Dumitru Cornel Vîlcu, lector la UBB și co-host pe Facebook al protestului ”Jos Ponta! Cluj, ultima plimbare”, a acordat un interviu 2.0 pentru gazetadecluj.ro prin intermediul rețelei de socializare care a contat atât de mult în această campanie electorală. Vîlcu este un cunoscut activist clujean, care participă în principal la acțiunile Salvați Roșia Montană, dar și la alte evenimente ale societății civile. Despre cum s-au strâns zeci de mii de oameni la Cluj, despre Declarația de la Cluj, despre când vor avea loc următoarele proteste și cum vede el societatea civilă din Cluj puteți citi în interviul de mai jos.
Mai citește pe aceeași temă un interviu și cu celălalt co-host al protestului de la Cluj pe Facebook:
Raul Muresan, co-host pe Facebook al protestului de la Cluj: Absolut vom mai ieși în stradă!
Cu toate că la evenimentul din vinerea premergătoare turului II și-au anunțat prezenta pe Facebook doar 8.000 de oameni, participanții au fost în număr mult mai mare. În plus, faptul că manifestanții au făcut turul cartierului Mărăști a avut un răsunet în viata orașului cum rareori a reușit societatea civilă. Ecoul a fost unul imens în toată țara, iar Cluj-Napoca a devenit centrul protestelor din România după cum arată o analiză Hotnews.ro.
Declaratia de la Cluj o puteti citi aici.
Mai citeste pe aceeasi tema si:
Lozinci din Piata UNIRII din Cluj-Napoca. Ce striga oamenii? GALERIE FOTO
Fotografia principala este realizata de fotograful clujean Andrei Niculescu.
[ot-caption title=”Dumitru Cornel Vîlcu, protestatarul supravegheat îndeaproape de jandarmi. Foto: Andrei Niculescu/ Facebook.com” url=”http://www.gazetadecluj.ro/wp-content/uploads/2014/11/dumitru-cornel-vilcu-jandarm.jpg”]
Reporter: Cum vedeți efectele mișcării sociale „Jos Ponta! Cluj, ultima plimbare”?
Dumitru Cornel Vîlcu: În lumina participării la vot şi a procentului cu care a pierdut cel împotriva căruia am protestat, ar trebui să fiu/ fim (căci am fost un grup întreg de organizatori) foarte fericiţi. Totuşi, există mici ‘umbre’, însă în viaţă n-are cum să-ţi iasă totul perfect…
Rep.: De ce credeți că au fost organizate alegerile atât de prost în diaspora?
Dumitru Cornel Vîlcu: Din două motive principale: nepricepere, neglijenţă, lipsă de profesionalism pe de o parte, rea-voinţă (prostească), pe de alta. Cred că Guvernul a văzut în alegătorii din străinătate o ameninţare şi a încercat să controleze cumva situaţia.
Mai cred şi că două ‘ture’ prealabile de alegeri prezidenţiale câştigate ‘la mustaţă’ de către unul dintre candidaţi au creat la PSD percepţia (care s-a dovedit greşită) că un rezultat strâns ar putea fi răsturnat de zecile sau sutele de mii de voturi din străinătate.
Rep.: Iohanis a spus că PNL dorește să preia puterea în 2015-2016. Ce părere aveți de primele declarații ale noului președinte?
Dumitru Cornel Vîlcu: Culmea e că diaspora a contat enorm, dar nu atât prin numărul efectiv de voturi (chiar dacă el a fost foarte mare), ci prin influenţarea directă (telefoane, demonstraţii etc.) a opţiunilor electoratului din ţară.
Pe de o parte mi se pare înţelept să nu ‘sari’ la putere imediat – PSD-ul trebuie lăsat să-şi frângă gâtul singur, mai ales în ce priveşte ”desenarea” bugetului. Pe de altă parte, eu, personal cred că sunt câţiva rechini însetaţi de putere (pe care îi ştim bine) şi în tabăra politică a preşedintelui ales. Va fi interesant de văzut în ce măsură e el prizonierul baronilor din fostele PDL şi PNL.
Dumitru Cornel Vîlcu la proteste împotriva RMGC din noiembrie 2013. Sursa: Laura Muresan Photography/Facebook.com
Rep.: Credeți că Declarația de la Cluj va fi luată în seama de politicieni și pusă în practică?
