Tribunalul Cluj a decis luni, pentru a cincea oară, prelungirea cu încă treizeci de zile a mandatului de arestare preventivă în cazul lui Rareş Pop, fostul şef de la Controlul Traficului Rutier pe regiunea de Nord-Vest. Sentința Tribunalului Cluj poate fi atacată la Curtea de Apel, în termen de patruzeci și opt de ore.
Procurorii DNA îl acuză pe POP RAREŞ VASILE, fost inspector șef teritorial (7 județe) în cadrul Inspectoratul de Stat pentru Controlul Traficului Rutier și fost vicepreședinte al organizației PNL Cluj, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de:
– abuz în serviciu comis în formă continuată cu obținere de foloase necuvenite,
– desfăşurarea de activităţi ca acte de comerț, incompatibile cu funcţia deţinută în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite
– permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, comisă în formă continuată,
– șantaj
– luare de mită.