Săptămâna trecută, mai mulți copii de la Grădinița Degețica de pe strada Venus, au fost diagnosticați cu infecție cu bacteria Salmonella. Singurul aliment pe care toți copiii din aceeași grupă l-au mâncat este un tort achiziționat de la Castelul Piticilor. Direcția de Sănătate Publică a efectuat controale atât la grădiniță, cât și la laboratorul de cofetărie, dar probele pentru analiză nu mai erau disponibile.
Cazul de infecție cu bacteria Salmonella de la Grădinița Degețica a fost semnalat de părinți. Aceștia au devenit îngrijorați când, la sfârșitul săptămânii, copiii lor au început să vomite și să acuze dureri abdominale, iar o parte din aceștia au fost internați până la urmă, din cauza deshidratării produse de boală.
Luni dimineața, de la grădiniță lipseau 10 copii. Majoritatea au fost ulterior diagnosticați cu salmoneloză, iar părinții au aflat abia atunci că vineri copiii au mâncat tort la sărbătorirea zilei de naștere a unei colege. ”Noi am decis să nu se aducă mâncare din afară, pentru că e greu să anunți toți părinții, și nu poți să dai unui copil ceva la care nu știi dacă e alergic”, spune un părinte.
Deși regula asupra căreia au convenit toți părinții din grupă era că nu se va servi mâncare din afara grădiniței, aceștia nu au fost informați de personalul unității de învățământ de faptul că s-a servit tort adus de un părinte, și au aflat de la copii.
Resturile au dispărut
Asistenta medicală a grădiniței a fost sesizată luni în legătură cu absența copiilor pe motiv de boală, dar abia marți i-a sunat pe părinți pentru a afla despre ce este vorba, când era deja prea târziu să fie trimisă vreo probă la laborator, toate resturile fiind aruncate de personalul grădiniței. Părinții arată, de altfel, că aceeași asistentă primește la grădiniță copiii bolnavi fără a verifica starea lor de sănătate și fără a-i anunța pe ceilalți părinți.
”Nu am știut ce au mâncat copiii. Sâmbătă seara băiețelul a început să vomite, avea diaree, febră mare, iar luni dimineața l-am dus la spital, pentru că era foarte deshidratat. I s-au făcut analize de scaun și sânge. La spital, m-am întâlnit cu o altă mămică a unui copil din aceeași grupă, și acesta avea aceleași simptome. Abia după trei zile, când au venit rezultatele analizelor, am aflat că este vorba despre salmonella”, povestește mama unuia din copiii infectați.
Copii au fost trimiși atunci de la Spitalul de Pediatrie I la Clinica de Boli Infecțioase, așa cum impune procedura în cazul în care este depistată bacteria Salmonella. O parte din copii au fost tratați acasă, pentru că nu a fost necesară internarea, iar ceilalți au fost externați până la sfârșitul săptămânii. S-a recomandat familiilor copiilor ca toți membrii să facă analize, pentru a se asigura că părinții sau frații acestora nu au fost, la rândul lor, infectați.
Enterocolita care era Salmonella
Atunci când au sunat luni la grădiniță pentru a anunța că sunt bolnavi copiii, toți părinții au primit același răspuns: că numai copilul lor este bolnav, și că probabil au mâncat ceva ce nu le-a picat bine. ”Dar au fost mai mulți copii cu aceleași simptome. Le-am spus că noi nu mâncam toate familiile la aceeași masă. Apoi au schimbat placa, au spus că au fost cazuri de enterocolită și la alte grupe, și că de asta este vorba. Au vrut să mușamalizeze totul, proba putea fi dusă la analize, dar au aruncat tot”, spune o mămică.
Educatoarea copiilor a fost singura care a sunat luni, la aflarea veștii, să se intereseze cum se simt copiii. Tot ea a anunțat asistenta grădiniței de simptomele de care se plângeau părinții.
Părinții au depus plângeri la Direcția Sanitar Veterinară și la Direcția de Sănătate Publică, iar cei din urmă au trimis un control atât la laboratorul de cofetărie de la Castelul Piticilor, de unde a fost cumpărat tortul, cât și la grădinița Degețica de pe strada Venus.
Contactată de Gazeta de Cluj, șefa de la cofetăria Castelul Piticilor a confirmat inspecția Direcției de Sănătate Publică. ”Nouă ne-au spus că salmonella e din ouă, și e foarte puțin probabil să fie de la noi, pentru că în rețetă folosim ouă numai la blatul de tort, care e copt în cuptor. Crema e din frișcă, ciocolată, nu avea cum să fie Salmonella în produsul nostru”, spune aceasta.