Dumitru Cornel Vîlcu: Nu. Cred că „dreapta” din spatele lui Johannis va considera că nu e nici o nevoie să se reformeze, va continua să ignore cerinţele societăţii civile şi să mizeze pe ideea că, oricum ar fi, românii detestă îndeajuns PSD-ul (un partid, ce-i drept, cu totul detestabil – cel puţin la vârf) pentru a înghiţi orice din partea lor.
Să nu uităm: colaborarea mizerabilă a politicului, la cel mai înalt nivel, cu afaceri dubioase de tip Roşia Montana a început de la lobby-ul preşedintelui Băsescu. E adevărat că a trebuit o moralitate de tip Ponta pentru a se ajunge la aberaţia unei legi speciale, care să încalce toate legile…
Rep.: Deci dacă nu se respectă Declarația de la Cluj veți mai ieși în stradă? Sau ce v-ar mai putea motiva să protestați?
Dumitru Cornel Vîlcu: Deocamdată am scăpat de ce era mai rău, neoliberalism corupt (nu susţin despre tot neoliberalismul că e aşa, dar acesta era) cu metode PSD-iste, adică fără nici un respect pentru lege sau normalitate. Tot ce cred eu că putem spera e ca viitoarea Putere să se poarte ceva mai civilizat în conflictele ei cu societatea civilă…
Evident că vom ieşi. Singura problemă e că lumea tinde să iasă doar în ceasul al doisprezecelea. Sau poate că e bine, nu-mi dau prea bine seama, dacă am ieşi masiv înainte să ştim bine care e pericolul am fi o naţiune uşor isterică.
Rep.: Când credeți că ar putea clujenii să iasă din nou în stradă? Dacă nu se adoptă punctele din Declarația de la Cluj care se referă la bugetul din 2015?
Dumitru Cornel Vîlcu: Clujenii, la fel ca toţi ceilalţi români, nu vor mai ieşi masiv în stradă o bună bucată de vreme – asta, dacă nu se întâmplă cine ştie ce lucru catastrofal. Dar grupurile interesate de diversele aspecte ale Declaraţiei ar trebui să iasă. Eu mă aştept, de exemplu, de la cadrele didactice să-şi apere mai cu sârg interesele… şi, fireşte, fiindcă vorbim de Cluj, mă aştept să continue protestele legate de exploatările cu cianură (acum nu Roşia Montana e cazul scandalos, ci începerea fără autorizaţie a lucrărilor la Certej), ca şi de tema fracturării hidraulice. Declaraţia de la Cluj e, dacă vreţi, un nou apel la politicienii lucizi să vadă care e agenda publică – una limpede ca lumina zilei.
Dar un apel făcut, dacă pot spune astfel, cu profundă neîncredere în clasa politică. Iar în ce-l priveşte pe preşedinte… tocmai în calitate de mediator şi arbitru el ar trebui să devină o voce a acestor deziderate. Nu o instanţă care rezolvă lucrurile, ci una care le asumă – nu un şef care dă ordine (acela e prim-ministrul), ci un preşedinte-nejucător care pune problemele pe masă.
Dumitru Cornel Vîlcu(centru), alături de doi activiști cunoscuți ai societății civile: Mihai Goțiu și poetul Horia Muntenuș. Sursa: Laura Muresan Photograpgy/Facebook.com
Rep.: Cum credeți ca se va dezvolta societatea civila din Cluj in viitor? Cum ar putea sa-i convinga oamenii care protesteaza pe conducatorii tarii sa le indeplineasca dorintele?
Dumitru Cornel Vîlcu: Daca ati avea vreun mesaj pentru clujenii care stau in casa si carora le este frica sa iasa in strada sa protesteze, sa se manifeste liber? Si o ultima intrebare: V-ati fi asteptat sa iasa atat de multi oameni in strada? Efectele miscarii sunt cele scontate?
