Miercuri, premierul treabuia să stabilească  data alegerilor anticipate pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Cluj. ”Deși este campion la Ordonanțe de Urgență, majoritatea date pe furiș, să nu genereze dezbateri publice, că sunt împotriva intereselor românilor și, oricum, Avocatul Poporului tace că are rate la bancă de plătit, Victor Ponta nu a schițat nici un gest miercuri, data limită la care se mai putea emite actul pe baza căruia să se organizeze alegerile anticipate pentru președinția CJ Cluj. A fost încălcată legea, motiv pentru care mă voi adresa justiției. Cei care se fac vinovați de încălcarea legii, vor trebui să plătească”, anunță liberalul Mihai Seplecan.

Potrivit acestuia, imediat după desfășurarea turului II al alegerilor prezidențile, a fost notificată notificat atât Instituția Prefectului Cluj, cât și Ministrul de Interne să facă diligențele necesare desfășurării de alegeri anticipate pentru funcția de președinte al CJ Cluj. ”De asemenea l-am notificat pe premierul Victor Viorel Ponta și am solicitat ca, până la începutul lunii decembrie a.c., să se adopte o hotărâre de Guvern prin care să stabilească, cel mai târziu la jumătatea lunii ianuarie a anului 2015, conform prevederilor Legii nr. 215/2001 (art. 102 ind. 1, coroborat cu art. 69 alin. 2 și art. 69 alin. 5 coroborat cu art. 9 din Legea nr. 67/2004), a datei de desfășuare a alegerilor parțiale pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj. Fiind vorba despre alegeri parțiale generate de o situație prevăzută de Legea administrației publice, respectiv cea privind Statutul aleșilor locali, data desfășurării alegerilor trebuie să se stabilească cu cel puțin 35 de zile înaintea votării (art. 9 din Legea 67/2004)”, subliniază Seplecan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.