Instanţa a decis luni, 21 iunie, o nouă amânare în dosarul de trafic de persoane în care este acuzat liderul spiritual al MISA, Gregorian Bivolaru. Este vorba de a şaptea amânare de când dosarul se afla la instantele clujene, din mai anul trecut. De aceasta data, judecarea s-a amânat pâna pe 4 octombrie, pe motiv că una dintre părtile civile nu a fost citată legal. Este vorba despre partea civilă Costea Costel, care şi-a schimbat numele în Albu Costel, astfel acesta ne fiind legal citat. Procurorul de caz a cerut judecătorului îndreptarea acestei lipse de procedură pentru termenul următor, pentru că acesta nu avea domiciliul legal la adresa respectivă. De aceeaşi părere a fost şi avocatul inculpaţilor, care a cerut refacerea citării şi un nou termen pentru angajarea de apărător, menţionând că în conformitate cu articolul 291 din Codul de Procedură Penală (CPP), nu se poate face nici o judecată considerând lipsa de procedură şi lipsa unui apărător. Drept urmare a solicitărilor făcute de avocatul care îl reprezintă pe Gregorian Bivolaru, Dan Apostol şi a procurorului, instanţa a decis că un termen rezonabil ar fi data de 4 octombrie. De asemenea, judecătorul a precizat că partea vătămată va fi citată atât la Consiliul Local, la instanţă pe uşa sălii de judecată cât şi la domiciliu. Instanţa a mai decis că Albu Costel mai trebuie să depună la dosar actele prin care să dovedească că şi-a schimbat numele şi că MISA va fi citată ca parte  responsabilă civilmente, şi va răspunde din patrimoniul porpriu în faţa părţilor civile. Tot la următoarea înfăţişare instanţa se va pronunţa şi asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate de avocaţi cu privire la o ordonanţa emisă în urmă cu opt ani, care interzice organizaţiile şi simbolurile cu caracter fascist.

La termen au fost prezente atât persoane inculpate cât şi câteva din părţile civile. Printre acestea s-a aflat ş Costică Cojocaru, acuzat că între 2001 şi 2004, în timp ce era instructor de yoga, a exploatat mai multe persoane prin folosirea la munca neplătită cu titlu de karma yoga, la ordinul lui Gregorian Bivolaru. O alta persoană inculpată în acest dosar, Iuliana Radu, a fost şi ea prezentă ,aceasta fiind acuzată că în aceeaşi perioadă, în calitate de şefa a ashramului “Peleaga 5”, a cazat mai multe persoane care prestau diferite munci şi erau retribuite cu titlu de karma yoga.

Achitat la Sibiu, Bivolaru se roagă la prescripţie şi la Cluj
Dosarul în care Gregorian Bivolaru este acuzat de trafic de persoane şi de alte sapte infractiuni a fost trimis în judecată de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizata în urmă cu peste trei ani, mai precis la data de 15 iunie 2007. La 6 aprilie 2009, Tribunalul Bucuresti i-a admis cererea lui Bivolaru ca dosarul să fie strămutat, acesata ajungând la Tribunalul Cluj. Dosarul de pe rolul instanţei clujene nu este singurul pe care liderul  MISA il are. Acesta a fost acuzat de procurori si de perversiune sexuală, act sexual cu un minor şi trecerea frauduloasă a frontierei.

