Clujeanul Nicula Ovidiu Lucian, în vârstă de 57 de ani, după ce a făcut afaceri pe cai mari cu CFR-ul şi a fost acuzat de evaziune fiscală şi abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave, a primit cinci ani de zile de puşcărie în dosarul fostului şef CFR, Mihai Necolaiciuc. Clujeanul, patron şi administrator la firma General Invest, a fost acuzat că a păgubit statul cu aproximativ 7,7 milioane de lei, însă afacerile lui Nicula cu CFR-ul se însumează la milioane de euro. În anul 2012, firma lui Nicula a fost lichidată, iar firma care s-a ocupat de această procedură a fost cea a lui Andrei Cionca, Casa de Insolvenţă Transilvania.

 

Justiţia a terminat de ”măcinat” dosarul lui Mihai Necolaiciuc cu viteza melcului şi a împărţit condamnările, iar cea mai mare a primit-o ”capul de afiş”, fostul şef al CFR, Necolaiciuc, care a primit 10 ani de puşcărie. Printre condamnaţi s-a strecurat şi clujeanul Lucian Nicula, fostul patron al firmei General Invest. El a primit cinci ani, pedeapsa putând fi atacată printr-un apel. ”Daravela” pentru care afaceriştii din CFR au fost condamnaţi a avut loc la începutul anilor 2000, când, prin intermediul afacerilor cu CFR, Nicula a fentat statul cu 7,7 milioane de lei prin operaţiuni fictive de plată a facturilor şi

În perioada 2001 – 2002, firma lui Nicula a încheiat cu SN CFR Bucureşti nu mai puţin de 14 contracte de vânzare – cumpărare în vederea instalării unor sisteme de informare şi avizare a publicului călător. Contractele s-au ridicat la aproximativ 27 de milioane de euro, iar modalitatea în care au fost încheiate l-a dus pe Nicula în faţa procurorilor DNA.

În iunie 2004 şi în februarie 2005, ANAF Cluj a făcut un control la General Invest, iar inspectorii au descoperit că între septembrie 2001 – ianuarie 2004, firma lui Nicula a facturat CFR-ul cu aproximativ 427 de milioane de lei vechi, sumă care a fost înregistrată în conturi de venituri şi TVA colectat. Ulterior, în perioadă iunie 2003 – iulie 2004 au fost emise mai multe facturi de stornare în valoare de 228 de miliarde de lei vechi. Cu alte cuvinte, General Invest a recuperat TVA pentru o sumă aproape dublă faţă de cea care a apărut în final pe facturi. Pentru derularea contractului cu SNCFR, Nicula a încheiat contracte pentru importul materiei prime şi a materialelor necesare cu două societăţi străine, respectiv cu BQ Consulting, cu sediul în Gibraltar, şi cu Ruland Trading LTD, cu sediul în Insulele Virgine Britanice. În 2001, firma clujeană a înregistrat şi a trecut pe cheltuieli 17 miliarde de lei, în baza contractului cu Ruland Trading LTD, fără să existe documente justificative care să ateste cheltuielile efectuate. În plus, importul de materiale din partea Ruland Trading nu s-a realizat. Bunurile pentru care s-a emis factură nu au fost livrate CFR, deoarece acestea nici nu intraseră în ţara. În acelaşi an, pe lângă profiturile înregistrate din acţiunile fantomă de import, General Invest s-a sustras şi de la plată impozitului pe profit suplimentar. Astfel, gaura data în bugetul statului s-a mărit cu 4 milioane de lei, sumă la care se adaugă dobânzile şi penalităţile la impozitul pe profit suplimentar.

 

Afaceri de milioane pe şine şi vagoane

Începând cu 1998, Nicula a tranzacţionat din triajele SNCFR mai mult de 4500 de vagoane ca fier vechi, destinaţia lor fiind să fie recondiţionate şi puse în circulaţie. Aceste cazuri au fost expuse în articole publicate în Gazeta de Cluj la începutul anului 2000. Potrivit rechizitoriului, Nicula îşi recunoştea unele ”erori” contabile, însă susţinea că nu au fost făcute intenţionat. În Cluj, Nicula a mai cumpărat în 2001 fosta întreprindere de stat ITSAIA din comuna Baciu de la  APAPS. Printre afacerile lui Nicula cu CFR-ul condus de Necolaiciuc se numără şi achiziţia a 100.000 tone de vagoane de fier vechi nedezmembrate. Tranzacţia a avut loc în 2001, iar preţul a fost de 52 USD/tonă. În acelaşi an, CFR a emis către General Invest două facturi, prima în valoare de 147 miliarde lei vechi, cu TVA de 23 miliarde, iar a două de 50 miliarde lei vechi, cu TVA de 7 miliarde. În acest caz, General Invest a dedus TVA în valoare de 31 miliarde de lei fără ca valoarea facturii să fie achitată către CFR. În decembrie 2002, General Invest a cumpărat 52.000 de tone de şine nefolosite, cu 72 USD/tonă. CFR a emis cea de-a treia factură, de 130 miliarde, din care firma lui Ovidiu Nicula a dedus un TVA de 18 miliarde de lei. Nici de această data facturile nu au fost achitate, iar SNCFR nu a văzut nici un leu din suma colosală din care Nicula a recuperat totuşi TVA-ul.  Abia în martie 2004, SNCFR a stornat cele trei facturi emise, în valoare de 227 de miliarde de lei, cu menţiunea că au fost întocmite eronat. Cu alte cuvinte, stornarea celor trei facturi dovedeşte că, în realitate, acestea au fost emise de către CFR, astfel încât General Invest să-şi deducă ilegal TVA-ul.

