Magistrații Curții de Apel Cluj nu s-au pronunțat astăzi în cazul Oprișan. Instanța a programat emiterea unei soluții în data de 8 septembrie. La termenul de astăzi a fost audiat inculpatul Marian Oprișan, președintele CJ Vrancea acuzat de fapte de corupție. La instanța de fond, politicianul PSD a fost achitat. El este acuzat că a prejudiciat Ministerul Transporturilor, Givernul, dar şi Consiliul Judeţean Vrancea cu peste 8 milioane de lei. Potrivit procurorilor, o comisie de licitaţie de la Consiliul Judeţean, numită de Marian Oprişan, ar fi încredinţat lucrări de pietruire a unor drumuri comunale, în valoare de 1,9 milioane de dolari, unor firme neeligibile, cu bani acordaţi de Ministerul Transporturilor. Alte acuzaţii se referă la achiziţia corpului de clădiri de la „Căprioara” şi la sumele cheltuite pentru întreţinerea a două imobile de protocol.

Judecătorul Lucian Buta a explicat în motivarea sentinței sale de la începutul lunii februarie că principalele motive ale achitării ”baronului” de Vrancea Marian Oprișan țin de incompetența procurorilor anticorupție și a specialiștilor angajați de aceștia. DNA ar fi stabilit prejudiciul printr-o ”deducție viciată”, iar specialiștii și-ar fi depășit ”masiv” competențele legale. DNA a făcut apel împotriva deciziei.

În motivare, magistratul subliniază că în acest dosar prejudiciul de un milion de euro este stabilit în mod eronat. ”Omisiunile din cursul urmăririi penale constând în neefectuarea unei expertize în specialitatea de drumuri şi poduri şi în neevaluarea efectivă a Complexului Căprioara au condus la imposibilitatea economică a evaluării eventualului prejudiciu. În aceste condiţii, faţă de principiul enunţat de art. 4 alin. 2 din Codul de procedură penală potrivit căruia «orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului», instanţa a constatat lipsa pagubei”, se arată în motivarea judecătorului.

Judecătorul Lucian Buta mai susține că, în fața instanței, Marian Oprișan și ceilalți cinci inculpați nu și-au recunoscut faptele de care au fost acuzați. ”Declaraţiile martorilor cauzei nu sunt în măsură să fundamenteze acuzaţiile, iar numeric, ponderea mărturiilor este net în favoarea apărării”, se mai arată în motivarea instanței.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.