În iunie 2009 a apărut o lege care acorda despăgubiri morale celor care au suferit condamnări nedrepte din cauza opiniilor lor politice.
Iniţial nu am vrut să fac demersurile juridice ce se cereau, dar apoi am fost îndemnat să fac aceste demersuri de foşti colegid e suferinţă, exclusiv pentru familia mea care a suferit ani de zile datorită caliăţii mele de fost deţinut politic ( persecuţie în scoli, dacultăşi, profesie ).
În ultima vreme mass-media (Media-Fax, România Liberă, Mesagerul de Cluj, Realitatea TV) au comunicat falsa informaţie că eu, în urmă cu câteva zile aş fi câştigat procesul şi aş fi câştigat 120.000 de euro. Sentinţa a fost dată în Tribunalul Cluj la data de 9 februarie anul curent, motivaţia a fost dată de tribunal peste o lună iar apoi Ministerul Finanţelor a făcut recurs la Curtea de Apel cu o amplă motivaţie în concluzia căreia se cerea respingerea acţiunii. După Curtea de Apel va urma un alt recurs la Curtea de Casaţie. Da aceea sitaţia definitivă nu se ştie când şi nu se ştie cu ce soluţie va fi dată peste luni şi luni de zile. Tot aşa se procedează şi în cazul celorlalţi deţinuţi politici.
Pentru marea zarvă care s-a făcut în problema acestor precese ( nu ştiu de către cine şi cu ce scop ), consider necesar să fac următoarele observaţii şi precizări:
– Această lege ar fi trebuit promulgată imediat dupa 1990, dar ea a fost amânată pentru iunie 2009 pentru simplu motiv că procesele politice criminale comuniste nu au fost declarate nule de către guvernele postdecembriste, cu toate că era cunoscut caracterul lor ilegal şi abuziv.
– De faptul că legea a fost promulgată în plină criză financiară nu pot fi dăcuţi vinovaţi foştii deţinuţi politici care astfel au fost puşi în situaţia de a-şi exprima prin această lege un drept recunoscut de toate princiipiile juridice.
– În plus cred că în spiritul justiţiei trebuie pusă şi problema vinovaţilor privind abuzurile şi crimele comuniste şi implicit procesele politice. Desigur, statul român actual are obligaţia de a repara greşelile regimurilor trecute, dar România comunistă era de fapt un stat ocupat şi apoi contrlat de Uniunea Sovietică şi de NKVD. În plus abuzurile s-au făcut sub ochii îngăduitori ai unei lumi civilizate occidentale care clama şi lupta pentru drepturile omului. Atunci oare numai statul român are obligaţii privind acele despâgubiri.
– Demersurile juridice le-au făcut avocaţii care în mod obligatoriu trebuiau angajaţi, care au fixat şi sume cerute. Deşi s-au făcut greşeli cerându-se seme nerealiste (nu neconforme cu suferinţele suferite, care nu pot fi cuantificate), care i-au pus într-o lumină nefavorabilă pe foştii deţinuţi, în general sumele cerute au fost decente (cred că trebuie făcută comparaţie cu reparaţiile plătite de alte state – ca de exemplu statul german – evreilor, francezilor şi polonezilor internaţi în lagărele naziste).
– Cred că o altă greşeală a legii este cea care obligă foştii deţinuţi politici să interneze procese, să angajeze evocaţi şi să ducă martori care să declare cât de mari au fost suferinţele lor, lucru pe care martorii nu-l pot evalua ( pe lângă asta, un martor al unuia care a făcut ani lungi de puşcărie nu a fost alături de respectivul deţinut decât maxim câreva luni).
– Şi pentru că nu există alte criterii de lege pe care să le folosească judecătorii, hotărârile lor nu pot fi decât arbitrare( dovadă, de exemplu, faptul că au fost atribuite sume mai amir pentru 7 ani decît pentru 8 ani).
– Majoritatea foştilor deţinuţi politici sunt oameni în vârstă (70,80 sau 90 de ani). Unii dintre ei nu au posibilitatea să-şi angajeze avocat şi să îşi caute martori. Iar dacă procesele tergiversează aşa cum ele au început, mulţi dintre cei interesaţi, chiar dacă au intentat proces, nu îi vor vedea sfîrşitul.
Este umilitor şi degradant ca foştii deţinuţi politici, pentru a primi nişte drepturi recunoscute de toate codurile juridice mondiale, să fie nevoiţi să umble pe la tribunale cerşindu-şi aceste drepturi şi în plus să fie priviţi şi prezentaţi ca cei care „ în aceste vremuri de criză pretind să fie răsplătiţi pentru suferinţele lor”.
Cluj- Napoca Ioan Z. Boilă
10 Mai 2010