Două din 16, cu ghinion
Potrivit celor de la Castelul Piticilor, dacă ar fi fost sesizați din timp, puteau să pună la dispoziție sau să trimită la laborator o probă din tortul preparat pentru ziua fetiței de la Degețica. ”Eu m-am speriat când am auzit, nu am mai păţit niciodată aşa ceva de şapte ani, de când avem cofetăria. Am mai discutat cu cineva de la grădiniţă, m-a sunat şi părintele în legătură cu certificatul de calitate. Nu știu ce să le spun, dacă mi-ar fi spus a doua zi, aș fi trimis proba la control. Fiecare unitate, atât grădinițele, cât și noi, are obligația de a păstra timp de 48 de ore probe din orice produs. La controlul Sanepidului, le-am prezentat reţetele, ce conţine produsul, şi au constatat că nu avea cum să fie din produsul respectiv.
Noi nu facem un tortuleț în formă, cum se face acasă. Noi facem cel puțin 6-8 kilograme într-o ramă. În data respectivă am avut 16 kilograme de tort umplut din același lot, dacă erau probleme, aveam reclamații și din altă parte. Nu a sesizat nimeni nicio problemă. Eu am rămas foarte șocată”, a declarat şefa de la Castelul Piticilor.
Mama fetiţei care a cumpărat tortul spune însă că acesta a fost preparat pe loc. „Mi l-au făcut în 10 minute, am așteptat unde era recepția, şi mi l-a preparat pe loc. Mai ales că e un mousse de ciocolată, cred că a trebuit numai să bată frişca. Și fetița mea s-a îmbolnăvit. Cinci copii au fost internați cu salmoneloză, încă vreo trei au rămas acasă pentru că nu s-au deshidratat.
Luni am anunțat educatoarele că nu venim, marți nu știam încă diagnosticul, fetiţa se simțea rău, abia după aceea au debutat simptomele. Am depus şi noi plângere la DSP, e singurul lucru consumat la comun numai din grupa aceasta. Instrumentele cu care au mâncat, farfuriile, nu pot fi contaminate, pentru că sunt de unică folosinţă, noi le-am cumpărat. Consider că grădinița poate fi absolvită de orice vină, şi strict laboratorul este de vină. Frișca lichidă poate fi contaminată cu salmonella”, spune mama fetiţei de la Degeţica.
Nicio „suspiciune” la grădiniţă
Regulamentul grădiniţei spune că este obligaţia cadrului medical să verifice cazurile de copii bolnavi şi, chiar dacă era numai toxiinfecţie alimentară, fiind vorba despre atât de mulţi copii, trebuia anunţat la DSP. Reprezentanţii direcţiei au confirmat că au trimis un control la cele două locaţii, în urma sesizărilor depuse de părinţii a doi copii.
O adresă a Inspectoratului Şcolar Judeţean, remisă Gazetei de Cluj la solicitarea noastră, arată că DSP-ul nu a găsit nicio vină nici la grădiniţă. „Suspiciunile de toxiinfecţie nu se confirmă. Astăzi, 3 octomrbie 2014, la sesizarea unui părinte, o echipă a DSP a desfăşurat o anchetă în unitate, iar raportul acesteia, înmânat doamnei director, arată că „s-a identificat virusul salmonella în unitate şi nu există motive de suspiciune că ar fi p cauză din colectivitate”.
D-na director a grădiniţei Degeţica informează că, într-adevăr copiii au mâncat tort, vineri, 26 septembrie 2014, adus de la cofetărie, cu certificatul şi toate actele însoţitoare necesare. Luni dimineaţa, 29 septembrie 2014, un număr de 10 copii au lipsit de la grădiniţă, unul dintre ei anunţând cp a avut duminică seara dureri abdominale. Cadrul medical responsabil de grădiniţă a luat legătura, în consecinţă, cu părinţii tuturor copiilor absenţi pentru a verifica motivul absenţei – doar 2 dintre ei au acuzat o stare de sănătate nefavorabilă fără să fie identificată o legătură care să trezească suspiciuni”, arată răspunsul semnat de inspectorul şcolar general Valentin Cuibus. Potrivit unor surse, s-a cerut, totuşi, ca toţi copiii din grupă să facă analize.
Salmonella poate contamina şi frişca
Bacteria Salmonella trăieşte în tractul intestinal al animalelor infectate şi la om şi poate contamina o varietate de alimente, cum ar fi carne, ouă, lapte, fructe de mare, legume, fructe.
Simptomele infecţiei cu Salmonella – salmoneloza – sunt, de obicei, gastro-intestinale: diaree (uneori cu sânge), febră, greaţă, vomă, crampe abdominale. Aceste simptome pot fi severe, în special la copiii mici, persoanele în vârstă şi persoanele cu sistemul imunitar slăbit. Simptomele pot să apară după 6 – 72 ore de la infectarea cu bacteria Salmonella şi durează în general până la o săptămână. Mai mult de 95 % din infecţiile cu bacteria Salmonella sunt transmise pe cale alimentară.
UPDATE
Rezultatele controlului DSP
Dacă pe Foile de Ieșire din spital ale copiilor bolnavi nu scrie ”salmonella”, ați cam făcut-o de oaie, domnișoara Gabor!