 

Fraude cu trenuri

Potrivit rechizitoriului,  Necolaiciuc, mai mulţi foşti şefi din CFR SA şi administratori de firme au fost acuzaţi pentru fraudarea companiei. În acest dosar au fost comasate trei cauze în care Mihai Necolaiciuc şi alte persoane au fost trimişi în judecată, pentru fraude de aproximativ 56,7 milioane de euro. În primul dintre aceste procese, Mihai Necolaiciuc a fost trimis în judecată în 1 februarie 2008, pentru presupusa implicare într-o fraudă de 18 milioane de euro.

Alături de alte nouă persoane, Mihai Necolaiciuc este acuzat că în calitate de director general al CFR SA, în perioada 2001-2003, a angajat compania într-o serie de relaţii contractuale nelegale, în urma cărora au fost plătite din bugetul CFR , în mod ilegal, produse, bunuri şi servicii care, fie nu au fost deloc livrate, fie s-au dovedit a fi necorespunzătoare calitativ şi nefolositoare companiei.

Necolaiciuc a fost ajutat, susţin procurorii, de mai mulţi complici, care făceau parte din fosta conducere a CNCFR sau erau şefi de servicii – Mihail Gabriel Misir, Viorica Olăeru, Ilie Vlăduţ, Dragoş Vasile Vlăduţ, Maria Ana Matei, Octavian Costea, Adrian Ţolea, dar şi de administratorii unor firme – Marius Ilişcă şi Ovidiu Lucian Nicula. Mihai Necolaiciuc este în penitenciar din 17 octombrie 2014, când a fost condamnat într-un al patrulea dosar, cel care a ajuns şi cel mai târziu la instanţă. Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat atunci pe Mihai Necolaiciuc la patru ani şi şase luni de închisoare cu executare, în dosarul privind o fraudă de 2,7 milioane de euro produsă prin achiziţionarea de bunuri într-un proiect de reconstruire a infrastructurii afectate de inundaţiile din 2000.

1 COMENTARIU

  1. DNA , sa controleze toate dosarele de achizitii “in totalitate legale” din perioada 2013-2014 de la CFR Calatori? Ar fi interesant si nu numai… “Aflati in plina ofensiva anticoruptie, subalternii Laurei Codruta Kovesi sunt pe cale de a deschide un nou front de lupta, care va cutremura, cu siguranta, societatea romaneasca” Sa fie vorba si de CFR Calatori, oare s-a auzit de Secara Vasile(inculpat in acest moment), Dorobantu Valentin(dirijorul trenurilor pe la REGIOTRANS privat, in acest moment), Carmen Maria Popescu, Miu Ileana,Liliana Constantinescu,Claudiu Dumitrescu(inculpat), Alexandrina Gatej,Dana Galben Rachila,Gavris Teodor(inculpat), Nita Robert, Timis Bogdan, Protopopu Gabriel Telu(inculpat),Berindean Nicolae(inculpat),Szentes Iosif, etc? Dar pe unde “zace” raportul Ministrului Transporturilor, Ramona Manescu inaintat la organele competente ,referitor la activitatea “ireprosabila” a unora de mai sus in decursul anului 2013 din care rezultau clar probe pentru comiterea unor posibile fapte de coruptie? Mai mult , prin impunerea lui Alexandru Petrescu in fruntea C.A. vicepresedinte PSD Diaspora, Ioan Rus a demonstrat ca isi continua campania de politizare si distrugere a companiei CFR Calatori. In octombrie 2014, Poşta Română, condusa de Alexandru Petrescu, a distribuit în timpul campaniei prezidenţiale, alături de talonul de pensie, peste patru milioane de flyere, comandate şi plătite de PSD, prin care pensionarii erau anunţaţi că prezidenţiabilul ACL, Klaus Iohannis, vrea să le taie pensia dacă va ieşi preşedinte. Scandalul fluturaşilor otrăviţi împărţiţi de pesedişti a izbucnit înaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale. Numirea pesedistului Alexandru Petrescu in fruntea CA de la CFR Calatori vine dupa ce Ioan Rus l-a impus ca manager general pe udemeristul Iosif Szentes. Acesta s-a remarcat in anii trecuti prin faptul ca impreuna cu fostul director general al CFR Calatori, Valentin Dorobantu zis “SMART”, in prezent dirijorul trenurilor private de la Regiotrans Brasov si ulterior cu Vasile Secara,in prezent inculpat , au tesut mersul trenurilor in interesul companiilor private de transport feroviar de calatori, punand astfel umarul la ruinarea companiei de stat. Totodata, Ioan Rus o mentine in CA al CFR Calatori pe directoarea Dana Galbeni Rachila, cea care este acuzata de Curtea de Conturi a Romaniei de insusirea ilegala de catre mai multe persoane din ograda Ministerului Transporturilor de indemnizatii conform OUG 109/2011 din CA si AGA in valoare de circa 1.200.000 de euro. Mai mult, Dana Galbeni Rachila a detinut o firma impreuna cu cea care dirijeaza si regizeaza de ani buni toate achizitiile “in totalitate legale” de la CFR Calatori – Carmen Maria Popescu. Dar, in acealasi timp, ministrul transporturilor, Ioan Rus, il mai mentine in CA de la CFR Calatori si pe controversatul Iulius Dan Plaveti, implicat in mai multe inginerii imobiliare”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.