Aceste acuzaţii s-au judecat într-un dosar separat, care s-a aflat la Tribunalul Sibiu. Gregorian Bivolaru a fost achitat pentru o parte din infracţiunile pentru care a fost judecat, respectiv perversiune sexuală în formă continuată, două infracţiuni de act sexual cu un minor în formă continuată şi două infracţiuni de trafic de minor. Instanţa a dispus încetarea procesului pentru alte infracţiuni, respectiv corupţie sexuală, act sexual cu un minor, ambele în formă continuată, şi trecerea frauduloasă a frontierei României, pe motiv că ar fi intervenit prescripţia răspunderii penale. În tot acest timp, Bivolaru se afla la Malmo, în Suedia, unde beneficiază de azil politic.
Dosarul de la Tribunalul Cluj dă toate semnele că s-ar îndrepta, şi el, spre o decizie de înlăturare a răspunderii penale, pe motiv de prescripţie a acesteia, considerând că de la un termen la altul judecata se amână pentru diverse vicii de procedură.
. Prescripţia răspunderii penale are ca efect înlăturarea răspunderii penale pentru fapta săvârşită. De aceea se consideră că, în dreptul penal, prescripţia reprezintă o sancţiune la adresa pasivităţii organelor judecătoreşti care au avut dreptul să-l tragă la răspundere pe infractor.
Prescripţia operează indiferent de gradul de gravitate a infracţiunii, cu excepţia infracţiunilor contra păcii şi omenirii.

Acuzaţii Gregorian Bivolaru

-art,12 alin 1 şi 2 din Legea 678/2001 privind traficuld e persoane
-art. 1 alin 1 teza 2 coroborat cu art. 2 alin. a şi b punctul 12 din Legea 39/2003 privind reglemetarea măsuri specifice de prevenire şi combatere a criminalităţii organizate la nivel naţional şi internaţional
– infracţiunea de instigare la discriminare prevăzută de art.  317 Codul Penal cu aplicarea art.13 din Codul penal
-infracţiunea prevăzută de art.3 alin. 1 coroborat cu art. 2 alin a din OUG nr.31/2002 privind transportul si livrarea trimiterilor postale proprii
-infracţiunea prevăzută de art.70 alin.1 din OUG nr.105/2001 medificată prin Legea 39/2003 privind intrarea sau iesirea din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat
-infracţiunea prevăzută de art.1 alin.1 din OUG nr.112/2001, modificată şi competată prin  Legea 252/2002 cu privire la intrarea sau ieşirea dintr-un stat străin prin trecerea ilegală a frontierei acestuia
-infracţiunea prevăzută de art.6 alin.1 litera a teza 1 şi 5 din Decretul 340/1981 cu privire la deţinerea, construirea, instalarea, experimentarea sau folosirea emiţătoarelor radioelectrice, precum şi modificarea caracteristicilor de lucru ale acestora
-instigare la infracţiunea de ultraj contra bunurilor moravuri şi liniştii publice prevăzute de art.25 din Codul Penal
-complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art.26 Codul Penal raportat la art.9 din Legea 241/2005

Termenele de prescripţie

Termenele de prescripţie se determină în funcţie de natura şi durata sancţiunii prevazute de lege pentru fapta care se prescrie, avându-se în vedere maximul special al acestei pedepse:
– Dacă este o pedeapsă cu detenţiunea pe viaţa sau cu închisoarea mai mare de 15 ani, termenul este de 15 ani.
– Dacă este o pedeapsă cuprinsă între 10-15 ani, termenul este de 10 ani.
– Dacă este o pedeapsă cuprinsă între 5-10 ani, termenul este de 8 ani.
– Dacă este o pedeapsă cuprinsă între 1-5 ani, termenul este de 5 ani.
– Dacă este o pedeapsă cu închisoarea până la un an sau amenda, termenul este de 3 ani.
Termenul de prescripţie începe să curgă de la data săvârşirii infracţiunii (când se produce rezultatul în cazul infracţiunilor de rezultat, când are loc acţiunea sau inacţiunea în cazul infracţiunilor formale şi când se epuizează infracţiunea în cazul infracţiunilor cu durata de executare). În cazul minorilor termenele de prescripţie se reduc la jumătate. Asadar, în cazul minorilor operează o dublă reducere, pentru că termenul de încercare se calculează în funcţie de limitele pedepsei reduse la jumătate, iar apoi termenul astfel calculat se reduce şi el la jumătate.

Ripan Sabin

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.