Cred ca sunteti constienti ca un tort nu se prepara in 10 minute. Oare parintii care au dus tortul la gradinita au informat si faptul ca tortul a fost ridicat din laboratorul de cofetarie in data de 25.09.2014, inainte cu o zi de a fi consumat?
Fiica mea merge la gradinita asta de un an si ceva si niciodata nu a avut probleme intestinale, deci e clar ca nu are mancarea de la gradinita vreo vina. Cand se aduce insa mancare de afara apare riscul sa se intample si evenimente neplacute … in grupa ei preferam sa tinem zilele de nastere fara torturi, doar cu prajiturele impachetate individual gen Barni. Degeaba iti da cofetaria un act de provenienta, ma indoiesc ca au toate cofetariile standarde de igiena ca in gradinite.
Folosindu-ma de logica ta, daca acest laborator face torturi de 7 ani si nu a primit niciodata vreo plangere in legatura cu Salmonella, inseamna ca nimeni nu a avut probleme intestinale timp de 7 ani, de unde rezulta ca la fel cum gradinita nu are nici vina nici acest laborator nu poate avea vreo vina.
Dnule Marius ,pe biletele de iesire din spital cat si pe analizele copiilor scrie boala Sarmonella!asa ca ar fiiao bine sa va pastrati comentariile!un reporter se informeaza inainte!
Comentariile nu sunt pentru a fi ”păstrate”, ci pentru a fi transmise – nu la fel ați făcut și dvs.?!
Cât despre ”informarea înainte”, ajunge dacă citiți update-ul de azi – vă veți lămuri imediat despre ”aprofundata documentare” a reporterului!
Nu stiu ce sa spun , dar am patit si noi cu prajituri cumparate de la Pitici. Cumparasem o broscuta , iar a doua zi copilului ia mers burta ca apa si avea stari de greata., desi nu mancase doar paine prajita toata ziua si aceea broscuta. Apoi dupa vreo 3 spt, mergem cu un alt copil si mama lui la plimbare . Am hotarat sa trecem la cofetaria piticilor sa ne cinstim cu niste prajiturele. Copii au mancat cate o broscuta, noi altele. A doua zi din nou: diaree si si si voma de data asta. Iar cealalta fetita la fel. Eu intrasem de noapte la lucru si m-am trezit acolo cu diaree, dar si mama fetitei a spus ca ia fost rau si avea dureri abdominale toata dupamasa. Ei de atunci am hotarat ca sa nu mai cumparam nimic de la ei. Desi a fost vb doar de o zi, pt. l-am tratat imediat cum au aparut primele simptome, dar am zis ca nu ma risc , ca, e clar, ceva nu e in regula . Ori ingredientele is de vina, ori felul de pastrare a produselor….. nu stiu.
La restaurantul cu varzarie painea era mucegaita,in sarmale o carne ranceda,new crocco cascaval amar,iar la policlinica regina maria indiferent ce boala ai se cer analize standard glicemie colesterul ,hgl,si acelea scrise prescurtat ,daca vrea bolnavul sa-si mai treaca de la sine niste investigatii de laborator.Pai ,de unde sa stie bolnavul care sunt markerii inflamatori,cum sa ghiceasca prescurtarile medicilor?SE STRICA TREABA IN CLUJ!
Oameni dragi,nu mai aberati cu acele comentarii degeaba, voi stiti ca Salmonella nu provine doar din cauza oualor manipulate necorespunzator,si poate fi contractat si din surse precum:carne de pasare de curte,carne de porc,carne de vita,produse din oua,lapte,produse din lapte,atunci cand nu sunt pregatite manipulate sau pastrate corespunzator.La fel si fructele si legumele nespalate,si zonele de lucru pot fi infectate cu Salmonella.Din acel lot au fost create mai multe torturi si nu am primit nici o alta reclamatie din partea clientiilor,si nu este posibil ca din 30 de torturi sa fie infectat doar unul cu Salmonella,este la mintea cocosului!!Daca aveam mai mult de 2 reclamatii abea atunci treaba incepea sa fie cu semnul intrebarii…si sincer daca de 7 ani treaba merge bine si avem clienti multumiti atunci cred ca nu trebuie sa ne facem nici o grija in privinta ziaristilor platiti sa scrie tot felul de aberatii in presa.PS:DACA COMANDATI PRAJITURI,TORTURI DE LA PITICI FACETI BINE SA LE TINETI LA TEMPERATURA CORESPUNZATOARE..NU SA LE PLIMBATI ORE INTREGI IN 40 DE GRADE SAU SA LE PASTRATI CINE STII PE UNDE APOI SA MERGETI SA FACETI RECLAMATII..TOTUSI TREBUIE SA AVEM GRIJA CU ORICE ALIMENT..NU TREBUIE SA DAM VINA DOAR PE PRODUCATORI!