Consiliul Județean Cluj a votat la ultima ședință un proiect de hotărâre privind acordul de principiu în vederea asocierii cu comunele Buza, Căianu, Cămăraşu, Cătina, Frata, Geaca, Mociu, Palatca, Suatu, pentru realizarea obiectivului „Centru de Sănătate Multifuncţional în comuna Mociu, judeţul Cluj ”. La ședința precedentă asocierea a căzut la vot cu 18 voturi ale consilierilor PNL împotrivă, o parte din social-democrați fiind absenți.
”Până în anul 2011, în comuna Mociu a funcţionat un Centru de Sănătate cu personalitate juridică cu două secţii medicale : medicină internă şi pediatrie. Pacienţii beneficiau de servicii medicale de specialitate în regim de internare continuă, consultaţii medicale de specialitate, analize de laborator, ecografii abdominale. Centrul de Sănătate Mociu a deservit un număr de şapte comune (Mociu, Cămăraşu, Geaca, Ţaga, Cătina, Suatu, Palatca, Căianu) cu o populaţie arondată de circa 22.000.
Conform prevederilor H.G.R. 345/2011, privind aprobarea pentru anul 2011 a Raportului comisiei de selecţie a unităţilor sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu Casele de Asigurări de Sănătate, precum şi a listei acestor unităţi sanitare în anexa nr. 2, poziţia 29, Centrul de Sănătate Mociu a fost inclus pe lista unităţilor sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu Casele de Asigurări de sănătate, deci practic a fost lăsat fără surse de finanţare.
Încă nu s-a făcut nici studiul de fezabilitate
Consiliul Local al comunei Mociu a solicitat în numeroase rânduri sprijinul Consiliului Judeţean Cluj pentru reorganizarea fostului Centru de Sănătate Mociu în Centru de Sănătate multifuncţional, conform dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 58 din 16 iunie 2011 pentru modificarea art. 5^2 din Ordonanţa Guvernului nr.70/2002 privind administrarea unităţilor sanitare publice de interes judeţean şi local şi a Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1144/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de organizare şi funcţionare a centrelor de sănătate multifuncţionale. De asemenea, Planul de Amenajare a Teritoriului prevede faptul că, la o distanţă de 45 km se impune existenţa unei unităţi spitaliceşti”, se arată în expunerea de motive.
Consiliul Local al comunei Mociu va fi însărcinat cu efectuarea unui studiu de fezabilitate pentru a identifica soluţia optimă de înfiinţarea Centrului de Sănătate Multifuncţional, fie prin reabilitarea clădirii existente fie prin realizarea unei construcţii noi, pe o altă parcelă de teren în incinta spitalului.
Revolta de la Mociu
Locuitorii din Mociu s-au revoltat în 2011 împotriva deciziei Ministerului Sănătății de a transforma spitalul în azil de bătrâni, iar de la 1 aprilie 2011, guvernul condus de Emil Boc a închis spitalul din comuna Mociu, județul Cluj.
Atunci, mai bine de 400 de săteni s-au adunat în curtea spitalului din Mociu pentru a protesta împotriva transformării acestuia în cămin pentru bătrâni. Pe clădirea spitalului din Mociu, veche de 100 de ani, au fost agăţate cearşafuri pe care protestatarii au scris manifeste împotriva schimbării destinaţiei spitalului: ”Ce mai aveţi de distrus???”, ”Cinci azile pe câmpie, măcar un spital să fie!”, ”22.000 arondaţi, fără spital, condamnaţi!”, respectiv ”Spital Mociu, construit în 1912”.
Ulterior, în anul 2013, locuitorii, dar şi autorităţile din Mociu, plănuiau să deschidă un centru medical multifuncţional, însă iniţiativa nu a avut succes.
În stare totală de degradare
Prefectul Gheorghe Vuşcan a efectuat vara trecută o vizita la Spitalul din comuna Mociuși după ce a văzut condițiile precare în care a ajuns clădire, a încurajat administrația locală să reia planurile de modernizare de acum câţiva ani, şi să-l transforme fie în centru medical de zi, fie în centru pentru îngrijirea vârstnicilor.
“Clădirea spitalului e află în prezent într-o stare totală de degradare, este insalubră şi nefuncţională. Pentru a stopa procesul accelerat de degradare, Instituţia Prefectului va solicita intervenţii urgente din partea Primăriei Mociu şi sprijin din partea Consiliului Judeţean Cluj pentru salvarea acestui imobil şi transformarea lui în „centru medical de zi”, sau în „centru pentru îngrijirea persoanelor vârstnice” din resurse financiare proprii sau accesarea de fonduri europene”, au transmis reprezentanţii Instituţiei Prefectului.
Remus Lăpușan, certărețul absent
”Politicienii PNL şi PDL nu se dezic în privinţa dezinteresului manifestat faţă de locuitorii judeţului Cluj, un exemplu elocvent fiind votul negativ acordat în şedinţa de Consiliu Judeţean, din 30 martie 2015, privind redeschiderea Spitalului de la Mociu, prin respingerea unui referat de aprobare al proiectului de hotărâre privind acordul de principiu al Judeţului Cluj în vederea asocierii cu comunele Buza, Căianu, Cămăraşu, Cătina, Frata, Geaca, Mociu, Palatca, Suatu, pentru realizarea obiectivului „Centru de Sănătate Multifuncţional în comuna Mociu, judeţul Cluj”.
Sănătatea clujenilor, o glumă proastă de 1 aprilie, rostogolită din patru în patru ani de liberalii din Consiliul Judeţean.
Dacă acum 4 ani, chiar de 1 aprilie, Emil Boc închidea 67 de spitale, în acest an, în aceeaşi perioadă, consilierii judeţeni liberali au decis să păcălească sănătatea clujenilor (…) au refuzat solicitarea a opt comune prin care se cerea redeschiderea spitalului din Mociu.
Ne exprimăm regretul că sănătatea locuitorilor din opt comune clujene nu este o prioritate pentru consilierii judeţeni liberali. Prin acest vot ipocrizia şi indiferenţa acestora a fost devoalată. Grupul consilierilor judeţeni social-democraţi va continua să sprijine proiectele judeţului în funcţie de agenda clujeanului”, a declarat Remus Lăpuşan, preşedintele PSD Cluj într-un comunicat de presă de luna trecută.
Ironia face că tocmai de la aceeași ședință acesta a lipsit. Tocmai pentru a evita o situația ca și cea din 30 martie, la ședința de joi primarul comunei Mociu s-a prezentat în fața aleșilor județeni pentru a pleda pentru viitorul acestui proiect susținut de comunitățile celor nouă comune.