Implicarea clujenilor în construcția de locuințe pentru familiile cu venituri mici este în continuă creștere – 2014 este al doilea an consecutiv în care voluntarii locali au fost mai mulți decât cei veniți din alte țări, iar printre ei se află tot mai mulți specialiști în construcții, care își oferă nu doar timpul, ci și cunoștințele de specialitate.

De la începutul anului, 280 voluntari au participat la construcția comunității Habitat for Humanity Cluj din Jucu, unde asociația ridică 15 locuințe până în iunie 2015, comparativ cu 65 de voluntari străini care au lucrat pe șantier de-a lungul verii. În acest fel, comunitatea clujeană își arată maturitatea, capacitatea de a se implica în rezolvarea propriilor probleme și dorința de a rezolva problemele de locuire sărăcăcioasă cu care se confruntă orașul.

Lucrând cot la cot cu familiile partenere Habitat for Humanity Cluj, voluntarii locali au participat de-a lungul anului la construcția și ridicarea pereților, au montat plăci de OSB și polistiren pe pereții exteriori, au pus vată minerală și plăci de rigips în interior.

Unele echipe, formate din angajați ai companiilor locale, își găsesc un weekend în fiecare lună pentru a veni pe șantier. Altele, venind de la companii de specialitate, aduc cunoștințele de care dispun în domeniul lor și oferă sprijin sub formă de donații, în servicii sau produse. Dennver, o companie locală din domeniul construcțiilor și instalațiilor, a arătat cum voluntariatul poate fi doar unul din felurile în care cineva se poate implica în cauza Habitat for Humanity Cluj.

 

„Apreciem implicarea voluntarilor Dennver, care, datorită domeniului în care activează, sunt familiari cu un șantier și înțeleg mai ușor nevoile noastre și ale voluntarilor noștri. Datorită colaborării noastre cu Dennver, am putut să le oferim voluntarilor noștri unelte electrice de calitate, cu care să lucreze mai ușor, pe care le-am primit ca donație. Au venit pe șantier să voluntarieze, ne-au susținut oferindu-ne produse și au amplasat cutii pentru donații în magazinele Dennver, pentru a implica și clienții companiei în cauza noastră comună. Mulțumesc întregii echipe Dennver pentru dedicarea de care au dat dovadă pentru misiunea Habitat for Humanity Cluj, de a face posibil ca fiecare familie din Cluj să locuiască decent”, declară Horea Jurcan, director executiv Habitat for Humanity Cluj.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.