pentru preluarea
dosarului la aceastã formaþiune a fost aceea
cã „existau indicii de omor la comandã”.
SRI „SCANA” CELULARUL
VALUTISTULUI
La faþa locului, de pe Mercedesul Vito a
fost fixatã ºi ridicatã „o urmã papilarã aptã în
procesul de comparare, 6 tuburi-cartuºe ºi un
calculator «Trulli» care nu aparþinuse victimei”.
Pe baza declaraþiilor martorilor, s-a întocmit
portretul vorbit al autorului omorului. Un
incident a trecut însã, la început, neobservat ºi
nimeni nu i-a acordat atunci nici o semnificaþie,
fiind considerat un simplu accident:
telefonului mobil al valutistului împuºcat îi
fusese ºtearsã agenda ce conþinea mai bine
de o sutã de numere de telefon ale „clienþilor”
ºi cunoºtinþelor acestuia.
Mai mult, nici facilitatea reconstituirii ultimelor
apeluri nu a fost exploatatã de anchetatori,
deoarece, în loc sã închidã aparatul, acesta
a înregistrat doar apeluri ulterioare decesului,
de la persoanele care îl aºteptau pe Iancu
în Piaþa Rogerius pentru afaceri. Ovidiu Iancu
avea în aparat o cartelã ALO, dar, la insistenþele
motivate ale Parchetului, firma care administra
reþeaua DIALOG ar fi putut comunica
listingul convorbirilor purtate de la numãrul
respectiv. Prin metode specifice, GAZETA de
Oradea a intrat ºi în posesia unor date conform
cãrora Serviciul Român de Informaþii,
care, nu ºtim din ce motive, intercepta convorbirile
lui Ovidiu Iancu, a refuzat sã punã la
dispoziþia anchetatorilor casetele cu înregistrãrile
convorbirilor acestuia.
„SUSPECTUL DE SERVICIU”
Toatã acþiunea de cercetare pãrea sã evolueze
spre identificarea ucigaºului. Astfel, la
câteva zile, a fost arestat, sub învinuirea de
omor, un cunoscut patron orãdean, Andras
ªtefan Bede. Ghinionul acestuia a fost cã figura
în carnetul de datornici întocmit de Ovidiu
Iancu, purta mustaþã, avea un frate ºi un autoturism
roºu. Mai mult, cel care produce cunoscuta
„pâine Bede” avea acasã o puºcã cu aer
comprimat, dar ºi autorizaþia necesarã deþinerii
armei. Aproape douã sãptãmâni, Andras
Bede a încercat sã explice cã nu are nici o
legãturã cu omorul, cã banii împrumutaþi de la
Ovidiu Iancu fuseserã deja restituiþi ºi cã mai
multe persoane pot sã-i confirme alibiul pentru
ora criticã din 31 martie 1999. Chiar ºi expertiza
poliþiei stabilise cã arma sa nu avea calibrul
5,6 mm ºi cã nu se trãsese cu ea. În faþa
evidenþei, anchetatorii au renunþat în cele din
urmã la învinuirea de omor ºi i-au „fabricat”
instantaneu lui Bede un dosar pentru o pretinsã
evaziune fiscalã ºi nerespectarea regimului
armelor ºi muniþiilor. Acuzele au cãzut
însã rând pe rând în faþa instanþelor, Bede fiind
achitat definitiv cu motivarea cã faptele reþinute
în sarcina sa constituie contravenþii ºi
nicidecum infracþiuni. Acea perioadã a fost
una de groazã pentru Andras Bede, care nici
nu vrea sã-ºi mai aducã acum aminte de presiunile
pe care le-a suportat, dupã cum încearcã
mereu sã uite de neputinþa de a se
opune cu argumente raþionale dorinþei anchetatorilor
de a gãsi cu orice preþ un þap ispã-
ºitor. Dupã terminarea „circului”, Bede a renunþat
sã se rãzbune ºi sã cearã, la rândul
sãu, anchetarea celor care l-au arestat ºi anchetat
abuziv, limitîndu-se la a îngãima doar cã
„Dumnezeu vede ºi îl rãsplãteºte pe fiecare
dupã faptele sale”. Nu credem cã doar motivele
religioase îl împiedicã pe arestatul nelegal
ªtefan Bede sã cearã pedepsirea celor ce s-au
înverºunat sã-l scoatã criminal. De fapt, atunci
a înþeles Bede ce înseamnã sã aibã împotriva
sa un sistem copleºitor ºi abia acum pricepe
cã e mai important pentru el, în primul rând,
sã-ºi continue afacerile în Oradea ºi numai
dupã aceea, eventual, sã se gândeascã la
dreptate. Fratele sãu, care-i semãna leit ºi
fusese ºi el ridicat ºi interogat ore în ºir în cazul
Iancu, a murit în condiþii suspecte în vara
acestui an, fiind gãsit dupã mai multe zile
înecat în Criºul Repede. Toþi apropiaþii familiei
ºtiu cã el era un bun înotãtor.