Societatea civilă are o creştere organică, mă aştept să se dezvolte oarecum de la sine, în jurul principalelor probleme specifice: ecologie, drepturi sociale, cultură etc. etc. – cu colaborări între grupuri, cu dezbatere uneori în contradictoriu, dar cu necesară neîncredere în guvernanţi…
Cei care stau în casă nu cred că o fac din frică. Adică mi-ar părea tare rău să aflu aşa ceva. Poate din nepăsare, care nu e în sine o crimă. Dar frică realmente nu are de ce să le fie, sunt din când în când acţiuni de stat poliţienesc (Pungeşti e un exemplu ‘dur’ şi care, foarte probabil, se va repeta), dar protecţia împotriva bastoanelor, gazelor etc. nu e să stai în casă, ci dimpotrivă să ieşi în număr semnificativ. La Cluj, în toamna trecută, jandarmii ne luau la scărmăneală doar când rămâneam prea puţini, la finalul manifestaţiei…
Da, mă aşteptam la o ieşire masivă a clujenilor. Iar efectele imediate s-au văzut în votul care a venit două zile mai târziu. Însă e o sabie cu două tăişuri… revolta faţă de un om ca Ponta şi o guvernare ca a lui nu sunt instrumente reale de construcţie socială, nu sunt pozitive, sunt o simplă negaţie, a unor oameni ajunşi la capătul puterilor.
Protestatarii au ocupat Bulevardul 21 Decembrie de la Prefectura Cluj și până în Piața Unirii. Foto: Andrei Dascalescu/Facebook.com
În plus, datorită logicii alegerilor, ieşirea aceasta a oferit, inevitabil, o platformă dreptei… care s-a grăbit să o capitalizeze. Erau în piaţă membri de partid care strigau la noi, organizatorii, că nu-i interesează bazaconiile şi agenda noastră „civică”, să tăcem o dată din gură şi să mergem la marş împotriva „comuniştilor”…
Dar, la urma-urmelor, dacă după protestul de vineri atât stânga (a se vedea mai cu seamă CriticAtac sau, pe Vox Publica, postările lui Costi Rogozanu), cât şi dreapta (care s-a exprimat chiar în timpul protestului prin Adrian Papahagi şi „anticomuniştii” lui) au fost foarte deranjate… bănuiesc că putem s-o luăm ca pe un semn foarte bun, nu?
Videoclipul intitulat sugestiv ”This is Cluj”(n.r. Acesta este Clujul), realizat de Daniel Tapuleasa, a strâns 63.000 de vizualizări.
Rep: Cum ați văzut implicarea și participarea politicienilor la mișcări având în vedere că ați cerut expres să nu participe?
Dumitru Cornel Vîlcu: Ei, tot la nivel personal, m-a iritat enorm, dar ar fi fost totalmente nedemocratic să le interzicem participarea, nu? Ce nu reuşesc ei să înţeleagă e că simpla lor prezenţă decredibilizează orice mişcare civică. Mai ales foştii şi actualii PMP-işti sunt cei care, văzând succesul de anul trecut al mişcării Uniţi Salvăm! au crezut că, îmbrăcându-se în blugi şi autorecomandându-se drept ‘civici’, vor captura această energie. Fapt este că în societatea românească există un dezgust uriaş faţă de politicieni şi politicianisme. Acesta e şi un pericol, pentru că eventualele noi partide care, dacă se schimbă legea, vor apărea cândva vor fi dezavantajate de lehamitea românilor pentru tot ce e politic.
Dumitru Cornel Vîlcu, un aprig activist în cadrul campaniei ”Salvați Roșia Montană”. Sursa foto: Dan Coroian Vlad/ Facebook.com
Notă: Întrebat dacă să fie citat ca inițiator al acestei mișcări Dumitru Cornel Vîlcu ne-a dat următorul răspuns: ” Nu, nu ar fi corect. Eu am deschis doar un eveniment pe Facebook, exprimându-mi propria opoziţie… ce zic? propria teamă uriaşă de o putere totală în mâna lui Ponta şi a PSD. Şi i-am invitat pe cei care simţeau ca mine să vină la întâlnire şi marş. Dar iniţiator nu sunt, vă rog să precizaţi că am precizat acest lucru.
Toţi participanţii sunt iniţiatori. Sau, altfel spus, Ponta are întregul merit – realmente, a fost ca în sloganul său electoral, el ne-a unit pe toţi! ”