Valentin-Alexandru Jucan, secretar de stat și membru în Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), a trimis o scrisoare deschisă către prim-ministrul interimar Gabriel Oprea, în care arată că privatizarea Societății Române de Televiziune (S.R.Tv.) nu respectă interesul publica sau național, și atrage atenția că recenta decizie a Comitetului Director al TVR de a înființa 84 de noi posturi de conducere este contra anagajamentului luat față de MInisterul Finanțelor și ar majora costurile unei companii care deja are datorii la stat.

Reproducem mai jos textul integral al scrisorii deschise adresate de către membrul CNA premierului:

Domnului General Gabriel OPREA,

Primul-ministru interimar al României,

Postul public de televiziune se îndreaptă, cu buna ştiinţă a celor care îl conduc, spre disoluţie. În calitate de membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, conform Legii “garant al interesului public”, vă solicit, domnule General Gabriel Oprea, intervenţia şi sprijinul în favoarea reformării Societăţii Române de Televiziune – S.R.Tv.

Constituţia României, la articolul 31.5, prevede faptul că “serviciile publice de radio şi televiziune sunt autonome”. De asemenea, Legea 41 din 1994, cu modificările şi completările ulterioare, Legea în baza căreia funcţionează postul public de televiziune, prevede chiar la primul articol faptul că S.R.Tv este “serviciu public autonom, de interes naţional”. Acesta este contextul legal în care formulez apelul către Dumneavoastră.

Vineri, 3 iulie a.c., în cadrul unui interviu acordat postului TVR Cluj, Ministrul finanţelor publice, domnul Eugen Teodorovici, a făcut o declaraţie cel puţin surprinzătoare: “Știți foarte bine că și o privatizare în acest sens poate avea ca și condiție în caietul de sarcini asigurarea pentru un anumit număr de ore a unui anumit tip de emisie. Deci putem vorbi și despre acest subiect. Dar se va găsi o soluție.”

Această afirmaţie fie este formulată în necunoaşterea legii, fie trădează o intenţie a Executivului de a privatiza T.V.R. Privatizarea postului public de televiziune nu are nicio legătură cu respectarea interesului pubic şi cu interesul naţional. Cel mult poate să indice interese de grup. Transferul responsabilităţii reorganizării S.R.Tv către o entitate privată nu rezolvă situaţia, aşa cum puteţi observa şi în cazul similar al postului public de televiziune din Israel care, acum, după o perioadă de administrare privată, face eforturi uriaşe de revenire la mediul de stat.

La această afirmaţie se adaugă decizia Comitetului Director al T.V.R. din data de 3 iulie 2015, prin care se doreşte înfiinţarea a 84 de posturi de conducere, la nivelul central şi la nivelul studiourilor teritoriale ale T.V.R. O astfel de măsură, pe lângă faptul că este contrară angajamentelor luate de T.V.R în faţa Ministerului Finanţelor, la momentul blocării conturilor, presupune o majorare a cheltuielilor cu salariile de aproximativ 1.728.000 euro, anual. Mai mult, ultima negociere pentru semnarea Contractului colectiv de muncă, din cadrul T.V.R., a eşuat tocmai datorită lipsei fondurilor necesare. Este nevoie de înfiinţarea de posturi cu dedicaţie politică în S.R.Tv.? Înfiinţarea de noi posturi de conducere rezolvă situaţia datoriilor istorice şi a crizei încrederii publice în T.V.R.?

După cum ştiţi, în luna mai 2012, conturile operaționale ale TVR au fost blocate în totalitate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, datoriile înregistrate de aceasta fiind de 652.011.966 lei (146.539.301 Euro). În luna iunie, prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României numărul 33, privind unele măsuri pentru asigurarea furnizării serviciului public de televiziune, s-a stabilit, în sarcina Consiliului de Administrație al S.R.Tv., obligația de a aproba un program de redresare economică.

Prin programul de redresare economică, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administrație al SRTv. nr. 110/28.08.2012, au fost asumate trei obiective:

– repoziționarea politicii editoriale;

– adaptarea tuturor resurselor;

redobândirea echilibrului organizațional și financiar.

Demersurile fostului preşedinte al T.V.R, domnul Claudiu Săftoiu şi Memorandumul Ministerului Finanţelor Publice, transmis de ministrul Florin Georgescu şi aprobat de Primul-ministru Victor Ponta, au dus la deblocarea conturilor T.V.R., sub condiţia respectării angajamentelor luate. Astfel, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, din cadrul ministerului de resort, prin documentul 1037858 din 21.12.2012, emite acordul de principiu privind eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale ale S.R.Tv, în sumă totală de 352.470.059 lei.

În acest cadru de funcţionare, având la bază angajamentele S.R.Tv, actuala conducere a T.V.R., prin domnul Stelian Tănase, Preşedinte – Director General, propune măsuri administrative care pun în pericol angajamentele financiare ale postului public, în relaţia cu A.N.A.F., respectiv pune în pericol interesul public prin readucerea T.V.R. într-o posibilă situaţie de blocarea a conturilor, prin urmare, de afectare a conţinutului editorial.

Datoriile acumulate de T.V.R. şi modul lipsit de profesionalism în care acestea au fost gestionate, au afectat interesul public, în sensul că:

– TVR INFO, lansat pe 31 decembrie 2008, canal centrat pe difuzarea de informaţii utilitare şi transmisii „în direct”, după modelul canalului „pan – european” de televiziune Euronews, prin Programul de redresare, a fost închis.

– TVR Cultural – prin programul de redresare economică a fost suspendat pe o perioadă nedeterminată începând cu data de 15.09.2012. Deşi fostul Preşedinte – Director General al TVR, domnul Claudiu Săftoiu, a dat asigurări că TVR Cultural se va redeschide, acest lucru nu s-a mai produs.

– TVR 3, post dedicat vieţii comunităţilor regionale, format din producții ale studiourilor teritoriale TVR Iași,TVR Craiova, TVR Cluj, TVR Timișoara și TVR Târgu Mureș, este direct afectat de modul politizat în care sunt alocate bugetele, dar mai ales din cauza presiunilor politice la care sunt supuse studiourile.

Domnule General Gabriel Oprea,

Consider că este nevoie de intervenţa Dumneavoastră în revenirea la prioritaţi, cu respectarea interesului public, a politicii de conducere a T.V.R. Situaţia dezastruoasă a postului public de televiziune şi modul în care acesta este administrat, afectează sarcinile speciale pe care le are, iar în contextul geopolitic actual, sunt afectate inclusiv cele legate de siguranţa naţională şi de modul de asigurare a transmisiunilor speciale.

Valentin-Alexandru JUCAN

SECRETAR DE STAT

MEMBRU ÎN CONSILIUL NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.