Prezent vineri la Cluj-Napoca unde a susţinut o conferinţă de presă despre Master Planul pe Transport, ministrul Transporturilor Ioan Rus i-a transmis vicepreşedintelui CJ Ioan Oleleu prezent şi el la conferinţă să semneze asocierea cu Aeroportul Internaţional Cluj pentru construirea terminalului intermodal.

Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” Cluj va organiza astazi o dezbatere în cadrul proiectului “Studii pentru dezvoltarea infrastructurii de transport intermodal pentru pasageri şi marfă”, proiect cofinanţat de UE prin programul TEN-T.

La această întâlnire au fost invitaţi să participe deputaţi, senatori, reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor, Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR Călători, Autorităţii Aeronautice Civile Române, ROMATSA, Primăriei Cluj-Napoca, Primăriei Apahida şi ai Consiliului Judeţean Cluj. În cadrul conferinţei se va prezenta studiul de fezabilitate care face parte din acest proiect.

Prezent vineri la Cluj-Napoca unde a susţinut o conferinţă de presă despre Master Planul pe Transport, ministrul Transporturilor Ioan Rus i-a transmis vicepreşedintelui CJ Ioan Oleleu prezent şi el la conferinţă să semneze asocierea cu Aeroportul Internaţional Cluj pentru construirea terminalului intermodal. – See more at: http://www.monitorulcj.ro/actualitate/40849-ordin-de-la-rus-faceti-terminalul-intermodal#sthash.jLYUhY1j.dpuf

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.