In acest weekend va avea loc marșul al bicicliștilor pe următorul traseu: Piața Unirii — bd. Eroilor — p-ța Avram Iancu — Calea Dorobanților — al. Bibliotecii — p-ța Mărăști — str. Fabricii — str. București — str. Traian — str. Dacia — str. Gen.Dragalina — str. E. Grigorescu — str. Donath — str. Mirăslău — bd. 1 Decembrie 1918 — str. Bucium — Calea Florești — Calea Manastur — Calea Moților — str. P.Maior — p-ța L.Blaga — str. Napoca — p-ța Unirii.

Membrii clubului de cicloturim îi cheamă pe toți participanții la marșul bicicliștilor la întâlnirea care va avea loc în piața Unirii, începând cu ora 13:45. Pornirea coloanei de bicicliști va fi la ora 14:00, marșul urmând să dureze circa două ore, străbătând zona centrală a Clujului și cartierele Mărăști, Grigorescu și Manastur.

Este o nouă ocazie de a reaminti autorităților locale, publicului și presei de nevoia promovării utilizării bicicletei că o componentă esențială a mobilității urbane durabile și alternativă viabilă la transportul automobilistic, alături de transportul în comun și deplasarea pietonală. În mod special, acum în prag de implementare a mult-promisului și mult-amânatului nou lot de piste de biciclete incluse în programul de bike-sharing, care se pare că din nou nu vor fi conforme standardelor și bunelor practici, cum par a fi cele începute pe str. Donath și str. Bucium. Totodată este și un prilej de contact, cunoaștere și pedalare împreună a bicicliștilor clujeni, o ocazie de împărtășire de opinii, de găsit colegi de excursii sau surse de echipament specific, de schimb de experiență pe tema magazinelor și service-urilor de biciclete și alte teme de interes.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.