ALI BABA ºI CEI
PESTE 40 DE POLIÞIºTI
Tatãl lui Ovidiu, Iosif Iancu, s-a spetit o viaþã
întreagã ca ºofer de TIR. Revoluþia l-a prins
cu casa terminatã ºi cu economii serioase în
valutã. Pentru unicul sãu fiu s-a gândit iniþial la
o carierã „cãlduþã“, lipsitã de responsabilitãþi,
la aceeaºi mare firmã orãdeanã de transport
internaþional. „Ovidiu a observat însã cã poate
câºtiga mai mult din afacerile cu valutã, pe
care le fãcea pe lângã serviciu. Aºa cã a
renunþat la slujbã ºi s-a ocupat exclusiv de
schimb valutar. Eu i-am dat banii de pornire ºi
chiar l-am ajutat sã aducã forinþi din Ungaria,
pe care-i ascundeam în uºile maºinii, cum am
fãcut timp de 35 de ani pe TIR. Nu mi-e ruºine
sã recunosc, pentru cã erau bani munciþi.
Culmea e cã bãiatul meu a fost omorât miercurea,
iar vinerea trebuia sã înceapã activitatea
la casa de schimb valutar pe care deja o
deschisese legal lângã piaþa din Rogerius. Ceice l-au împuºcat ºtiau sigur acest
lucru ºi bãnuiau cã, dupã
deschiderea oficialã a casei de
schimb, nu va mai purta la el bani
mulþi. Ca pânã atunci. Mai ºtiau cu
siguranþã ºi cã, în acea dimineaþã
blestematã, el îi dãduse liber omului
care îl însoþea permanent în maºinã.
Discutaserã pe telefonul mobil cu
Ovidiu ºi mi s-a spus cã toate
convorbirile lui erau interceptate.
Însã pentru poliþiºti nu a contat cã
fiul meu fusese cel omorât. Ba din
contrã, parcã încã de la început
pãreau sã îl ancheteze chiar pe el.
La o orã dupã asasinarea lui Ovidiu,
la domiciliul sãu au sosit ofiþerii de
poliþie Mihuþ ºi Ursuþa. Cu primul
eram consãtean ºi rudã, dar nu
eram în relaþii deosebite. Am vãzut la
ei agenda lui Ovidiu, în care acesta
îºi nota persoanele cãrora le dãdea
bani. ªtiu sigur cã acolo erau ºi
numele a 42 de poliþiºti. Nici unul nu
a venit pânã azi sã aducã familiei
banii pe care îi datora bãiatului meu.
Colonelul Costache din IGP, trimis
sã-i verifice pe poliþiºtii orãdeni, mi-a
spus cã acest lucru este adevãrat”.
Interpelat de noi, procurorul criminalist
Florian Demian a confirmat
prezenþa unor poliþiºti în agenda cu
datornicii lui Iancu, însã a refuzat sã
dea nume, trimiþându-ne la conducerea
Inspectoratului de Poliþie al
Judeþului Bihor, unde se aflã dosarul
pânã la identificarea autorilor crimei.
UN GEST INCREDIBIL!
