Banca Transilvania a înregistrat un profit de 338 milioane lei, în primele nouă luni, în Creştere cu 40%. Banca Transilvania a înregistrat un profit net de 338,13 milioane lei, la 30 septembrie, în Creştere cu 40,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, activele instituţiei de credit urcând, faţă de decembrie 2013, cu 6,2%, la 34,04 miliarde de lei. Banca Transilvania continuă să se bucure de un excedent de lichiditate, cu un indicator de lichiditate imediată de 50,4%, sensibil mai bun decât media sistemului bancar: „În continuarea demersului început în trimestrul II 2014, în conformitate cu recomandarea BNR, Banca Transilvania a scos în afara bilanţului creditele care aveau serviciul datoriei mai mare de 360 zile şi erau integral acoperite cu ajustări de depreciere. Creditele scoase în afara bilanţului în trimestrul III 2014 au fost cu 26% mai mici decât valoarea din trimestrul II 2014.
Creditele neperformante, cu restanţe mai mari de 90 de zile, reprezintă 11,47% din totalul portofoliului de credite al Băncii Transilvania, la sfârşitul trimestrului III 2014, în continuare fiind sub media sistemului bancar din România”.
Într-un interviu recent, Horia Ciorcilă, preşedintele Băncii Transilvania a anunţat că face oferte de cumpărare pentru alte bănci, având în vedere 4 – 5 tranzacţii potenţiale.