De parcã nu ar fi fost de ajuns
faptul cã fusese jefuitã ºi cã nu i s-au
restituit banii împrumutaþi atâtor
poliþiºti ºi oameni de afaceri, familia
Iancu a mâncat în continuare din
coliva calvarului. În 1999, aºa cum
ne-au informat sursele, ofiþerii de la
Crimã Organizatã au fãcut un lucru
incredibil: colonelul Cantemir Ursuþa
a invitat-o la poliþie pe Aurora Iancu,
punându-i în vedere sã aducã ºi cei
35.000 DM gãsiþi de medicul legist
în buzunarul cãmãºii lui Ovidiu.
Femeia s-a conformat, iar locotenent-
colonelul Radu Mihuþ i-ar fi
spus, potrivit aceloraºi surse, cã banii
trebuie predaþi lui Adrian Tãrãu
(!), care l-ar fi împrumutat pe Ovidiu
Iancu cu suma respectivã. „Cum i-a
rãbdat Dumnezeu sã zicã aºa
ceva?! Fiul meu era cel care îi dãdea
bani lui Adrian Tãrãu, iar Ovidiu nu
avea nevoie sã se împrumute!”–
spune tatãl victimei, Iosif Iancu. În
mod suspect, poliþiºtii nu i-au lãsat
vãduvei nici o dovadã de predare,
respectiv primire, a banilor.
ISTORIA RELAÞIEI
TÃRÃU-MIHUÞ
La data respectivã, numele lui
Adrian Tãrãu era cunoscut doar întrun
cerc relativ restrâns, fãrã sã aibã
încã rezonanþa pe care o va primi
peste nici doi ani, când tatãl sãu a
fost numit prefect PDSR de Bihor.
Relaþia sa cu poliþistul Mihuþ era însã
de notorietate în poliþie ºi în lumea
interlopã orãdeanã, care începuse,
în acea vreme, sã fie preocupatã de
afacerile ilegale cu carburanþi.
Abia în 2001, Adrian Tãrãu a
fost arestat pentru contrabandã,
astfel cã, dupã imensul scandal iscat
în jurul acestor afaceri judiciare,
el a fugit din þarã în luna mai acestui
an. În 1998, ofiþerului Mihuþ i s-a
diagnosticat un cancer laringian a
cãrui tratare a necesitat un concediu
medical de mai bine de 8 luni. Intervenþia
chirurgicalã strict necesarã a
fost efectuatã în strãinãtate. Cheltuielile,
dupã cum afirmã sursele
noastre, ar fi fost suportate în cea
mai mare parte de Adrian Tãrãu ºi
alþi „interlopi”. O informaþie greu dovedibilã,
dar incitantã.
Revenit la serviciu pe 17 decembrie
1998, Mihuþ ºtia prognoza
afecþiunii de care suferea ºi era
conºtient cã mai avea de trãit maximum
un an. În timp ce ofiþerul se
lupta cu boala, o echipã de control
din IGP i-a gãsit grave nereguli în
activitate, fiind dovedite legãturile
sale cu infractori notorii.
La 11 noiembrie 1999, poliþistul
a fost schimbat din funcþia de ºef al
Serviciului pentru Combaterea Crimei
Organizate din IPJ Bihor ºi trimis
ca simplu ofiþer la Biroul Ordine
Publicã din oraºul Marghita. Noua
internare din 25 noiembrie 1999 ºi
tratamentul care l-a urmat au încetinit
întrucâtva evoluþia cumplitei boli
cu care fusese diagnosticat Mihuþ.
Dar sfârºitul implacabil se putea
deja întrezãri ºi a survenit la 31 mai
2000.
Poate acolo, undeva, dacã
Dumnezeu este ironic, Mihuþ ºi
Iancu sunt acum împreunã. Nici
pânã în ziua de azi, pistolul de serviciu
din dotarea lui Radu Mihuþ,
având calibrul 5,6 mm, nu a mai fost
gãsit ºi nu a fost predat Serviciului
Arme.
FAMILIA IANCU ACUZÃ
În afarã de faptul cã, nici dupã
aproape patru ani, nu au fost gãsiþi
ucigaºii fiului sãu, tatãl lui Ovidiu
Iancu are încã multe de reproºat
poliþiei. „Nu numai banii ce îi aparþineau
chipurile lui Tãrãu ne-au
fost luaþi.
Poliþiºtii au venit sã ia din garaj
o maºinã Volkswagen Passat, pe
care Ovidiu o cumpãrase cu douã
zile înainte de la «Dudu» Moºilã
pentru suma de 27.000 de mãrci. Ziceau
cã fusese furatã din Bratislava
ºi trebuie restituitã proprietarului,
fãrã sã-i intereseze cã nora mea era
proprietara de bunã credinþã a
maºinii ºi cã fostul proprietar slovac
fusese despãgubit de firma de
asigurãri.
Procurorul Demian mi-a spus cã
poliþia a restituit-o pentru cã fusese
modificatã seria caroseriei ºi actele
erau falsificate. Mi s-a explicat cã
maºina a fost trimisã înapoi în
Slovacia, dar eu am verificat la vamã
ºi nu apare nicãieri cã a fost scoasã
din þarã. De la Registrul Auto Român
am aflat cã orice maºinã verificatã
de ei apare în calculator, dar pentru
Volkswagenul lui Ovidiu nu figureazã
cã i-ar fi fost cerutã verificarea
de poliþie. Cel mai rãu ne afecteazã
cã nu ni se restituie agenda lui
Ovidiu, în care sunt trecuþi toþi cei
care-i datorau ºi încã îi datoreazã
foarte mulþi bani.
Pe lângã cei 42 de poliþiºti, îi
datoreazã bani lui Ovidiu, ºi acum,
dupã moartea sa, familiei noastre,
oameni cunoscuþi în Oradea, ca
Gyuri Banhazi ºi Becheciu. Numai
acesta din urmã a împrumutat de la
fiul meu 75.000 DM.
De asemenea, Ovidiu i-a dat
vecinului sãu, Viorel ªtiube, ãla cu
alcoolul, 86.000 DM pe care nu i-am
mai vãzut în veci! L-am cãutat sã ni-i
restituie, dar ªtiube a fost mai mult
fugit sau închis. Casa lui, lipitã de a
lui Ovi, e ºi acum neterminatã ºi
nelocuitã. Dumnezeu însã nu bate
cu bota!”, se încruntã tatãl victimei.
PENTRU NELINIºTEA
CELOR VINOVAÞI
La ora actualã, dosarul asasinãrii
lui Ovidiu Iancu a ajuns acolo
unde i-ar fi fost, în mod firesc, locul
de la bun început. Adicã la Serviciul
Judiciar al Inspectoratului de Poliþie
al Judeþului Bihor. În cauzã s-a
conturat un cerc de suspecþi, format
din Gheþa Ioan Victor, Miricã Marian,
Creþu Mircea Eduard ºi Cârstea
Valentin, toþi arestaþi ºi aflaþi în
Penitenciarul Jilava pentru comiterea
altor fapte de acest gen. Sunt
verificaþi ºi fraþii Geangoº Mugurel ºi
Laviniu, ei fiind suspectaþi, din raþiuni
temeinice, încã de mai multã
vreme, dar nu numai pentru cã seamãnã
între ei, aºa cum li s-a întâmplat
fraþilor Bede.
Sursele noastre demne de încredere
ne-au furnizat indicii despre
faptul cã autoturismul aflat, la data
comiterii crimei, în posesia lui Gheþa
Ioan Victor se aflã acum în proprietatea
unei persoane din localitatea
Sântandrei, care l-a cumpãrat din
Oradea.
Ofiþerii de la Judiciar nu-ºi
ascund însã nedumerirea cã dosarul
VALUTISTUL nu a fost de la început
la compartimentul lor, specializat
exact în astfel de infracþiuni, unde ar
fi primit un tratament judiciar mai
adecvat decât cel oferit de „elitiºtii
care nu au rezolvat nimic”. Ba,
dimpotrivã, au reuºit sã împroaºte
cu noroi ºi bãnuieli imaginea poliþiei
bihorene.